Dictionar Bisericesc
There are currently 4 names in this directory beginning with the letter Z.
Zarathustra
v. Zoroastru
(„cel cu cămile bătrâne”, în limba iraniană)
-- este reformatorul vechii religii iraniene, „mazdeismul” (sec. VI î. Hr.). El a căutat să spiritualizeze această religie tradițională (cunoscută din sec. VIII î. Hr.) și s-o umanizeze din punct de vedere social. De aceea, ridicându-se împotriva jertfelor religioase și luând apărarea săracilor, el intră în conflict cu preoții vechii religii. Doctrina zoroastristă se află în cartea sfântă Avesta; se bazează pe dualism -- lupta dintre bine și rău -- , binele numit Ormuzd (Ahura-Mazdah) și răul numit Ahriman (Angro-Maimu). Ahura-Mazdah, care reprezintă împărăția binelui, este conceput monoteist, considerat creatorul cerului și pământului și autorul ordinii în lume. El se află în cer, „împărăția cântecelor”. În cer primește sufletele drepților și le răsplătește cu nemurirea. Vechii zei din mazdeism nu mai sunt concepuți tradițional, ci vor deveni, în concepția lui Zoroastru, numai niște idei sau atribute ale divinității, numite Ameshaspentas („spirite ale sfințeniei și nemuririi”), care luptă împotriva demonilor, rânduiesc sacrificiile și asistă la judecarea morților, al căror judecător este Mithra, o altă idee personificată, dar subordonată ideilor „Amesha-Spentas”. În împărăția binelui trăiesc și „fravashis”, ființe superioare, create în afara lumii și înaintea ei, fiind nemuritoare. Aceștia sunt un fel de îngeri păzitori ai oamenilor. Fiecare om are un asemenea înger, care-l apără de demoni, împărăția răului este Ahriman (Angro-Maynyu), „spiritul rău”, care locuiește în întunericul prăpastiei, îndemnându-i pe oameni la fapte rele spre a-i câștiga. El este ajutat de „daevas” (demonii), care adună pe păcătoși, printre care sunt socotite și popoarele ce nu aderă la zoroastrism (greci, romani, turci, arabi, turanieni). Purificările, sacrificiile, principiile morale în zoroastrism, au rolul de a domina forța răului; la aceasta contribuie și voința omului. În aprecierea faptelor morale, rolul principal îl are rațiunea, nu iubirea. Legea dreaptă este intransigentă: „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. Unele concepții se aseamănă cu cele ale religiei iudaice și creștine. Predică războiul sfânt. Întrețin în templele de rugăciune focul sacru; preoții lor se numesc „magi” și „mobu”. Cultul constă în citiri din Avesta și din diferite rugăciuni. Cred în viața viitoare; după moarte, sufletul rămâne trei zile lângă trup, apoi pleacă să treacă peste podul care-l va duce în lumea de dincolo. Acest pod se lărgește pentru cei buni și se îngustează pentru cei răi, până ajunge ca lama unui brici. Înainte de a porni pe pod, sufletul este judecat și cântărit pe o balanță: la greutate contează faptele bune, care vor duce sufletul în „împărăția cântecelor”, iar cei răi se prăbușesc în prăpastia demonilor, unde vor rămâne 9000 de ani, după care vor fi purificați prin foc și vor intra și ei într-o altă viață de fericire veșnică, căci iadul nu va mai exista, fiind și el distrus de focul purificator. Resturi din vechii zoroastrieni mai trăiesc astăzi în India și Pakistan, Iranul fiind complet islamizat; puținii zoroastrieni rămași nu fac prozelitism.
(„cel cu cămile bătrâne”, în limba iraniană)
-- este reformatorul vechii religii iraniene, „mazdeismul” (sec. VI î. Hr.). El a căutat să spiritualizeze această religie tradițională (cunoscută din sec. VIII î. Hr.) și s-o umanizeze din punct de vedere social. De aceea, ridicându-se împotriva jertfelor religioase și luând apărarea săracilor, el intră în conflict cu preoții vechii religii. Doctrina zoroastristă se află în cartea sfântă Avesta; se bazează pe dualism -- lupta dintre bine și rău -- , binele numit Ormuzd (Ahura-Mazdah) și răul numit Ahriman (Angro-Maimu). Ahura-Mazdah, care reprezintă împărăția binelui, este conceput monoteist, considerat creatorul cerului și pământului și autorul ordinii în lume. El se află în cer, „împărăția cântecelor”. În cer primește sufletele drepților și le răsplătește cu nemurirea. Vechii zei din mazdeism nu mai sunt concepuți tradițional, ci vor deveni, în concepția lui Zoroastru, numai niște idei sau atribute ale divinității, numite Ameshaspentas („spirite ale sfințeniei și nemuririi”), care luptă împotriva demonilor, rânduiesc sacrificiile și asistă la judecarea morților, al căror judecător este Mithra, o altă idee personificată, dar subordonată ideilor „Amesha-Spentas”. În împărăția binelui trăiesc și „fravashis”, ființe superioare, create în afara lumii și înaintea ei, fiind nemuritoare. Aceștia sunt un fel de îngeri păzitori ai oamenilor. Fiecare om are un asemenea înger, care-l apără de demoni, împărăția răului este Ahriman (Angro-Maynyu), „spiritul rău”, care locuiește în întunericul prăpastiei, îndemnându-i pe oameni la fapte rele spre a-i câștiga. El este ajutat de „daevas” (demonii), care adună pe păcătoși, printre care sunt socotite și popoarele ce nu aderă la zoroastrism (greci, romani, turci, arabi, turanieni). Purificările, sacrificiile, principiile morale în zoroastrism, au rolul de a domina forța răului; la aceasta contribuie și voința omului. În aprecierea faptelor morale, rolul principal îl are rațiunea, nu iubirea. Legea dreaptă este intransigentă: „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. Unele concepții se aseamănă cu cele ale religiei iudaice și creștine. Predică războiul sfânt. Întrețin în templele de rugăciune focul sacru; preoții lor se numesc „magi” și „mobu”. Cultul constă în citiri din Avesta și din diferite rugăciuni. Cred în viața viitoare; după moarte, sufletul rămâne trei zile lângă trup, apoi pleacă să treacă peste podul care-l va duce în lumea de dincolo. Acest pod se lărgește pentru cei buni și se îngustează pentru cei răi, până ajunge ca lama unui brici. Înainte de a porni pe pod, sufletul este judecat și cântărit pe o balanță: la greutate contează faptele bune, care vor duce sufletul în „împărăția cântecelor”, iar cei răi se prăbușesc în prăpastia demonilor, unde vor rămâne 9000 de ani, după care vor fi purificați prin foc și vor intra și ei într-o altă viață de fericire veșnică, căci iadul nu va mai exista, fiind și el distrus de focul purificator. Resturi din vechii zoroastrieni mai trăiesc astăzi în India și Pakistan, Iranul fiind complet islamizat; puținii zoroastrieni rămași nu fac prozelitism.
Zlătari
-- țigani prelucrători de aur; veniți în țară ca robi pe moșiile boierești; Biserica Zlătari din București (Calea Victoriei), veche din sec. al XVI-lea, era socotită ca aparținând zlătarilor. A fost refăcută, rezidită, în sec.XVII, de Stolnicul Șerban Cantacuzino. Inițial a fost mănăstire închinată Patriarhiei din Alexandria. După secularizare, în sec. XIX, devine biserică de mir, așa cum este și astăzi.