Meletios Kalamaras – Mitropolit de Nikopole – Grecia

Avorturi s-au făcut dintotdeauna. Ierburile care provocau avortul erau cunoscute şi se foloseau pretutindeni. în vechime însă, orice metodă folosită pentru întreruperea sarcinii era considerată nepermisă. Fătul a fost socotit dintotdeauna om deplin. întreruperea artificială a sarcinii, avortul, era considerată crimă, omucidere. Conştiinţa omului nu considera fătul mai puţin om decât adultul. Indiferent de modul în care era provocată, întreruperea de sarcină era considerată o crimă cutremurătoare. De aceea şi în jurământul lui Hipocrate, care este acceptat până astăzi drept jurământ medical, medicul, slujitorul vieţii, mărturiseşte în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor: ? … Nu voi da femeii substanţe abortive…”Această poziţie este pusă astăzi sub semnul întrebării. S-a lansat sloganul că problema este, din punct de vedere moral, „indiferentă”. Ceva asemănător cu fumatul, de exemplu. Astfel şi-a făcut apariţia o mişcare aşa-zis progresistă: mişcarea adepţilor întreruperii artificiale de sarcină (proavorţioniştii). Cu timpul, mişcarea aceasta s-a concretizat în asociaţii, grupuri de iniţiativă, manifestări de protest, prelegeri, cerând ca avorturile să nu mai fie în nici un fel pedepsite de lege, motivându-se că s-a schimbat concepţia morală şi este anacronic ca acestea să mai fie considerate crimă, ucidere.

A.M, o profesoară de criminalistică, scrie: „Avortul, în conştiinţa comună, a încetat să fie considerat delict penal. Legiuitorul este dator să urmeze conştiinţa socială.

Aceasta se întâmplă în toate timpurile – deci şi astăzi – cu sancţionarea sau nesancţionarea legală a diferitelor comportamente. Aşa de exemplu, odinioară, fumatul simplelor ţigări se pedepsea, în multe ţări europene, cu moartea. în zilele noastre, aceasta ni se pare o glumă. Din contră, pirateria era socotită faptă de vitejie: astăzi însă, este conşiderată crimă. în vremurile noastre, aceste fapte sunt scoase de sub incidenţa legii.

În aceste privinţe, în toate ţările avansate, cu excepţia câtorva ţări cu regim totalitarist, avortul înaintează astăzi spre legalizare. Prin urmare, este vorba de un progres”.

Este într-adevăr un progres, sau este cumva un indiciu al decăderii conştiinţei morale? Ale cui păreri le exprimă doamna profesoară A.M. când ne spune că, înainte, societatea accepta pirateria ca pe o faptă virtuoasă, iar astăzi acceptă desfrâul, adulterul şi homosexualitatea ca fapte cuviincioase şi demne de recomandat, sau chiar indiferente din punct de vedere moral? Cine, vreodată, cu excepţia câtorva piraţi – poate şi conducători inconştienţi, exploatatori ai piraţilor – au considerat pirateria un act eroic? Poporul? Victimele? şi care om de astăzi nu este dezgustat numai când se gândeşte la amploarea homosexualităţii şi adulterului?

Principalul argument al adepţilor scoaterii avortului de sub incidenţa legii (În încercarea lor de a ocoli protejarea constituţională a valorilor vieţii) a fost acela că fiecare femeie are dreptul să dispună ea însăşi de trupul ei şi că e liberă să nu permită unei alte persoane sau grup de persoane să intervină şi să hotărască asupra unei teme atât de personale ca cea a dispunerii de propriul trup. în cadrul unei manifestaţii a mişcării de iniţiativă pentru legiferarea avorturilor, manifestantele scandau următoarea lozincă: „Afară legile din corpul nostru!” Argumentul acesta este investit cu suficientă doză de progresism şi defăimări la adresa opiniilor contrare, considerate arme obscurantiste, anacronice, arme ale înapoierii, regres, medievalism.

Însă pentru că gustaţia reprezintă crearea unei vieţi – pe care, într-un stadiu avansat al evoluţiei, este imposibil să o nege cineva – partizanii curentului proavorţionist declară că fătul nu este om, deoarece nu are viaţă proprie! Embrionul – spun ei – este o bucată de trup a cărei expulzare din corpul mamei este o problemă absolut personală, neconstituind nicidecum o problemă morală şi neputând fi considerată crimă.

Doamna T.M. scrie: „Fătul devine om separat de persoana mamei sale numai alunci când poate avea existentă de sine, adică o dată cu naşterea sa”.

Concluzia ar fi deci că fiecare femeie are dreptul să-şi omoare copilul cu câteva minute înainte de naştere!

Problema avorturilor a arătat că lumea „progresistă” contemporană este în decădere. A mai arătal că există câţiva campioni ai avorturilor care nu cred în nimic şi sunt periculoşi din punct de vedere social, din moment ce ignoră cea mai sfântă avuţie a omului: viaţa.

Întrucât împotriva scoaterii avortului de sub incidenţa legii se aduce argumentul că „ovulul fecundat este viaţă omenească”, doamna V.E. scrie în ziarul „Elefterotipia”: „Expresia ?dreptul la viaţă? este un exemplu evident de cuvânt demagogic, care a fost creată mai mult să irite decât să lumineze. Astăzi, dreptul la viaţă nu există în nici o societate de pe pământ. Creştem animale în curţile, noastre ca să le tăiem, distrugem pădurile, poluăm lacurile… Toate aceste animale şi plante sunt la fel ca şi noi. Ceea ce se protejează în societăţile omeneşti nu este viaţa, ci viaţa umană. Dar protejarea aceasta este relativă. Au loc războaie împotriva populaţiei civile, uneori cu un tribut de-sânge înfricoşător… La fel de slabă mi se pare afirmaţia în legătură cu ?posibilitatea de a deveni oameni?. Fiecare ovul sau spermatozoid uman în astfel de condiţii, are posibilitatea să devină făptură umană. şi totuşi, onanismul şi scurgerile nocturne sunt considerate ca acte fireşti şi nu devin obiect de condamnare pentru crimă. în plus, este cunoscut că, în viitorul nu prea îndepărtat, vom putea să creăm clinic o făptură umană deplină din orice parte a organismului provenită de la un donator. Dacă se va întâmpla aceasta, atunci orice celulă din trupul meu are posibilitatea să devină o făptură umană, dacă este păstrată corespunzător. Oare fac o crimă atunci când, înţepÎndu-mă în deget, pierd o picătură de sânge?

Calitatea umană esenţială poate să fie inteligenţa noastră, şi numai dacă aceasta este sfinţenia, sacralitea vieţii umane poate să se identifice cu dezvoltarea şi funcţionarea. Nu putem pretinde dezvoltarea deplină, deoarece aceasta se întâmplă mulţi ani după naştere. Am putea oare să delimităm trecerea la calitatea umană în perioada în care începe activitatea neohitonică? Se poate că trecerea aceasta să se producă spre sfârşitul primului trimestru, sau la începutul celui de-al doilea trimestru al sarcinii…”

Cu alte cuvinte, doamna V.E. ne spune că proclamaţiile internaţionale în legătură cu sacralitatea vieţii umane sunt simple vorbe-n vânt şi că întârziaţii mintali nu au dreptul la viaţă.

Stau lucrurile chiar alât de şimplu cum le prezintă „progresiştii”, adică proavorţioniştii?

Aşa cum putem înţelege cu uşurinţă, nu are valoare părerea fiecăruia dintre noi. Problema protejării sau a luării vieţii nu este acelaşi lucru cu ideile politice, în legătură cu care fiecare crede ce vrea. Dacă este vorba de viaţă autonomă, atunci luarea vieţii este considerată crimă, omor, execuţie. Cine ne poate răspunde la această întrebare? În nici un caz opiniile şi concepţiile iresponsabile, care transformă o problemă atât de serioasă cum este protejarea şi luarea vieţii într-o chestiune politică, ci răspunsurile responsabile ale purtătorilor adevărului: al adevărului omenesc, adică al ştiinţei în domeniu, care este medicina şi biologia, şi al adevărului dumnezeiesc, care este Biserica.

Adepţii avorturilor şimplifică îngrozitor problema, şi spun că fătul nu are viaţă autonomă, că este o bucată de carne din trupul matern. Dar chiar şi în cazul în care se acceptă că are viaţă autonomă, iarăşi nu trebuie să se considere că avorturile sunt ceva rău, din moment ce dreptul civil nu protejează viaţa, ci persoana umană. Proavorţioniştii se ascund în spatele acestor argumente uneori pe faţă şi cu tărie, alteori cu timiditate, într-o confuzie totală în jurul adevăratelor lor opinii. Cine însă ne va spune dacă fătul are viată autonomă de cea a mamei sale? Cine ne va spune dacă acesta constituie o persoană umană deplină?

Desigur, în nici un caz feministele, ci ştiinţa de competenţa căreia se află problema, adică medicina.***

CE SPUNE MEDICINA

Ce ne spune deci medicina? Este într-adevăr fătul fără de suflet, fără viaţă autonomă? Este parte a corpului mamei sale, care atunci e firesc să aibă dreptul să dispună de el după cum doreşte, sau are viaţă cu totul autonomă, este o persoană absolut diferită, care pur şi şimplu se află într-o relaţie de dependenţă de hrană de mediul corpului matern, aşa cum toţi ne aflăm într-o relaţie de hrănire dependentă de mediul natural?

  1. Când începe viaţa fătului?Fătul este parte a corpului mamei până în momentul în care se naşte – spun unii. Nu i se recunoaşte dreptul la viaţă autonomă şi, prin urmare, nici nu are dreptul de a fi protejat! Când copilul se naşte prematur, la şapte sau la cinci luni, graţie metodelor ştiinţei contemporane, poate să supravieţuiască, dacă este hrănit adecvat. Cărei logici îi datorăm explicaţia că în pântecele mamei sale este o bucată de came, iar în afara acestuia este viaţă şi persoană? Asemenea paraziţilor şi microbilor care trăiesc în interiorul corpului unei femei – care nu sunt părţi ale corpului acesteia, ei pur şi şimplu trăiesc şi se hrănesc din aceasta – la fel şi fătul. Orice îndoială asupra acestei probleme s-a spulberat odată cu crearea primului copil în eprubetă.Acestea sunt, în linii mari, descoperirile medicinei contemporane.Cu mai mulţi ani în urmă problema era încă neclară. Atunci, medicii din SUA susţineau că viaţa fătului începe după 12 săptămâni de la momentul conceperii. Părerea aeeasta a avut ca rezultat faptul că în SUA se făceau un număr imens de avorturi (91% din numărul total) înainte de a se împlini 12 săptămâni de viaţă.Problema aceasta i-a preocupat în aceeaşi măsură pe medici, pe cei care efectuau avorturile, precum şi pe cei care erau obligaţi să colaboreze sau să fie de acord, fie chiar şi numai cu un curent de opinie. Şi aceasta pentru că viaţa este o problemă sacră.Problema avorturilor nu se poate limita numai la cei care le fac. Ea constituie tema conştiinţei morale a întregii omeniri. Şi această conştiinţă nu tolerează acte iresponsabile. Mulţi oameni de ştiinţă şi-au pus problema din punct de vedere moral. După serioase cercetări ştiinţifice, au înţeles ce au făcut. Şi, din partizani şi luptători învederaţi proavorţionişti, au devenit cei mai vajnici luptători împotriva avorturilor.Un astfel de cercetător este şi medicul ginecolog obstetrician american Bernard Nathanson, fost director al unei clinici speciale de avorturi. În decurs de doi ani, dr. Nathanson a întreprins 60.000 de avorturi! Preocupându-l corectitudinea acţiunilor sale, acesta a aplicat cele mai moderne mijloace tehnologice (ultrasunete, examinarea electronică a inimii fătului, embrioscopie etc.) pentru studierea acestei teme. În cercetările sale, a urmărit să răspundă la următoarele întrebări: ce fel de vială reprezintă fătul? Când începe viaţa acestuia? După cercetările efectuate, dr. Nathanson a înţeles şi a afirmat: „Astăzi, faptul că fătul este fiinţă omenească separată, cu toate caracterele personale specifice, nu mai este chestiune de credinţă”. Cercetarea lui a demonstrat că această constituie un adevăr ştiinţific clar. Fătul este persoană umană deplină.Pentru fundamentarea concluziilor sale, dr. Nathanson a folosit filmarea cu ultrasunete a avortului unui făt de 12 săptămâni (trei luni). Videocaseta aceasta, care poartă titlul „Strigătul mut” („The Silent Scream”), dovedeşte că fătul:
    1. presimte ameninţarea instrumentului ucigaş al avortului;
    2. percepe pericolul, fapt care reiese din următoarele manifestări:
      1. se mişcă într-un mod violent şi agitat;
      2. frecventa bătăilor inimii creşte de la 140 la 200;
      3. deschide larg gura, ca într-un strigăt: strigătul mut.
    Filmul acesta produce atâta groază, încât un medic care a efectuat personal 10.000 de avorturi, din momentul în care l-a văzut, nu a mai efectuat niciodată avorturi; iar o „feministă” care a participat la filmarea acestei pelicule, impresionată de cele ce a văzut, făcând o întoarcere de 180?, şi-a schimbat complet atitudinea.După toate acestea, ne punem întrebarea: unde este obscurantismul? Cine îl reprezintă? În orice caz, nu Biserica.
  2. Ştiinţa avanseazăAstăzi, concluziile medicului Bernard Nathanson au fost depăşite. Medicina nucleară contemporană a făcut progrese în salturi.Iată ce ne descoperă observaţiile ştiinţifice care s-au făcut cu cele mai perfecţionate mijloace tehnologice:
    1. la 18 zile de la concepere, începe să se facă şimţită bătaia inimii fătului şi se pune în funcţiune sistemul circulator;
    2. la cinci săptămâni se văd clar nasul, obrajii şi degetele fătului;
    3. la şase săptămâni, începe să funcţioneze sistemul nervos, se distinge clar scheletul şi încep să funcţioneze rinichii, stomacul şi ficatul fătului;
    4. la şapte săptămâni (50 de zile), la copilul nenăscut se fac simţite undele encefalice (acestea constituie principalul criteriu pe baza căruia ştiinţa contemporană stabileşte dacă o persoană adultă continuă să se afle în viaţă). Micuţul copil are toate organele interne şi externe definitiv conturate. Are ochi, nas, buze, limbă;
    5. la zece săptămâni (70 de zile), copilul nenăscul are toate caracteristicile pe care le vedem clar la copil după naşterea sa, deci după nouă luni;
    6. la 12 săptămâni (94 de zile, 3 luni), are toate organele sale definitiv conturate, chiar şi amprentele degetelor. Nu-i lipseşte decât respiraţia! La trei luni, fătul are atâta viaţă încât reuşeşte să-şi întoarcă capul, să-şi schimbe expresia feţei şi să se mişte, să strângă pumnul, să găsească gura şi să-şi sugă degetul!
    Observaţiile acestea au fost autentificate şi de cercetările soţilor Wilke, medici obstetricieni. Cei doi soţi, în cercetarea lor, care este însoţită de 30 de diapozitive color, dovedesc cu argumente pur medicale că avortul este crima cu premeditare şi că, din punct de vedere ştiinţific, nu se fundamentează cu seriozitate existenţa unei „secunde magice” înainte de care fătul a fost o bucată de carne, iar după aceasta devine copil, om.Un interes deosebit prezintă descrierea de către cunoscutul medic new-yorkez Paul Rockwell a avortului unui făt de opt săptămâni (două luni): „În urmă cu 14 ani, am anesteziat o pacientă cu sarcină extrauterină. Fătul avea două luni. Am luat în mâinile mele placenta. Era cea mai mică plasmă omenească pe care a putut să o atingă vreodată un om. În interiorul placentei înota deosebit de vioaie o fiinţă omenească microscopică de gen masculin, de 1,5 inci (3,8 cm) înălţime. Acest om microscopic era complet format. Pielea lui, aproape diafană, era străvezie la extremităţile degetelor, iar arterele şi venele fine şi delicate. Bebeluşul arăta foarte activ şi înota cu viteza de un tur pe secunda, în ritmul înotătorului normal… Când sacul placentar s-a deschis, omul microscopic şi-a pierdut viaţa şi a luat înfăţişarea unui embrion la această vârstă. Am avut senzaţia că vedeam mort un om adult”.Cunoscutul profesor francez de genetică J. Lejeune, de la Universitatea din Paris, scrie: „Asemenea tuturor cercetătorilor care urmăresc fără părtinire fenomenele biologice, sunt şi eu convins că fiinţa omenească începe să existe din momentul fecundării. Aceasta înseamnă că eliminarea unui făt, de orice vârstă ar fi, echivalează cu uciderea unei fiinţe omeneşti”.Acelaşi profesor Lejeune, în prelegerea sa la Academia de Studii Etice şi Politice din Franţa, la 1 octombrie 1973, spunea: „Începutul fiinţei omeneşti se urcă la momentul concepţiei…” Fiinţa omenească este începând de atunci desăvârşită şi unică. Este una pentru că este întotdeauna aceeaşi în toate părţile ei, iar unică pentru că nu se poate înlocui sub nici o formă cu nimic altceva! Acest făt, microscopic în a şasea sau a şaptea zi a vieţii sale, care are abia 0,5 mm înălţime, este deja capabil să se îngrijească de destinul său. Da, acesta produce întreruperea ciclului periodic al mamei sale, determinând-o astfel pe aceasta să-l protejeze.În 1981, Senatul american, analizând problema legiferării avorturilor, a cerut părerea a opt cercetători, specialişti de vârf în această problemă, cerându-le să răspundă la întrebarea: „Când începe fătul să trăiască?” Dintre cei opt întrebaţi, şapte au declarat cu răspundere că, în conformitate cu ştiinţa (medicina, biologie etc.}, viaţa embrionului începe o dată cu concepţia. De atunci, justeţea legii, care scoate de sub incidenţa ei avorturile, este supusă în SUA din ce în ce mai mult îndoielii.Recapitulând, cităm concluziile medicului Ernest Haunt dintr-un studiu moral, sociologic şi biologic foarte documentat: „Ovulul fecundat nu este o simplă masă celulară fără caractere specifice. Nu este – în acest stadiu – nici o fărâmă de viafă botanică, nici măcar embrionul vreunui şir biologic de viată. Este absolut şi pe deplin viata unei fiinţe umane. şi are tot atâta viaţă cât are şi noul născut, copilul de grădiniţă, adolescentul sau adultul. Prin urmare, prin avort se omoară o viaţă omenească, o existenţă omenească, chiar dacă se află în stadiul cel mai de început”.După toate acestea, întrebăm: rămâne vreo îndoială că fătul are viaţa lui personală, că este fiinţă omenească autonomă şi persoană umană deplină?Şi din nou întrebăm: unde este „progresul”? Unde şi cine sunt progresiştii? Au valoare cuvintele, în timp ce faptele strigă de la sine? Unde este obscurantismul? Cine îl reprezintă?
  3. Medicii greciMedicul ginecolog D. Papaevanghelou scrie: „Dincolo de poziţia filozofică sau teoretică, un lucru este sigur: omul, ca valoare, există din momentul concepţiei…, iar viaţa nu începe după formarea deplină a tuturor organelor (a opta sau a 12-a săptămână), cum se credea înainte”.Profesorul Avramidis consemnează: „Fătul nu este parte a corpului aceleia care îl poartă. Prin urmare, nu poate aceasta singură să hotărască soarta sarcinii sale, aşa cum ar fi hotărât asupra îndepărtării unui organ din corpul său, de exemplu scoaterea apendicelui sau a amigdalelor”.Medicul G. Papadimitriou, profesor ginecolog la Universitatea din Atena, a fost invitat să participe la o masă rotundă împreună cu o cunoscută feministă. Pe lângă cele accentuate în calitate de medic, păstrând cu credinţă poziţiile medicale, a spus: „Avortul este întrerupere de viată; biologic, prin avort îndepărtăm viaţa unui embrion. Dacă avem dreptul să o facem, nu sunt eu în măsură să judec. Trebuie să spunem cu puţin mai mult curaj că nimeni, niciodată, nu are dreptul să pună capăt vieţii nimănui – nici vieţii altuia, nici vieţii sale. Din punct de vedere medical, există o poziţie foarte clară: aceea că numărul avorturilor trebuie să se micşoreze. Numărul avorturilor caracterizează şi gradul de civilizaţie al oamenilor. Cu cât ţările sunt mai civilizate, cu atât numărul avorturilor este mai mic”.Un număr de 92 de profesori ai facultăţilor de medicină din Tesalonic au declarat în 1986: „Ca factori responsabili, profesori universitari şi medici, declarăm: omul există ca om din clipa conceperii şi pună în clipa morţii sale biologice. De aceea, în orice moment din viaţa lui, dacă are loc o intervenţie în supravieţuirea sa, aceasta este considerată omucidere”.Societatea Medicală Panelenă, cu ocazia congresului medical din 1985, şi-a retras opinia precedentă şi a susţinut, în conformitate cu datele actuale ale medicinei, că „Începerea vieţii omului coincide cu momentul fecundării”. Pe aceiaşi poziţie s-a situat şi Asociaţia Medicilor din Atena, într-un memoriu trimis Guvernului.şi iarăşi ne întrebăm: unde este obscurantismul? Cine îl reprezintă?Din toate acestea, reiese următoarea concluzie: avortul nu este o simplă şi nevinovată întrerupere a sarcinii, ci întreruperea vieţii unei fiinţe omeneşti şi, prin urmare, o crimă. Descriind avortul, cunoscutul profesor N. Louras a spus: „Este crimă cu premeditare”.

***VALOAREA VIEŢII FĂTULUI

Valoarea vieţii omului nu depinde de concepţiile fiecăruia dintre noi, oricât de progresişti ne-am arăta. Despre valoarea omului vorbeşte conştiinţa umanităţii, care consideră viata drept bunul cel mai de preţ, drept bunul suprem. Fiecare om are dreptul să creadă ce vrea, este liber să aibă orice concepţie doreşte. în acelaşi timp însă, are o dublă obligaţie:

  1. Să nu aibă tendinţe totalitariste, să nu dorească să-şi impună cu forţa părerile, să nu acţioneze în dauna sau paguba celorlalţi.
  2. Să caute în tot cursul vieţii sale să găsească adevărul şi să şi-l facă cunoscut sieşi.

Cine ne va spune care este valoarea vieţii fătului? Cu siguranţă, nu „progresiştii”, ci legislaţia internaţională şi conştiinţa omenirii.

Ce este mai presus? Ce trebuie protejat mai mult? Viaţa omului, adică a fătului, sau dreptul femeii de a face ce doreşte cu corpul ei? Să ne limităm la câteva opinii mai autoritare.

Profesorul N.A.: „fătul este o existentă psihosomatică independentă. Mai mult, este fiinţa protejată cu prioritate de constituţie, care, între cele două bunuri – adică viaţa fătului şi libertatea femeii însărcinate -, consideră mai importantă protejarea valorii vieţii omeneşti, adică a fătului. Deci, întreruperea sarcinii nu este dreptul aceleia care o poarta”.

Un alt cunoscut profesor scrie: „Într-o seară, mi-a telefonat o doamnă cunoscută şi mi-a pus întrebarea: cu ce drept poate interveni cineva în viata altcuiva şi cu ce drept poate spune: fă sau nu face avort?

Răspunsul meu a luat forma unui raţionament analogic: dacă un om are tendinţă spre paradisuri artificiale – narcotice, alcool sau jocuri de noroc – are statul dreptul să-i interzică satisfacerea dorinţei lui? Fiecare intervenţie a statului nu ar constitui o lezare a personalităţii sau a drepturilor personale şi, prin urmare, împiedicarea libertăţii individuale? Dacă tratez toate aceste constatări – psihologice şi psihiatrice – cu seriozitatea care se impune, dacă accept că fiecare dintre noi este răspunzător faţă de societate, daucă spun ca Dostoievski: „Când un om se răstigneşte pe pământ, întreaga omenire se răstigneşte”, atunci reiese clar concluzia că societatea are nu numai dreptul, dar şi obligaţia să intervină şi să ajute omul, să stea alături de el”. Cu acestea, profesorul vrea să accentueze că societatea are dreptul şi obligaţia să intervină şi să nu permită persoanelor să răstignească omenirea, să-i omoare pe cei mai neajutoraţi şi nevinovaţi membri ai săi: copiii nenăscuţi.

Spre ruşinarea tuturor acelora care aprobă avorturile, proavorţionistii, cităm câteva texte în care sunt cuprinse toate reflecţiile conştiinţei omenirii şi prin care se face lumină în problema morală şi spirituală pe care o reprezintă avortul, texte extrase din documentul UNESCO intitulat „Dreptul de a fi om”:

  1. vestitul anarhist rus Mihail Bakunin spune: „Copiii nu sunt proprietatea nimănui. Nu sunt nici proprietatea părinţilor, nici proprietatea societăţii. Nu aparţin decât libertăţii lor viitoare”;
  2. Coranul lui Mahomed scrie, la capitolul „Masa”, paragraful 35: „Cine omoară un om care nu a săvârşii nici crimă, nici un alt păcat greu, este ca şi cum ar fi omorât omenirea întreagă. şi cine salvează viaţa unui nevinovat este ca şi cum ar salva întreaga omenire”. Există om mai nevinovat decât copilul nenăscut?
  3. Proverbe din Burundi, Africa, spun: „Orice femeie, chiar dacă aduce pe lume un monstru, este obligată sa-l alăpteze”„Nu trebuie să tratăm pe unul că pe un copil, iar pe altul ca pe un gunoi”,

***CE NE SPUNE EXPERIENŢA OMENIRII

După cum am văzut, aceasta este realitatea: valoarea vieţii fiecărui om este indiscutabilă. şi a invalidului, şi a întârziatutui mintal, şi a copilului mic, şi a fătului. Dar valoarea vieţii este călcată în picioare. Nu atât de păturile marginalizate ale societăţii, cât de lumea personalităţilor progresiste, alterată din punct de vedere moral, personalităţi care fac din fapta lor lozincă ideologică pentru ceilalţi şi astfel, în numele „progresului”, în mod arbitrar şi cu de la sine putere, îşi asumă răspunderea să reprezinte şi să pervertească conştiinţa omenirii întregi.

Secolul luminilor, inundat de proclamaţii referitoare la valoarea vieţii, a luat drept criterii referitoare la această problemă atât de serioasă nu adevărul, nu necesitatea protejării vieţii, ci falsa politică şi în special:

  1. teama de o eventuală suprapopulare (acceptând astfel avortul ca mijloc de limitare a naşterilor);
  2. drepturile individului (absolutizând argumentul fals şi nestiinţific pe care l-am menţionat mai înainte şi anume drepturile femeii însărcinate).

Astfel, în unele ţări într-un procent limitat (din cauza conceperii în afara căsătoriei, sau până în luna a treia), iar în altele într-un procent nelimitat, avortul a fost acceptat. în aceste ţări, procentul avorturilor depăşeşte 60% din numărul concepţiilor. şi în Grecia, procentul avorturilor este ridicat. Este considerată ţară a bătrânilor. Naţionalitatea greaca se împuţinează şi se stinge.

La întrebarea: „De ce, după atâtea observaţii ştiinţifice, mai sunt foarte mulţi oameni care nu consideră întreruperea de sarcină ucidere?”, domnul A.M., apărătorul dreptului femeii de a face avort ori de câte ori vrea, răspunde: „Avortul nu mai este o crimă, deoarece nu lezează sentimentele morale ale societăţii, din moment ce este făcut de un număr atât de mare de femei”. Aceasta mentalitate constituie întoarcerea la epoca de barbarie, când se permitea ca unii copii bolnavi să fie aruncaţi în prăpastie…

Comentând această situaţie inacceptabilă, prof. J. Lejeune scrie: „Merită să luăm aminte că pentru adepţii liberei întreruperi a sarcinii scara valorilor se răstoarnă. Ei pun mai presus de orice libertatea şi sănătatea. Este ameninţată sănătatea morală a mamei şi a familiei? Atunci se hotărăsc să ucidă fătul! Este ameninţată sănătatea trupească a fătului însuşi? Atunci ucid fătul! Lasă deoparte proclamaţiile internaţionale potrivit cărora valoarea supremă este viaţa. Pentru proavorţionişti, mai presus de orice este sănătatea şi sentimentul lor bolnăvicios.

Faptul că sarcina nu este încă persoană nu înseamnă că poate fi redusă la un lucru şi devine obiect de proprietate, de vânzare, sau de înmagazinare. Nici nu înseamnă că femeia însărcinată poate să dispună liber de făt, aşa cum poate să dispună de oricare parte a trupului ei. Fătul nu este un lucru, un obiect sau o simplă parte a corpului feminin, ci genă cu viaţă în evoluţie, întrepătrunsă cu viaţa celei ce îl poartă. Această particularitate minunată şi deosebită a fătului – care nu este, dar devine viaţă omenească şi există ca persoană în devenire – nu poate fi negată de nimeni. De aceea, fătul trebuie să fie protejat de dreptul civil ca ceva deosebit. Protejarea specială a fătului prin lege este astăzi o necesitate imperioasă, după progresele revoluţionare care au avut loc în domeniul geneticii şi al biologiei, al întrebuinţării fătului, viu sau mort, pentru cercetări ştiinţifice.

De altfel, problemele care s-au creat prin apariţia conceperii artificiale, a băncilor de spermă şi prin naşterea de monştri justifică necesitatea protejării legale speciale.

Posibilitatea folosirii fătului pentru diagnostice în scopuri terapeutice, de cercetare, cercetarea contemporană biologică referitoare la crearea vieţii omeneşti, a reproducerii clinice, a influenţării codului genetic, toate acestea pun problema caracterului juridic într-o nouă lumină, care nu permite simplificări. Cât de necesar este astăzi să se facă cunoscut dreptul femeii la avort, tot atât de imperios se impune să fie protejată specificitatea vieţii omeneşti şi singularitatea persoanei omeneşti.

Caracteristicile fătului reprezintă o problemă mult mai complicată decât se pare. şi totuşi, votarea legii pentru întreruperea sarcinii a avut loc, întrucât parlamentarii s-au sprijinit fie pe proclamaţiile exaltate ale mişcărilor feministe, fie pe simplificările care susţin că fătul nu are viată autonomă, ci este parte a trupului feminin. Nu s-au ostenit să vadă că problema este mai complicată şi că fătul trebuie protejat de lege.

Este cu adevărat o contradicţie nebunească faptul că aceeaşi oameni care, pe de-o parte, se luptă energic pentru drepturile omului, pe de altă parte strivesc cel mai elementar drept al celei mai nevinovate şi lipsite de apărare fiinţe omeneşti. Este pur şi şimplu demenţial ca, în numele omeniei şi al dreptului la viaţă, să fie abolită pedeapsa cu moartea şi în acelaşi timp să fie legiferat avortul! Este nebunesc să ne pară rău, pe de-o parte, de moartea unui criminal de drept comun, iar pe de altă parte să nu ne pese în nici un fel de moartea unui copil care nu s-a născut încă, pentru că nu avem legături sentimentale directe cu el Diferenţa este pur emoţională. Simţim repulsie faţă de o mamă care îşi aruncă la coş copilul imediat ce l-a născut şi ducem flori alteia care avortează şi aruncă copilul în atmosfera ?cuviincioasă? a clinicilor moderne”.

Adepţii legiferării avorturilor se sprijinit pe considerentul că o astfel de lege rezolvă o serie de probleme foarte mari. Să nu uităm însă că aceeaşi logică a fost folosită şi de răposatul Hitler în privinţa celor care creau probleme. Aceasta a ţinut neapărat să o accentueze cardinalul Vâşinski, în discursul său către studenţii din Varşovia: „Suntem ciocli, pentru că am permis să se aprindă în ţara noastră înfricoşătoarele crematorii. în zilele noastre, într-unul din spitalele din Polonia există un crematoriu unde sunt arse corpurile copiilor care nu au apucat să se nască… Nu avem dreptul să-i anatematizăm pe cuceritorii care au deschis în trecut crematoriile din Polonia – la Auschwitz, de pildă – dacă şi noi facem astăzi acelaşi lucru. Să încetăm să vorbim despre miile de victime omeneşti ale duşmanilor, când numărul celor omorâţi în ultimii ani depăşeşte cu mult numărul victimelor din lagărele de concentrare”.

Oare nu ne aminteşte de practica hitleristă faptul că în Germania şi în Franţa femeile sunt plătite să accepte avortul prin cezariană, pentru ca fătul să poată fi folosit pentru experienţe sau pentru prepararea cosmeticelor? Este înfricoşătoare această ultimă limită a ferocităţii – să conceapă cineva că au loc avorturi ca să fie folosiţi copiii pentru experienţe şi preparate cosmetice!

Iată un exemplu: într-o clinică de ginecologie din America, se internează o femeie. în câteva clipe, ea naşte un copil prematur, de numai 22 de săptămâni (cinei luni). Această mamă doreşte ca pruncul ei să trăiască! întregul spilal este în picioare, pentru a menţine în viaţă copilul născut prematur. Medici renumiţi muncesc fără încetare şi se alocă sume imense de bani. în aceeaşi zi, la aceeaşi oră. într-o altă cameră a aceleaşi clinici o altă femeie face avort, pentru că nu mai doreşte un alt copil, iar medicii îi spun că fătul de patru luni nu este om, ci o bucăţică de carne din corpul mamei!

Ce este acel ceva care face ca într-un salon fătul să fie om determinat şi cu viaţă, iar în alt salon doar o bucată de carne? Răspunsul este simplu: opinia subiectivă a medicului şi a mamei. Mai rău este că aprecierea aceasta personală este nu rod al ignoranţei, ci al unei ipocrizii sociale voite.

Caracterizând oroarea acestei ipocrizii sociale, fostul preşedinte SUA Ronald Reagan a spus unui medic partizan al avorturilor, care continua cu conştiinţa curată provocarea de avorturi, nefiind convins dacă copilul nenăscut are sau nu viaţă: „Atunci când nu ştii sigur, doctore, dacă un om trăieşte sau este mort, este de datoria ta să nu eliberezi certificat de deces”.

Cum se explică faptul că, în zilele noastre, medicii îşi dau cu uşurinţă consimţământul pentru omorârea copiilor nevinovaţi, care nu mai apucă să se nască? Răspunsul se află în cuvintele profetice ale unui cunoscut jurist italian al secolului trecut, Rafael Ballestrini. Acum aproape 100 de ani, Ballestrini scria: „Cea mai sigură dovadă că un popor a ajuns la cel din urmă grad al decăderii morale va fi perioada în care avortul va fi considerat ceva obişnuit şi tolerat din punct de vedere social”.

Avorturile nu constituie însă numai dovada descompunerii morale, a decăderii şi declinului societăţii. în acelaşi timp, ele sunt şi generează cauze.

Consecinţele avorturilor sunt foarte grave:

  1. asupra mamei
    • procent mare de mortalitate (prin perforarea uterului, septicemie etc.)
    • important proces de îmbolnăvire (flegmoni, tromboflebite etc.)
    • reducerea fertilităţii.
  2. asupra celorlalţi copii care se nasc ulterior – procentul copiilor născuţi morţi sau prematur este dublu la femeile care au făcut avorturi. Creşte, de asemenea, procentul copiilor cu probleme.
  3. asupra familiei
    • sănătatea psihică, în special a femeii, se zdruncină;
    • conştiinţa morală a soţilor se estompează;
    • femeia îşi pierde demnitatea: devine obiect de exploatare pentru bărbat, iar armonia conjugală se pierde;
  4. asupra adolescenţilor
    • comportamentul sexual iresponsabil se răspândeşte;
    • creşte procentul de mame necăsătorite;
  5. asupra naţiunii – se crează serioase probleme demografice.

Ca urmare, conştiinţa crează serioase probleme psihologice femeilor cu avorturi, ecoul acestora ajungând numai în scaunul spovedaniei. în alte cazuri, femeia este determinată să ajungă la o tragică ipocrizie socială şi la cinism.

Demne de o deosebită atenţie sunt gândurile medicului Philiip Ney, profesor la facultatea de Medicină din Otago, Noua Zeelandă, publicate şi în ziarul elen „Ethnos”, în numărul din 14 iunie 1986, pag. 38. Profesorul Ney scrie: „Toţi cei ce au profesiunea de medic cunosc că există puteri care se întorc împotriva vieţii. Aceste puteri şi-au propus să combată şi să neutralizeze viaţa. Una dintre acestea, cea mai recentă şi poate cea mai mare, este cea a avorturilor în masă. Avorturile au reuşit să pară a fi acte uşoare, nedureroase şi folositoare, în timp ce în realitate este vorba de cea mai tragică greşeală în care a căzut vreodată omenirea”. În America de Nord, un sfert dintre embrioni sunt ucişi înainte de a se naşte. în ultimii zece ani (1976-1986), au fost ucişi 370 de milioane de prunci nenăscuţi, de către medici care susţin că prin aceasta şi-au făcut datoria de medici, în ciuda faptului că jurământul medical, în forma să originală, interzice medicului să provoace avortul.

Când vechii israeliţi erau ameninţaţi de asirieni, încercau să ignore problema reală şi, pentru a se pune în siguranţă, au încheiat un acord cu Egiptul. Atunci, profetul Isaia le-a spus cu curaj: „încheiaţi un pact cu moartea, dar acest pact nu vă va proteja”.

Ameninţarea, oricare ar fi ea, nu dispare prin aceea că încetăm să credem că există. Astăzi, precum vechii israeliţi, încercăm şi noi să încheiem pacte pentru a proteja comodităţile noastre. Dar statisticile au început deja să arate că aceste acorduri nici nu ne favorizează, nici nu ne convin. Avortul nu a rezolvat nici o problemă personală sau socială. Dimpotrivă, toate aceste probleme s-au înrăutăţit. Violurile, sinuciderile, maltratarea soţiilor, a copiilor, divorţurile, toate cresc continuu şi constant.

în ţările cu natalitate scăzută, nimic nu pare în măsură să schimbe indolenţa cuplurilor de a aduce pe lume copii – nici legislaţia, nici ajutoarele materiale, nici privilegiile acordate familiilor cu mulţi copii. Mecanismul conservării speciei umane este continuu subminat şi este probabil ca acestei subminări să nu-i putem pune capăt niciodată. Aşa cum a profeţit şi Isaia, complicitatea noastră la omor nu ne va scăpa de la pieire.

Specia umană este susţinută şi se conservă graţie a trei factori care sunt profund înrădăcinaţi în fiecare dintre noi. Aceşti factori sunt: speranţa, instinctul sexual şi sistemul reciproc de supraveghere şi îngrijire a copiilor de către părinţi şi a părinţilor de către copii. Dacă forţele potrivnice vieţii vor putea să distrugă aceşti factori, atunci omenirea va fi ameninţată cu dispariţia. Va fi distrusă chiar de forţele aliate.

în om există înnăscută speranţa pentru o viaţă mai bună. Fără această speranţă, omenirea nu ar fi avut viitor. Şi cea mai importanta sursă de speranţă sunt copiii. Dobândirea copiilor îl determină pe om la descoperirea unor mijloace de îmbunătăţire a calităţii vieţii. Astfel, copiii constituie cel mai important stimulent în progresul neamului omenesc. Fără copii, lumea noastră va fi din ce în ce mai pesimistă; va fi din ce în ce mai sinucigaşă. De aceea, şi puterile potrivnice vieţii caută să stingă speranţa subestimând sau distrugând copiii.

Cel de-al doilea factor, instinctul sexual, este cel mai puternic stimulent psihologic care i-a fost dat omului. Acesta l-a ajutat în conservarea şi perpetuarea speciei umane, depăşind orice altă pornire sau dorinţă lăuntrică. Forţele potrivnice vieţii nu au reuşit să-l distrugă, însă au reuşit să-l pervertească.

Odată cu facilităţile oferite de utilizarea anticoncepţionalelor, obiectul şi scopul actului sexual a devenit orgasmul. Acest lucru îl urmăresc cei mai mulţi: atingerea maximei plăceri şi îl urmăresc mai mult decât adevăratul scop: acela de a avea copii. Odinioară, copiii constituiau cea mai mare fericire a unui cuplu. Astăzi, ei se întâmplă să constituie o jenă şi o piedică în căutarea satisfacţiei sexuale. De aceea, atunci când în urma unei astfel de relaţii rezultă o sarcină, o întrerup, pentru a se debarasa de această piedică.***CE SPUNE BISERICA

Când punem întrebarea „Ce spune Biserica?”, nu urmărim să aflăm ce părere au în legătura cu această problemă unii sau chiar toţi clericii Bisericii. O învăţătură fundamentală a Bisericii este aceea că nu clericii sunt cei ce determină credinţa Bisericii, nu ei sunt stăpâni ai credinţei. Nu au dreptul să o modifice după placul lor. Arhiereii şi preoţii sunt păzitori ai dreptei credinţe. Ei au datoria să lupte pentru apărarea acesteia. Trebuie să fie pregătiţi să-şi verse sângele pentru apărarea ei.

învăţătura Bisericii este aceeaşi în toate punctele ei, din epoca Mântuitorului Hristos. în tot ceea ce spune şi învaţă, Biserica nu are drept criteriu părerile oamenilor. Ea este purtătoarea adevărului pe care l-a predicat Domnul nostru Iisus Hristos. Prin urmare, învăţăturile ei sunt de sus. Ele sunt expresie a înţelepciunii dumnezeieşti. Când învăţăturile Bisericii vin în contradicţie cu concluziile ştiinţei, atunci ştiinţa constituie în exclusivitate înţelepciune lumească demnă de tot dispreţul. în toate, peste tot şi întotdeauna este valabil cuvântul Sfantului Apostol Pavel: „Dumnezeu Se vădeşte intru adevărul Său. Pe când omul întru minciună” (Romani – 3, 4).

Astăzi, concluziile medicinii, ale antropologiei, ale biochimiei şi ale biologiei contemporane sunt de acord cu învăţătura Bisericii. Ele ne spun că avortul, din moment ce întrerupe o viaţă cu identitate separată, este crimă; că embrionul este viaţă cu existenţă şi identitate de sine, individ cu toate drepturile din momentul conceperii.

Consecinţele acestui principiu fundamental pe care îl accentuează cu multă claritate Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre Grigorie Teologul, Anastasie Sinaitul şi Maxim Mărturisitorul sunt următoarele:

  1. „Cea care leapădă fătul cu voie este supusă judecăţii pentru ucidere” (Sfântul Vasile cel Mare, Canonul 2).
  2. „Cei care dau medicamente abortive sunt ucigaşi. şi ei şi cei care primesc otrăvuri ucigătoare de embrioni” (Sfântul Vasile cel Mare, Canonul 8).
  3. Complicitatea la avort este complicitate la ucidere. Sfântul Ioan Hrisostom considera împreună vinovat de păcatul uciderii şi pe bărbatul femeii care purcede la avort. Iată ce spune marele învăţător al Bisericii: „De ce semeni acolo unde ogorul are de gând să strice rodul? Acolo unde se săvârşeşte ucidere înainte de naştere? Căci nici pe desfrânară nu o laşi să rămână desfrânată, ci o faci ucigaşă de om! Vezi cum se ajunge deci de la beţie la desfrânare, de la desfrânare la adulter, de la adulter la ucidere! Sau chiar mai rău decât uciderea, căci nu am cum să o numesc. Nu numai că ia viaţa celui ce se naşte, dar împiedică a se da naştere la prunci – şi darul lui Dumnezeu îl batjocoreşti, şi legilor Lui te împotriveşti? şi ceea ce este blestem tu iei drept binecuvântare? şi sălaşul naşterii îl faci sălaş al uciderii? şi femeia care ţi-a fost dată spre naştere de prunci o pregăteşti pentru ucidere?” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Epistola către romani, Omilia 24, Patrologia greacă, vol.60, 626).

Nu trebuie să uităm că întotdeauna canonul dat ucigaşilor este foarte greu şi din punct de vedere al duratei, şi din punct de vedere al asprimii.

Pentru Biserica lui Hristos, avortul sau întreruperea sarcinii nu este un oarecare act nepermis moral, ci este, fără nici un fel de nuanţări, ucidere. Este ucidere cu premeditare. Este ucidere mai vinovată, mai păcătoasă şi mai urâtă de Dumnezeu decât oricare ucidere, pentru că ia dreptul la viaţă unei fiinţe omeneşti înainte de a o gusta şi mai ales înainte de a se învrednici de Sfântul Botez.

în cartea folositoare de suflet „Mântuirea păcătoşilor” -capitolul 5, intitulat „Să nu ucizi” – putem citi: „Prin această poruncă se înţelege uciderea sufletească şi trupească, adică: dacă ai sfătuit pe aproapele tău să desfrâneze, să ucidă sau alt păcat să săvârşească, sau l-ai ajutat să le facă, eşti socotit ucigaş sufleteşte al fratelui său. Iar despre trup a spus: Dacă ai ucis…. dacă ai bătut femeia şi a lepădat pruncul sau dacă a luat plante să ucidă embrionul sau să nu rămână însărcinată, toate acestea şi altele asemenea se socotesc ucideri şi se canonisesc cu multă asprime”.

Oamenii care purced la avortul copiilor lor seamănă cu Irod, care i-a ucis pe cei 14.000 de prunci ca să nu fie deranjat în viaţa lui. Ar fi posibil să fie consideraţi mai rău decât Irod, deoarece cei 14.000 de prunci nu erau sămânţa şi copiii lui şi fiecare om care participă în orice fel la săvârşirea avortului participă la lucrarea ucigaşă şi are mare osândă în faţa Domnului.

Biserica este datoare:

  1. să lumineze cât mai larg poporul credincios în legătură cu semnificaţia spirituală a avortului, propovăduind cu toată tăria cuvenită că avortul este ucidere;
  2. să atragă atenţia duhovnicilor să nu se arate indulgenţi vizavi de cei ce săvârşesc avortul şi să le prescrie canoane foarte aspre;
  3. să accentueze că metoda abortivă, oricare ar fi ea, echivalează cu o crimă evidentă, din moment ce rezultatul este totdeauna acelaşi: luarea vieţii unei fiinţe umane;
  4. Să facă apel la medici, la personalul medical să refuze astfel de acţiuni păcătoase.

Poate că mulţi ne vor judeca spunând că vrem să impunem concepţiile creştine cu tot dinadinsul unei lumi care le neagă şi că propunem acţiuni nepermise, presiuni asupra factorilor guvernamentali şi parlamentari, manifestaţii etc.

Mare greşeală. Nu-i subestimăm nici pe deputaţi, nici organele guvernamentale. Fiecare are convingerile lui şi se luptă pentru ele. Şi Biserica se luptă pentru convingerile ei şi trebuie cel puţin să spună. Şi ca să fie auzită, uneori trebuie să strige. Chiar dacă vrea doar să fie auzită, trebuie să strige cu putere. Şi când credinţa o impune, strigă şi Sinodul, şi poporul. Din păcate, vocea Sinodului şi a poporului nu i-a făcut pe legiuitori sa-şi pună întrebări. Guvernul a votat legea pentru întreruperea artificială a sarcinii. Avorturile se vor face de acum înainte sub acoperirea legii, sub perdeaua oficială a statului.