de Radu Gyr

Alături de temniţă, pe-o rână, pe-o coastă,
Cimitirul nostru tace, adastă,
Aşteaptă sicrie sărace
Cu număr de smoală scris pe capace…

Cimitir fără iarbă, doar humă
Ocolit ca o molimă neagră de ciumă,
Cimitir fără poveste
Unde nu’ngenunchează neveste,
Unde mame nu plâng,
Unde nu s’aud lacrimi de tâne.

Crucile strâmbe şi şchioape
Vrură să fugă, să scape,
Dar numai o clipă rebele
– parcă somate de sentinele –
Au stat… s’au supus,
Au ridicat mâinile în sus…

Uite, gardianul le pune în fiare
Pentru încercare de evadare !

Cât este ziua de lungă,
Vântul le număra’n dungă:
Cinci, zece, treizeci, toate la fel.
Toţi deţinuţii prezenţi la apel,
Toţi aliniaţi pe tăpşan
Ca la inspecţia domnului Prim-Gardian.

Cât este seară şi umbră,
Cimitirul tainelor umblă.

Cât este noaptea de’naltă,
cimitirul tainelor tresaltă.

Când luna iese pe coame,
Crucilor parcă le e foame,
Şi în gropi de nămol, osândiţii,
Flămânzii, lihniţii, trudiţii,
Cu braţele’ntinse spre lună
Cer pâine caldă şi bună…
Când stelele cad fumegânde,
Crucile’s haite flămânde
Şi gropile şoptesc între ele în şoapte:
– Hei, mâine sau poimâine noapte,
Poate-or sosi să scrâşnească’n noroi
Şi cinci sute treizeci şi doi…
Sau opt sute şapte…



532 = numărul de încarcerare al lui Radu Gyr
807 = numărul de încarcerare al prinţului Alexandru Ghica