Icoana după ce se sfinţeşte, devine un chip viu, pentru că este reprezentarea sfântului sau a lui Dumnezeu, dar prin stropirea cu apă sfinţită şi prin însufleţirea cu harul Sfântului Duh, icoana devine o fereastră către Lumea Cerească, devine sfântă, devine o parte din cer. Iată că icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Dervent este cea pe care ea a considerat-o ca fiind potrivită pentru a se apropia mai mult de noi, iar pe noi să ne apropie de Dumnezeu.

O dată cu cedarea Cadrilaterului Bulgariei (7 septembrie 1940) – ca şi alţi români – această familie va emigra spre ţinuturi care continuau să rămână pământ românesc. În graba plecării – luând strictul necesar – ei aveau să fie opriţi în mod minunat de un glas, pe care l-au reperat clar şi corect abia a treia oară, ce venea dinspre icoană: „Dar pe mine nu mă luaţi”.

Fecioara, purtând hiton albastru ceruleum cu borduri aurii perlate şi maforion cu perle şi galoane, strânge la piept cu ambele mâini trupul pruncului, care-şi întoarce chipul spre privitor, deşi mâinile îi sunt orientate spre gâtul Maicii Sale. Îndepărtările de canoanele iconografice bizantine sunt mai bine vizibile în maniera de tratare a chipului şi veşmintelor Pruncului, care are un hiton albastru verzui drapat cu himation roşu-cinab.

Icoana, îndeosebi fondul acesteia, au trecut printr-o intervenţie de restaurare, atestată şi de inscripţia din data de ,,7 III 1940″, apărută în colţul inferior drept. Icoana se păstrează în partea stângă a pronaosului bisericii mănăstirii Dervent înălţată pe un iconostas ce permite credincioşilor să treacă pe sub icoană cerând de la Maica Domnului ajutor şi mijlocire către Bunul Dumnezeu.

Anual mii de pelerini, îşi pleacă genunchii în faţa chipului zugrăvit într-un stil mai puţin convenţional şi trec de trei ori pe sub picioarele Sfintei Icoane, cerând mijlocire către Domnul Nostru Iisus Hristos, milă, ajutor, iertare de păcate şi sănătate. Maica Domnului radiază bunătate şi dragoste revărsând mângâierea harului Duhului Sfânt către cei ce se roagă cu credinţă şi nădejde.

Cazuri, de multe ori iremediabile din punct vedere medical, sau cei chinuiţi de duhuri necurate si-au găsit vindecarea şi alinarea suferinţelor. Unul din acestea s-a petrecut în anul 1993 cu tânăra Zamşa Maria în vârstă de 16 ani din Braşov. Ea suferea de peste zece ani, timp în care a consultat peste douăzeci de medici care au diagnosticat-o în mod diferit fără nici un remediu concret, boala agravându-se. În postul Sfintei Marii a venit însoţită de mama sa şi după trei zile de participare afectivă şi efectivă la slujbele bisericii s-a petrecut o minune. La sfârşitul Sfintei Liturghii a rămas ca moartă, timp în care mama a citit Paraclisul plângând lângă icoana Macii Domnului. La finalul rugăciunii Maria şi-a revenit şi împreună cu mama ei au dat slavă lui Dumnezeu. După 10 ani de suferinţă, venind la Dervent, viaţa fetei a intrat în normal. La nici o lună după ce s-a petrecut minunea starea Mariei era de nerecunoscut, era o nouă tânără asemenea celor de vârsta ei şi renunţase la medicamentele fără de care odinioară nu ar fi reuşit să trăiască nici o zi. Actualmente a absolvit o facultate cu profit economic şi este directoarea unei firme din Braşov.

Minunile nu se opresc la vindecări. Minunile care urmează sunt acelea că cei ce vin pentru prima dată la mănăstirea Dervent împovăraţi de dureri şi necazuri revin adesea la Icoană, dorind a-i mulţumi lui Dumnezeu şi Maicii Sfinte pentru ajutorul primit.