de Alexandru Vlahuţă

Şi-au tremurat stăpânii lumii
La glasul blândului profet
Şi-un duşman au văzut în fiul
Dulgherului din Nazareth!

El n-a venit să răzvrătească
Nu vrea pieirea nimănui;
Desculţ, pe jos, colindă lumea
Şi mulţi hulesc în urma lui.

Şi mulţi cu pietre Îl alungă
Şi râd de el ca de-un smintit:
Iisus zâmbşte tuturora-
Atotputernic şi smerit!

El orbilor le dă lumină,
Şi muţilor le dă cuvânt,
Pe cei infirmi Îi întăreşte,
Pe morţi Îi scoală din mormânt.

Şi tuturor de o potrivă.
Împarte darul lui ceresc-
Şi celor care cred într-Însul,
Şi celor ce-l batjocoresc.

Urască-l cei fară de lege…
Cei pasă lui de ura lor?
El a venit s-aducă pacea
Şi înfrăţirea tuturor.

Din toată lumea asupriţii
În jurul lui s-au grămădit
Şi-n vijeliile de patimi
La glasul lui au amuţit:

“Fiţi blânzi cu cei ce vă insultă,
Iertaţi pe cei ce vă lovesc,
Iubiţi pe cei ce-n contra voastra
Cu vrăjmăşie se pornesc”…

               II

Cât bine, câtă fericire,
Şi câtă dragoste-ai adus!
Şi oamenii drept răsplătire
Pe cruce-ntre tâlhari te-au pus.

Au râs şi te-au scuipat în faţă
Din spini cunună Ţi-au făcut,
Şi în deşarta lor trufie
Stăpâni desupră-Ţi s-au crezut…

Aduceţi piatra cea mai mare
Mormântul să-i acoperiţi
Chemaţi sutaşii cei mai ageri,
Şi străji de noapte rânduiţi…

               III

S-au veselit necredincioşii
C-au pus luminii stăvilar,
Dar ea s-a întărit în focul
Durerilor de la Calvar,

Şi valurile-i neoprite
Peste pământ se împânzesc,
Ducând dreptate şi iubire
Şi pace-n neamul omenesc.

Voi toţi, ce-aţi plâns în întuneric
Şi nimeni nu v-a mângâiat,
Din lunga voastră-nghenunchere
Sculaţi… Christos a Înviat!