S-a dus odată avva Matoe de la Raithú înspre părţile magdolilor, cu fratele lui. Atunci episcopul a pus mâna pe bătrân de l-a făcut preot. Pe când mâncau ei împreună, i-a zis episcopul:
– Iartă-mă, avvo; ştiu că nu vroiai acest lucru, dar am cutezat să fac aşa, ca să fiu binecuvântat de tine.
– Şi gândul meu voia puţin – îi zise bătrânul cu smerenie – dar mă mâhnesc că trebuie să mă despart de fratele care e cu mine. Că nu pot să fac toate rugăciunile singur.
– Dacă ştii că e vrednic, eu îl hirotonesc.
– Dacă e vrednic, nu ştiu; ştiu că e mai bun decât mine.
Şi l-a hirotonit şi pe el. Apoi s-au săvârşit amândoi, fără să se apropie de altar ca să facă liturghie. Bătrânul zicea: am încredere în Dumnezeu, că nu voi avea osândă mare din pricina hirotoniei, devreme ce nu fac liturghie. Că hirotonia este a celor neprihăniţi.

Pentru avva Matoe, Patericul Egiptean