IUBIŢILOR

   Când văd minunile pe cari le face Bunul Dumnezeu cu neamul nostru ; când văd cât ne ajută, şi cum ne ocroteşte Dumnezeu, în nevoile şi necazurile noastre, cum smereşte Dumnezeu pe toţi cei ce ne gândesc şi caută să ne facă rău ; când îmi aduc aminte, din istorie, cum sa născut, cum a crescut şi cum sa înălţat neamul nostru românesc, din frământarea Daciei felix cu plămada viţei latine, transplantată de divul Traian. depe malurile Tibrului, pe tărâmurile Pontului Euxin, pe meleagurile (….) cea Mare şi Maramureş, dintre Bug şi Tisa ; când ştiu câte hoarde barbare ne-au pândit şi au sărit asupra noastră să ne sfâşie, şi văd cum, cu puterea lui Dumnezeu, după multe suferinţe şi necazuri, cu grele lupte şi vitejii, acum pe toţi i-am gonit din hotarele noastre, adunându-ne fraţii înstrăinaţi subt o singură domnie şi un singur steag ; când văd izbânda oştilor noastre din războiul sfânt, pentru Hristos, pentru Cruce şi pentru Rege, cred în minuni şi văd că minuni se săvârşesc cu noi.

*
*         *

   Când ştiu apoi, cum — aici la Dervent — pe locul pe care ne aflăm în aceste momente, cu şasesprezece ani în urmă, nu erau decât două cruci de piatră, subt o modestă căsuţă de chirpici şi scândură, înfipte de nimeni nu ştie, când şi de cine, pe o ţarină, devenită proprietate particulară a unui gospodar din împrejurimi, dar cu faima de făcătoare de minuni, de vindecare de boale grele, de paralizii, de muţenie, nebunie, orbire şi alte suferinţi ; şi, când văd că, astăzi, este o mănăstire de călugări cuvioşi şi evlavioşi, cu biserică monumentală şi gospodărie întemeiată, aşezată pe cea mai frumoasă poziţie — pe o colină în faţa Dunărei bătrâne, eu cred şi afirm că şi aceasta, încă este o minune. Şi când mă întreb, cum s’a făcut şi cine a făcut această minune? eu nu ştiu ce să grăiesc! Ştiu atâta că, până în anul 1929 nu era nimic la Dervent şi că, de atunci, treptat- treptat, a luat fiinţă, întâi stareţia, apoi altă locuinţă, via, pomii fructiferi, magazia de cereale, pivniţa, grajdul de vite, stupina, etc., iar în anul 1939 era ridicată şi frumoasa biserică pe care am sfinţit-o azi, când abia am ajuns să punem la punct cele trebuincioase.
   Şi mai ştiu şi mărturisesc, că Mânăstirea noastră se datoreşte exclusiv daniei creştinilor noştri eparhioţi, fără vreun ajutor din afară de eparhia Constanţa, sau dela vreo Instituţie de Stat.
   Unii zic că înfiinţarea Mânăstirii „Crucea de leac”, dela Dervent, se datoreşte mie. Este adevărat că eu am fost iniţiatorul, ca Chiriarh doritor de podoaba Casei Domnului, că eu am pus suflet, osârdie şi osteneală, eu am stăruit — zi cu zi — am sfătuit, am îndemnat, am rugat călduros — şi slavă Domnului — am fost ascultat de toţi evlavioşii mei păstoriţi, dintre cari unii şi-au vărsat obolul lor modest în mâinile Comitetului de construcţie, iar alţii au venit cu lăudabile donaţii, pentru întemeierea acestui Dumnezeiesc Locaş.
   Iuibiţilor, se cuvine să arătăm acum, că prima donatoare este bătrâna văduvă Parascheva Gheorghiu, din Târgul Ostrov, care ne-a donat circa douăsprezece mii de metri pătraţi terenul pe care se găsesc Sfintele Cruci, cumpărat dela proprietarul lui, precum şi materialul lemnos şi fierăria (….).
   Bătrâna, neputincioasă şi mustrată pentru dania făcută, Parascheva Gheorghiu, a fost aruncată din casa ei dela Ostrov şi lăsată în ştirea Domnului. Atunci, Mânăstirea noastră i-a sărit în ajutor, a luat-o subt îngrijirea sa, iar eu am închinoviat-o aici, am îmbrăcat-o în negru subt numele de Parascheva monahia, dând-o sub îngrijirea unei babe şi încredinţând-o purtării de grijă a Stareţului.
   Şeapte-opt ani în şir, beata bătrână a trăit în Mânăstire şi eu o vizitam, ori de câte ori veneam în inspecţie pe aici. Totdeauna ea, plângând, mă ruga să grăbesc cu terminarea şi sfinţirea bisericii ce se clădea, fiind ultima sa dorinţă, înainte de moarte, şi eu, totdeauna, îi făgăduiam, deşi lucrările întârziau din cauza evenimentelor.
   Speram că, deşi slabă de tot, bătrâna maică va mai trăi ; dar, anul trecut, fără boală, fără dureri şi fără să fi bănuit cineva, căci cu două ceasuri în urmă Stareţul vorbise cu ea, cuvioasa maică Parascheva Gheorghiu şi-a dat — printr’un singur suspin şi o căscătură, ca după somn, obştescul sfârşit.
   Eu eram, atunci, la Bucureşti. A doua zi de înmormântare, trecând acasă, prin Ostrov, în drum, m’am oprit şi la Mânăstire şi auzind de moartea binefăcătoarei noastre, m’am dus la mormânt şi am spus ectenia cuvenită cu „veşnica ei pomenire”.
   Maica Parascheva este, cea dintâi înmormântată în cimitirul Mânăstirii şi odihneşte aici, în nădejdea învierii de obşte.
   A doua mare donatoare a Sfintei Mânăstiri Crucea de Leac dela Derent, este onorată doamnă Olimpia Colonel Andreievici, proprietara moşiei Coslugea din apropiere.
   Domnia sa, împreună cu soţul Domniei sale, se interesează de Crucile de leac dela Dervent, înainte de suirea mea pe scaunul Episcopiei Constanţa, şi Domniilor lor se datoreşte căsuţa cu chirpici şi scânduri, cari acoperea Sfintele Cruci şi care — din nebăgarea de seamă a unui călugăr, a luat foc şi a ars toată, până la pământ.
   Dar, o minune : în mijlocul jăratecului, încă viu, toate icoanele, crucile, candelele şi sfetnicele, unele de hârtie şi de lemn, au rămas neatinse.
   Aceasta ne aminteşte minunea dela Mitropolia Iaşilor, când în 1888, din neglijenţa unui paraclisiarh, care a uitat o lumânare aprinsă la racla Sfintelor Moaşte ale Preacuvioasei Maicei noastre Parascheva, a ars racla, cu desăvârşire, făcând un jăratec viu împrejurul Sfintelor Moaşte ; dar nu s’a atins nici de îmbrăcămintea de mătasă, nici de crucea depe pieptul sfintei, şi nici de pecetea de ceară a lui Vasile Lupu.

   „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii săi”.

   După maica Parascheva Gheorghiu, onorata Doamnă Olympia Colonel Andreievici (….) naţiuni. Întâi ne-a dăruit două hectare de pământ arabil, din moşia sa, făcând schimb cu un proprietar de lângă Mânăstire, care avea şi alt pământ la Coslugea. Al doilea, cu o parte din lemnul nostru, Doamnă Olympia Colonel Andreievici a făcut frumoasa catapeteasmă a bisericii, plătind personal, fără amestecul nimănui, pictura şi auritul. Afară de acestea, Domnia sa a pus de se lucrează o marchiză de lemn în cafasul corului.
   Evlavia Doamnei Olympia Colonel Andreievici şi a soţului Domniei sale, ne obligă să-i dăm de pildă tuturor creştinilor iubitori de legea strămoşească şi Autorităţilor de Stat, cari simt creştineşte şi româneşte. Eu, personal, le dau binecuvântarea mea arhierească şi părintească şi zic cu psalmistul : „Binecuvintează Doamne pre cei ce iubesc podoaba Casei Tale ; preaslăveşte-i pre ei cu Dumnezeiască Puterea Ta şi nu ne părăsi pre noi, cei ce nădăjduim întru Tine”.
   „Pace lumii Tale dăruieşte”.

   Odată porniţi la lucru serios, la întocmire d planuri pentru biserica Mânăstirii, la adunare de materiale etc., alţi credincioşi au venit, pe rând, cu darurile lor, precum urmează :

  1. D-l Taşcu Pucerea, prefectul judeţului Durostor, soţia sa jeana şi fiul Gheorghe, care pe lângă donaţia D-lor personală în numerar, D-l Pucerea, ca prefect, ne-a dat un preţios ajutor pentru căratul cărămizii, nisipului etc. pe şantierul bisericii ;
  2. D-l Eugen Demetrescu, prefect de Durostor, cincizeci mii lei, din fondurile prefecturii ;
  3. Monahia Magdalina Radu Dima şi fiica ei rasofora Versavia Dima, un hectar de pământ şi un rând de veşminte preoţeşti, de in şi mătase ;
  4. Sora Maria D. Roman şi sora Ilinca G. Marica, actualmente stabilite la mânăstirea Pasărea Ilfov, un hectar de pământ arabil, prin cumpărătură ;
  5. Colonel Alexandru Miulescu prefect de Durostor, idem ;
  6. Colonel Radu Munteanu, prefect de Durostor, un hectar şi trei arii pământ arabil ;
  7. Gherghina Nicolai din satul Nou, Durostor, un hectar pământ arabil şi un rând veşminte preoţeşti, complect ;
  8. Vecica Neiova şi Iordana Penova, un hectar şi două arii de pământ arabil ;
  9. Maria Straşman-Sinaia, două rânduri de veşminte preoţeşti complecte, din stofă de mătasă şi bumbac ;
  10. Alexandrina Vârgolici, un rând de sfinte vase de metal ;
  11. Ioan şi Constantin (fără adresă) idem, un rând de sfinte vase ;
  12. Cristina Ştefan (fără adresă), un rând veşminte diaconeşti de mătasă vegetală slabă ;
  13. D-l Inginer Săndulescu din Călăraşi-Ialomiţa, a făcut planul şi devizul bisericii, gratuit. Tehnica D-lui Inginer Săndulescu a rezistat, fără nici o urmă, cutremurului din 1940, deşi, biserica este clădită pe o colină ;
  14. ieromonahul Antonie Grosu, care a lucrat gratuit toată lemnăria bisericii şi cu o modestă plată din partea doamnei Olympia Colonel Andreievici, artistica sculptură a catapetezmei ;
  15. Preotul stavrofor Vasile Popescu-Şocarici-Ialomiţa, originar din comuna apropiată canlia, care ne-a plantat caişi, pruni, etc. în livada mânăstirii.


       Afară de aceşti mari şi fericiţi donatori ai sfintei Mânăstiri „Crucea de leac” dela Dervent, mai este masa credincioşilor, care au subscris ajutoare prin pantahuze şi alte persoane, cari cu suflet, osârdie şi osteneală neprecupeţită, au lucrat, peste trei ani în şir, pentru desăvârşirea operei religioase dela Dervent. E comitetul de construcţie de sub preşedinţia mea.
  1. Cităm numai pe : Eugen Cealîc, actualul primar al oraşului Călăraşi, judeţul Ialomiţa şi neobositul nostru Consilier eparhial, timp de peste 16 ani, care ne-a făcut serviciul de Cassier al Comitetului de construcţie şi care a fost, tot timpul, alături de noi.
  2. Prea Cucernicul Revizor eparhial Econom Gh. N. Ionescu din Călăraşi, care a îndeplinit, cu punctualitate, toate însărcinările ce i s’au dat.
  3. Protopopul de Constanţa Stelian Popescu care, pe când era protopop de Durostor, a supraveghiat lucrările bisericii, a vizitat des Mânăstirea cu mijloace proprii, ca să vadă cum mergeau lucrările şi dând îndrumări.

         Onorat auditoriu,

   Planul Bisericii, în chip de Cruce, cu aripile desvoltate, cum se văd, corespunde unui gând al nostru. Aripa de stânga, cum intri în biserică, acopere o cruce. Încăperea e amenajată astfel, încât bolnavii pot dormi noaptea lângă Sfânta Cruce. Aşa e tradiţia din vechime şi aşa cer suferinzii să doarmă lângă Sfânta cruce făcătoare de minuni ; şi întradevăr se fac minuni, căci după câteva săptămâni, ei se întorc acasă vindecaţi : de reumatism, paralizii, muţenie, orbire etc. Cităm numai cazul unui locuitor din Judeţul Constanţa al cărui nume ne scapă şi care orbit în timpul războiului trecut, din cauza unui bombardament, a venit la Sfânta Cruce într’o Vineri, Săptămâna Luminată (Izvorul Tămăduirii) şi în faţa prefectului Melidon, a clerului slujitor şi a mulţime de credincioşi din toate părţile, după slujba Sfântului Maslu, ne-a declarat că în ajun venind orb cu o căruţă din sat, la „Sfânta Cruce de leac” şi dormind cu capul pe locul unde am slujit seara, noi cu clerul, dimineaţa s’a sculat cu vederi şi a dat fân cailor, cu cari venise.
   Sunt nenumărate cazuri de vindecări, însemnate într’un registru special, pe care — cine doreşte — îl poate vedea oricând.
   Bun este Dumnezeu. El vindecă toată patima şi toată durerea întru popor, cum zice sfânta carte. Dar noi vrem ca, la Dervent, să ia fiinţă şi o modestă farmacie ; căci mulţi bolnavi, venind, mai cu seamă iarna, dela distanţe mari, în genere, copii răcesc, vin cu junghiuri. Ei, bine, dacă li se poate da un prim ajutor, credem că nu poate decât să li se facă bine ; şi, prin aceasta, nu se slăbeşte de loc credinţa în minunile Sfintei Cruci. Chinina, aspirina, ceaiurile etc., sunt ca şi făina, untdelemnul şi tămâia dela Sfântul Maslu, elemente fizice, lăsate tot de Dumnezeu pentru tămăduirea suferinţilor omului.
   În acest scop vom interveni pe lângă Onor. Minister al Sănătăţii să ni acorde medicamente de prima nevoie şi vreun elev în farmacie, care să fie la dispoziţia bolnavilor. În vederea acestui scop, cum vedeţi, Noi am şi început clădirea unor încăperi.
   Lucrul acesta nu-i o inovaţie la mânăstiri. Toate aceste Sfinte locaşuri cu organizaţie veche, au bolniţe şi farmacii. Aşa dorim şi noi la Dervent. „Cel ce are urechi de auzit să audă”.

         Onoraţi ascultători,

   Mânăstirea „Crucea de leac” dela Dervent, a avut anul trecut — o grea cumpănă. La 30 August 1940, s’a petrecut la Viena, actul politic cunoscut. Odată cu pierderea Basarabiei, Bucovinei şi Ardealului, Cadrilaterul nostru a trecut la Bulgaria.
   A fost, iarăşi o minune că, măcar infima parte din judeţul Durostor, cu orăşelul Ostrov, ni-a rămas nouă şi că — astfel — Derventul a fost salvat. Închipuiţi-vă ce s’ar fi ales de munca, strădania şi cheltuiala noastră, dacă Mânăstirea ar fi trecut — şi ea — la Bulgaria.
   Pentru mine, personal, ar fi însemnat o lovitură de moarte ! Ar fi fost să-mi văd năruit întregul meu plan şi gândul meu pentru realizarea Mânăstirii „Crucea de leac”, şi azi n’am mai fi simţit bucuria serbării la care ne-am adunat, ci am fi avut o zi de doliu.
   Providenţa Divină, însă, ne-a cruţat de asemenea lovitură.
    „Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie”.
   Noi facem azi, nu numai sfinţirea bisericii şi paraclisului iubiţilor, ci inaugurăm şi însăşi Mânăstirea „Crucea de leac” dela Dervent. Eu ca ctitor închin şi biserica şi Mănăstirea memoriei soldatului român care luptă, departe pentru Hristos, pentru Cruce, pentru Rege şi pentru reîntregirea României-Mari a lui Vodă Ferdinand I.
   De azi înainte Comitetul de construcţie se dizolvă şi „Mânăstirea de leac”, intră cu toate bunurile sale, sub conducerea canonică şi legală a Consiliilor sale: spiritual şi economic, care va răspunde, înaintea noastră, conform canoanelor pentru partea duhovnicească a soborului ei şi conform legii contabilităţii, publice, în ceeace priveşte conducerea materială.
   Ţinem de datoria Noastră să aducem în faţa Domniei voastre, pioase omagii memoriei primei donatoare Parascheva Gheorghiu monahia, care-şi doarme somnul de veci în mormântul cimitirului Sfintei Mânăstiri.
   Veşnica ei pomenire !
   Mulţumim în special şi călduros Doamnei Olympia Colonel Andreievici, pentru donaţia pământului de arătură, pentru frumoasa catapeteazmă ce a făcut bisericii şi pentru toate îmbunătăţirile ce mereu le face Sfântului Locaş, Prin daniile Domniei Sale, Doamna Olympia Colonel Andreievici, se înscrie în rândul boieroaicelor române, din secolele trecute, de mânăstiri ziditoare şi înzestrătoare, şi de adevărate creştine ortodoxe evlavioase. Mânăstirea „Crucea de leac” îi va păstra, totdeauna, recunoştinţă şi, în sfintele sale rugăciuni, va cere dela Dumnezeu, sănătate, viaţă îndelungată, pace, linişte şi sporire în gospodăria şi moşia Domniei sale ; iar, pentru scumpa sa fiică şi moştenitoare D-na Magdalena cu coţul său avocat Gheorghe Pucerea, toată fericirea şi toate darurile bogate din tezaurul Divin.
   Facem apel, tuturor autorităţilor cari ne-au onorat cu participarea Domniilor lor, la măreţul act de azi, rugându-le să binevoiască a aprecia scopul, strădania şi munca noastră, pentru Mânăstirea dela Dervent şi a ne veni, cu oricât de puţin, în ajutor.
   Onorate autorităţi, cari din motive binecuvântate — n’au putut participa la serbarea noaastră, sunt rugate ca, dacă vor lua cunoştiinţă de opera ce am înfăptuit, până azi, numai cu mijloace particulare, să găsească şi ele posibilitatea de a ne ajuta, cu ce vor putea.
   Mulţumim Presei Române, care ia parte la inaugurarea Mânăstirii noastre şi o rugăm ca prin condeiul ei autorizat, să spună ce a văzut la Dervent, ce s’a făcut până în momentul de faţă, ce se doreşte şi se plănueşte pe viitor, şi cât ne rugăm să fim ajutaţi de orişicare, cu orişicât de puţin.
   Departe, în creierul Caucazului, oastea Regelui nostru Mihai I, comandată de Conducătorul Statului, Mareşalul Ion Antonescu, luptă — cu arma, pentru Hristos, Cruce şi Rege. Noi, cei de acasă, să ne arătăm vrednici de jertfa generoasă a soldatului român şi să-i închinăm — cum am făcut azi — Instituţii religioase, cari să li se preamărească numele şi jertfa neprecupeţită. Aşa se cade şi aşa-i bine.
   Cu acestea terminând cele ce — în scurt — am socotit de bine să spunem cu ocazia inaugurării Sfintei Mânăstiri şi sfinţirea bisericii dela Dervent, să ne ducem cu gândul la scumpul nostru Suveran, Majestatea Sa Regele Mihai I şi la duioasa Sa Mamă, Regina noastră Elena şi să strigăm „să ne trăiască”.
   Trăiască Conducătorul Statului, D-l Mareşal Ion Antonescu.
   Trăiască oastea română.
   Trăiască, crească şi înflorească România Mare, în veci !

         † GHERONTIE