de Virgil Maxim – (1923-1997)

Doamne,
m-am apucat să car Lumina Ta
cu ciobul minţii mele
în bojdeuca mea.

Şi… nu ştiu ce-am făcut
fiindcă,
din ziua
şi chiar din ceasu-n care-am început,
i se cojesc pereţii
şi cade toată tencuiala ei de lut !

Doamne,
m-am apucat să car Lumina Ta
cu ciobul minţii mele…
Şi-acum, zidirea mea,

pe Stâlpii-Înţelepciunii o-nnoiesc
şi-aşez Icoană,
Chipu-Împărătesc,
Al Celui-ce-a-făcut,
cu darul Lui,
Din ciobul minţii mele
Tron Ceresc !