… răul nu poate fi îndreptat din lume din pricină că nici un om nu are grijă de copii, nimeni nu le vorbeşte despre feciorie, nimeni nu le spune despre curăţia trupească şi sufletească, nimeni nu-i învaţă să dispreţuiască averile şi măririle, nimeni nu le vorbeşte despre poruncile vestite în Scripturi.

Sfântul Ioan Gură de Aur

Pentru creştinii interesaţi de viaţa lor duhovnicească apare cu intensitate întrebarea: în ce măsură mai putem valorifica în zilele noastre moştenirea creştină lăsată de înaintaşi? Cum putem contribui la propovăduirea învăţăturii creştine, dar mai ales, la răspândirea acelui “mod de a fi” care defineşte pe creştinul ortodox practicant, în condiţiile în care trăim într-o societate agresiv secularizantă, sau lesne sedusă de o “spiritualitate” neo-păgână de tip “New Age”? Această luptă împotriva Ortodoxiei, dusă de societatea modernă descrcştinată, prin mijloace viclene dar eficiente, afectează cu precădere copiii şi tinerii. Care părinte creştin nu a constatat cu amărăciune că propriul copil, sub influenţa celor învăţate şi experimentate la şcoală, capătă atitudini şi credinţe care se opun învăţăturii creştine şi îl îndepărtează de Mântuitorul Hristos? Este limpede deci că acest “război nevăzut” se duce mai ales în planul educaţiei, tocmai datorită caracterului formativ al acesteia.

Orice creştin ortodox care-şi asumă valorile în care crede are şi datoria mărturisirii credinţei sale şi este responsabil pentru modul în care răspândeşte aceste valori în jurul său. Pornind de la aceste constatări şi animaţi de dorinţa de a face ceva, un grup de creştini ortodocşi ne-am constituit într-o fundaţie, Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni, formă necesară derulării unor proiecte educaţionale, care să contracareze, pe cât este cu putinţă, fenomenul descreştinării în rândul tinerilor şi mai ales al copiilor.

Cine priveşte cu atenţie ce s-a întâmplat cu învăţământul în ultimii ani, vede tabloul unei continue descompuneri. Se vorbeşte mult despre lipsa banilor, despre salarizarea batjocoritoare a profesorilor, despre degradarea spaţiilor şcolare. O componentă a crizei este însă şi demografia negativă din ce în ce mai accentuată de după ’89, care a ajuns să exercite o presiune mare asupra locurilor de muncă ale profesorilor.

Ceea ce este însă evident pentru loată lumea o reprezintă degradarea calităţii învăţământului. Nu numai că nu se mai face educaţie în şcolile româneşti, dar nici din punct de vedere al instrucţiei nu stăm mai bine, dovada fiind generaţiile de seimi-analfabeţi cu diplomă de bacalaureat produşi după ’89.

În momentul de faţă, învăţământul românesc pare a nu avea nici o finalitate. Scopul său este nebulos, supus mai curând unor imperative politice şi sociale ale momentului şi nu mai are deloc în vedere liniile de forţă ale învăţământului tradiţional românesc. În perioada de normalitate de dinainte de apariţia comunismului în România, în învăţământul mediu acestea erau reprezentate, pe de o parte, de solidele cunoştinţe de cultură clasică, iar pe de altă parte de componenta spirituală şi morală creştină.

Rezultatul urmărit era construirea unui caracter puternic, accentul se punea în primul rând pe aspectul formativ.

Odată cu reforma comunistă a învăţământului s-a produs o fractură brutală cu trecutul, locul creştinismului în şcoli fiind luat de marxism-leninism, iar modelul uman de referinţă pentru elevi a fost ilustrat de eroul stahanovist al muncii socialiste.

Falimentul generalizat al comunismului a antrenat şi prăbuşirea idealul găunos al formării omului materialist multilateral dezvoltat, dar din păcate, în locul rămas gol a fost aşezată fantoma inconsistentă a omului “de consum”. Noul ideal uman răspunde cel mai bine profilului cerut de piaţa societăţilor trans-naţionale.

Abandonând valorile ferme ale societăţilor tradiţionale, învăţământul modern pare să promoveze o abordare mai curând pragmatică, care să ofere absolvenţilor o cât mai fructuoasă “integrare pe piaţa muncii”. Această sintagmă, “de piaţă”, revine obsesiv în toate strategiile urmărite de forurile care dirijează învăţământul românesc. Din păcate, şi în această privinţă rezultatul obţinut este sub orice aşteptări, dar în orice caz am depăşit planul european la căpşunari!

O strategie anticreştină

Problema fundamentală a învăţământului românesc este însă absenţa idealului uman creştin. Lăsaţi în voia unui individualism pragmatic, inspirat parcă direct din penibilul “american way of life”, tineretul român se exilează de bunăvoie pe meleagurile occidentale, unde crede că se împuşcă uşor dolarul. Educat în spiritul unui egocentrism cinic, elevul ajunge un bun cetăţean al satului global, adică al acelui loc în care oamenii sunt “uniţi” prin idealul lipsei oricărui ideal, unde fiecare îşi poate urmări în linişte bunăstarea proprie.

Învăţământul românesc nu poate oferi însă soluţii pentru o problemă pe care nu o conştientizează sau de care se fereşte a o lua în discuţie. Cauza acestei orbiri voluntare este agresivitatea curentului globalist anticreştin, care a reuşit, prin cele mai aberante motivaţii, să-l alunge pe Hristos dintr-o bună parte a lumii, şi în special din învăţământul occidental modern. Sub pretextul separării religiei de statul laic, principiu aplicat cu străşnicie, se practică o descreştinare feroce a tuturor structurilor educaţionale de stat occidentale, care ajunge până la măsuri de tip orwclian, ca interzicerea oricăror simboluri creştine în şcoli.

Scopul acestor măsuri este acela de a-i educa pe copii în spiritul unei noi “morale”, atee, a bunului plac ridicat la rangul de principiu. Ei sunt astfel lipsiţi de temelia metafizică solidă moralei creştine, care caută să întărească pe om prin exerciţiul înfrânării de la rău, prin convingerea că o viaţă sobră, pusă în slujba comunităţii oferă satisfacţii spirituale infinit mai mari, cu ecouri în viaţa veşnică.

Noua morală individualistă, axată pe exercitarea precumpănitoare a drepturilor personale, face din oamenii creaţi după chipul lui Dumnezeu, fiinţe robite poftelor şi dorinţelor egoiste. Stimulate cu dibăcie de societatea de consum, acestea devin principalul instrument de manipulare a maselor, a căror energie este dirijată exclusiv spre obţinerea de satisfacţii ieftine. Rezultatul dorit va fi “minunata lume nouă” în care gloatele amorfe, lipsile de identitate, dar dominate de patimi, sunt gata pentru “raiul” pământesc care li se pregăteşte.

Prin implementarea a tot felul de programe şi proiecte dubioase, învăţământul românesc pare a se alinia acestei direcţii globaliste în care morala creştină provoacă alergie. Un exemplu de acest fel este recenta educare întru neruşinare, curvie şi alte păcate împotriva firii, denumită eufemistic “educaţie pentru sănătate”, care otrăveşte copiii noştri încă de la cea mai fragedă vârstă. Aici au ocazia să înveţe “actul sexual responsabil”, adică “protejat”, planificarea familială sau cum să se ferească de facerea de copii şi primesc o descriere amănunţită a perversiunilor sexuale, din care unele sunt rele iar altele sunt “normale” ţin de “libertatea de alegere”. La fel, deşi din ce în ce mai obosit, evoluţionismul ateu continuă să fie omniprezent în programele şcolare, fără să existe posibilitatea de a se prezenta şi punctul de vedere opus.

O palidă rezistenţă o mai opune ora de religie, din ce în ce mai izolată în marea de necredinţă triumfătoare, dar acest nesemnificativ obstacol, va fi mai mult ca sigur înlăturat în viitorul apropiat. Pe fondul unei susţinute campanii de discreditare a Ortodoxiei (care nu vrea să fie modernă, progresistă, liber-schimbistă şi pace!), eliminarea religiei din scoată (în sfârşit!) se va produce mai mult ca sigur treptat, prin tehnica paşilor mărunţi.

Un aspect mai puţin vizibil al vremurilor noastre este nu atât secularizarea (ateizarea) societăţii noastre, cât falsa spiritualitate (sau cum spun Sfinţii Părinţi – “înşelarea”) promovată cu îndârjire şi la noi, conform modei europene. Cea mai importantă metodă este relativizarea Ortodoxiei ca unic drum către mântuire (ignorând imperativul Sf. Apostol Pavel: “un Domn, o credinţă, un botez” – Efeseni 4, 5). Adevărul mântuitor al lui Hristos este înlocuit cu o sumă de “adevăruri”: relative (pentru că sunt mai multe), comode (pentru că nu mai trebuie să lupţi pentru Adevăr) şi foarte avantajoase din punct de vedere politic (pentru că doreşti să te “integrezi” doar dacă îţi lipseşte tot timpul ceva, în special Adevărul).

O reacţie posibilă

În aceste condiţii, creştinului responsabil şi preocupat de viitorul sănătăţii sufleteşti a copiilor săi îi rămân puţine alternative. Educaţia făcută în particular, acasă este insuficientă, părinţii simţindu-se depăşiţi de muîte ori de complexitatea problemelor şi apare din ce în ce mai acut nevoia de structuri profesioniste private, care să rezolve coerent problema modelării creştine a caracterului copiilor noştri.

Prin mobilizarea laicatului ortodox pot fi create în oraşe centre de cultură şi educaţie în duhul Ortodoxiei, aflate sub îndrumarea unor duhovnici recunoscuţi şi mai puţin sensibili la influenţele politice ale momentului. Acestea ar putea cuprinde o librărie şi o bibliotecă de carte ortodoxă, o grădiniţă şi eventual o şcoală ortodoxă. Având personalitate juridică proprie, ele vor putea fi mai greu influenţate şi vor atârna doar de dragostea pentru Ortodoxie a iniţiatorilor.

O soluţie temeinică ar putea fi renaşterea şcolilor de tip confesional, în care instrucţia copiilor se îmbina în mod armonios cu educaţia, iar abilităţile tehnice necesare vieţii materiale se altoiesc într-un suflet curat şi luminos, care să facă cinste părinţilor şi Bisericii. În astfel de şcoli, deservite de personal creştin, copiii pot fi feriţi în perioada critică a formării lor de otrava învăţăturii ateiste, de o “educaţie sexuală” desfrânată şi de “alternativa” unei spiritualităţi antihristice.

Acesta este şi motivul pentru care Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni a demarat un proiect educaţional creştin-ortodox ce cuprinde deocamdată o grădiniţă şi o şcoală primară – Grădiniţa şi Şcoala Sfinţii Martiri Brâncoveni. Înscrierile au început deja, iar deschiderea va avea loc în toamna acestui an, odată cu începerea noului an şcolar. De asemenea, filiala din Suceava a fundaţiei noastre a deschis în prezent o grădiniţă.

Intenţia noastră pe termen lung este de a înfiinţa un colegiu naţional Sfinţii Martiri Brâncoveni, care să cuprindă toate nivelurile de învăţământ preuniversitar, de la grădiniţă până la liceu inclusiv, şi de a răspândi cât mai mult acest model de educaţie, prin şcoli creştin-ortodoxe, dacă este cu putinţă la nivelul întregii ţări.

Pentru cei care doresc să ne contacteze în legătură cu aceste proiecte, adresa noastră este:

Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni, Constanţa, Str. Vasite Lupu, nr. 43,
Tel- 0241-665354; 0721.358.399;
e-mail:  fundatia_smb@yahoo.com
Alte detalii se pot afla de pe site-ul nostru:  
www.fundatia-smb.ro