STUDIU ANTROPOLOGIC AL OSEMINTELOR DESCOPERITE ÎN CRIPTA BASILICII DE LA MURIGHIOL (ANTICUL HALMYRIS)

Nicolae Miriţoiu şi Andrei D. Soficaru

În vara târzie din anul 2001 săpăturile întreprinse de arheologii Mihail Zahariade şi Ovidiu Bounegru la Murighiol, jud. Tulcea, au dus la descoperirea sub altarul basiiicii anticei cetăţi romano – bizantine Halmyris a unei cripte ce adăpostea oseminte umane.

Cripta, care era compusă din două camere dintre care prima era camera funerară propriu zisă iar a doua cu trepte de coborâre juca rolul de dromos, a fost jefuită din antichitate prin spargerea şi dărâmarea bolţii.

Osemintele din prima cameră, amestecate şi fără conexiuni anatomice au fost atribuite, de către descoperitori, martirilor Epictet şi Astion executaţi la Halmyris ia 8 iulie 290 p.Chr. (I.P.S. Nestor Vornicescu 1990), acestea fiind a treia descoperire de acest gen de pe teritoriul Dobrogei (Baumann, 1972: 189-202; I. Barnea, 1978: 182-188; Miriţoiu şi Nicolăescu – Plopşor, 1978: 189-207).

[foogallery id=”746″]

În cea de-a doua cameră la o dată ulterioară jefuirii şi distrugerilor, a fost făcută o nivelare cu pământ galben în care s-a practicat o altă înhumare, despre care descoperitorii au presupus că ar aparţine unei înalte feţe bisericeşti, eventual un episcop (Zahariade şi Bounegru, 27.02.2002).

Importanţa descoperirii nu mai trebuie subliniată dar credem că elucidarea problemelor pe care ea le ridică nu poate fi făcută decât prin coroborarea tuturor categoriilor de fapte arheologice cu rezultatele analizei antropologice şi apoi confruntarea cu izvoarele istorice.

Iată de ce am făcut analiza antropologică a acestor oseminte, ce se aflau depuse în biserica Mănăstirii Celic Dere.

Înainte de prezentarea detaliată a rezultatelor, precizăm că osemintele din prima cameră, înmormântarea l, prezintă o patină gălbui maronie diferită de a celor din înmormântarea 2 care aveau o patină albicioasă sau doar uşor gălbuie, ceea ce a permis şi observaţia că ele nu au fost amestecate nici în antichitate, nici în cursul excavării.

ÎNMORMÂNTAREA 1

A conţinut oasele amestecate din scheletele a două persoane, care datorită unor diferenţe dimensionale şi mai ales patologice specifice fiecăruia dintre ele au putut fi separate şi atribuite cu destulă precizie. Au fost notate antropologic, scheletul l şi 2.Scheletul 1

Starea de păstrare şi integritate

Din sectorul cefalic este prezentă doar mandibula, bine păstrată dar cu vârfurile apofizelor coronoide rupte la excavare. De asemenea înregistrează şi unele distrugeri din vechime ale alveolelor incisivilor. Se păstrează 10 dinţi.

Din centura scpulară sunt prezente ambele clavicule, intacte, precum şi omoplaţii cu rupturi proaspete dar şi din vechime. Au fost restauraţi dar cu unele porţiuni lipsă.

Cuşca toracică este reprezentată de sternul bine păstrat şi de numeroase fragmente de coaste cu capetele sternale şi vertebrale. Au fost restaurate câteva coaste în întregime precum şi porţiuni importante din celelalte.

Din coloana vertebrală se păstrează 15 vertebre în stare bună de conservare. Dintre acestea 3 sunt cervicale (C 3 – C 5), 8 toracice (T 5 – T 12) şi 4 lombare (L l – L 4). Este de subliniat lipsa primelor două vertebre cervicale (atlasul şi axisul).

Din membrele superioare sunt prezente ambele humerusuri întregi şi bine păstrate, radiusul drept întreg, iar stângul refăcut din 3 fragmente cu rupturi proaspete precum şi cubitusurile, dintre care doar dreptul a fost refăcut, însă cu o porţiune de compactă lipsă în treimea distală, stângul fiind reprezentat de 3 fragmente fără puncte de contact între ele şi cu distrugeri din vechime.

Din bazin, sacrumul şi coxalul drept sunt întregi, dar la stângul lipsesc din vechime pubisul, porţiunea anterioară a crestei iliace, precum şi partea posterioarâ cu ambele spine iliace posterioare.

La membrele inferioare femurul drept prezintă o importantă distrugere din vechime în regiunea treimii inferioare a corpului care face ca epifiza distală să nu poată fi relipită cu restul diafizei. Stângul este întreg, iar ambele rotule lipsesc. De asemenea tibiile sunt întregi, iar peroneele restaurate în urma distrugerilor recente.

Din scheletul mâinii şi piciorului sunt prezente doar câteva metacarpiene, ambele perechi de astragale şi calcanee, ambele naviculare, câteva metatarsiene şi falange.

Diagnoza sexului

Judecând după bazin (pl. l /1-3), sexul persoanei căreia i-a aparţinut acest schelet a fost fără îndoială masculin. Astfel coxalele prezintă aripi înalte, strâmte cu creastă iliacă în formă de S şi relief muscular dezvoltat. Marea incizură sciatică este strâmtă şi adâncă, sulcusul preauricular lipseşte, iar unghiul subpubian este ascuţit (Ferembach, Schwidetzky şi Stloukal, 1979: 9-11). Aceste caractere observate vizual sunt subliniate şi de dimensiunile corespunzătoare (Tab. 1).

De asemenea, prin masivitate şi robusticitate şi restul scheletului confirmă această diagnoză, vizual şi dimensional, atât la nivel de analiză univariată cât şi multivariată (vezi fig. l şi 2) (Cerny şi Komenda, 1976: 67-70; Pettener şi Brasili Gualandi, 1979: 59-68; Pettener, Brasili Gualandi şi Cavicchi, 1980: 363-372).

Estimarea vârstei la deces

Vârsta scheletică a fost determinată după metoda complexă a lui Nemeskéri, Harsány şi Acsádi (1960: 70-95), care ţine cont de combinaţiile stilistice dintre fazele de evoluţie ale patru indicatori şi anume obliterarea suturilor craniene, schimbările suprafeţei diafizei pubice şi resorbţia ţesutului spongios din epifizele proximale ale humerusului şi femurului, observată prin secţiuni sagitale.

Astfel suprafaţa netedă cu „ramă” ventrală şi dorsală a simfizei pubice cere o încadrare în faza a IV de evoluţie. La epifiza humerusului, apexul cavităţii medulare, sistemul trabecular şi structura columnară permit o încadrare tot în faza a IV – a, iar la femur în faza a III – a (pl. 2/1-3).

Folosindu-ne doar de aceşti 3 indicatori prezenţi prin intermediul tabelelor calculate de Sjøvold (1975: 9-22), putem estima o vârstă cronologică la deces de 64,67 ani, cu o margine de eroare de ? 3 ani şi cu o confidenţă de 80 – 85 %. Dacă am fi dispus şi de suturile craniene, vârsta s-ar fi putut încadra între 58,25 ani pentru faza I de obliterare şi 66,50 ani pentru ultima fază a acestui indicator.

Acest interval de vârstă este confirmat şi de stadiul de uzură al dentiţiei prezente pe mandibulă (pl. 2/4).

Caractere antropologice

În lipsa craniului vom detalia caracteristicile antropologice ale mandibulei şi scheletului postcranian (vezi dimensiunile în tabelul l).

Mandibula este robustă şi are gonioanele doar uşor răsfrânte. După scările de clasificare ale lui Alexeev şi Debeţ (1964: 112-127), lărgimile bicondilară şi bigoniacă se încadrează în categoria foarte mare, iar lungimea proiectată a mandibulei în categoria mică.

Înălţimea ramului vertical şi de asemenea unghiul mandibular sunt mijlocii, iar înălţimea şi grosimea mandibulei (la foramenul mental) precum şi indicele lor se încadrează în categoria valorilor mari.

Scheletul postcranian este de asemenea robust şi se prezintă contrar vârsiei şi patologiei (pe care o vom descrie mai jos) într-o stare eutrofică. Inserţiile musculare sunt dezvoltate. Femurul prezintă un pilastru (linie aspră) slab dezvoltat la dreptul şi mijlociu la stângul. În regiunea subtrohanteriană este foarte aplatizat hiperplatimer, dar mai accentuat la cel drept.

Sacrumul are un indice sacral hypoplatyhieric (mijlociu de larg).

Tibiile prezintă un indice cnemic din categoria euricnemă la dreapta şi mezocnem la stânga arătând că nu sunt aplatizate în regiunea foramenului nutritiv.

Statura a fost calculată după lungimea oaselor membrelor cu ajutorul metodelor clasice (vezi tabelul 2). Astfel metodele lui Manouvrier (1893: 347-402), Pearson & Lee (1899: 169-244), Olivier (1963: 433-449) şi Breitinger (1938: 249-274) estimează o statură de 167 – 169 cm ce se încadrează în categoria supramijlocie după Martin (1914: 208). Metoda lui Trotter & Gleser (1952: 463-514) (albi) oferă însă o estimare de 172 cm care o încadrează în categoria staturilor mari.

Istoricul bio – patologic

Mandibula robustă şi cu gonioanele doar uşor răsfrânte are bilateral molarii l pierduţi intravitam şi cu alveolele resorbite. Molarul 3 stânga prezintă o carie profundă localizată vestibular pe colet. De asemenea la premolarii, cu uzuri extreme oblice lingual şi culoare maronie, ar fi putut exista carii ocluzale ce au distrus coroanele dentare (cel mai probabil la Pm2). Molarii 2 au o uzură accentuată, toată faţa ocluzală fiind reprezentată prin dentină. Situaţia incisivilor este însă neclară datorită distrugerii alveolelor (pl. 3/1-3).

Pentru scheletul postcranian ceea ce atrage în primul rând atenţia este situaţia coloanei vertebrale.

Astfel toracalele prezente (T 5-T 12) formează un bloc vertebral datorită osificării ligamentelor anterioare. Pe partea dreaptă şi pe centru această osificare ascunde complet corpurile vertebrale. Pe parte stângă acestea sunt acoperite doar în sectorul T 9-T 10 (pl. 4/1-3 şi pl. 5).

Discurile intervertebrale ale acestui bloc vertebral şi-au păstrat dimensiunile normale, feţele articulare superioare şi inferioare ale corpurilor vertebrale fiind normale, fără hernieri. De asemenea nu se înregistrează nici o osificare a vreunui disc intervertebral. Articulaţiile vertebrelor cu tuberculii costali prezintă însă puternice modificări artozice.

Toate acestea dovedesc fără îndoială că persoana în cauză a suferit de o artropatie cronică din grupa spondiloartropatiilor seronegative, caracterizate aşa cum arata şi denumirea prin lipsa factorului reumatoid în sânge şi tendinţa afectării scheletului axial.

În această grupă sunt incluse patru boli majore: spondilita anchilozantă (sinonime: boala Marie – Strümpell, morbul von Bechterew, spondiloartrita anchilopoietică), artrită reactivă (sinonim: sindromul Reiter), spondilartrită psoriazică şi artrită enteropatică (Dougados şi alţii, 1991: 1218-1227).

Etiopatologia acestora este încă necunoscută, în discuţie fiind ipotezele genetice (sistemul HLA), infecţioase sau metabolice (Duţu şi Bloşiu, 1978:71-117).

Diagnosticul diferenţial nu este însă întotdeauna uşor, în literatura paleopatolcgică mai veche orice fuziune a corpurilor vertebrale fiind mult prea optimistic pusă pe seama spondilitei anchilozante (apud Steinbock, 1976).

Pe schelet, criteriile de diagnostic relevante sunt următoarele: spondilita, sacroileita, enthesopatiile inflamatoare, şi sinovitele (asimetrice sau predominante la membrele inferioare), acestea din urmă având tendinţa de a produce eroziuni articulare (Bruintjes şi Panhuysen, 1995:73-77).

Vom examina deci în continuare şi starea celorlalte articulaţii, deoarece pe lângă anchiloza unui extins sector al scheletului axial (coloană ?băţ de bambus”) boala a avut repercusiuni importante şi asupra celorlalte articulaţii atât ale coloanei cât şi ale restului scheletului.

Precizăm că pe lângă semnele proceselor inflamatorii, se înregistrează şi dovezi ale bolii degenerative articulare (osteoartroză), datorate fără îndoială noilor condiţii mecanice impuse progresiv de evoluţia bolii.

Astfel, cele trei cervicale păstrate (C 3 – 5) prezintă exostoze şi osteofite.

Lombarele (L 1 – L 4) au dezvoltat exostoze gigantice şi ciocuri osoase pe marginile superioare şi inferioare ale corpurilor vertebrale, dar feţele lor articulare sunt „curate”, fără hernieri sau noduli. De asemenea marginea suprafeţei articulare a primei sacrale, promontoriumul prezintă un guler exostotic continuu.

În afară de artrozele capetelor vertebrale ale coastelor, amintite mai sus, mai sunt de subliniat puternicele transformări ale capetelor sternale ce prezintă osteofite exuberate şi cavităţi neregulate de dimensiuni mari care constituie însă şi semnele vârstei înaintate (Işcan, Loth şi Wright, 1984:147-156).

Sternul are incizurile costale foarte adânci şi rugoase, şi o osificare exuberantă a ligamentului costo – sternal al coastei 1 din stânga, osificare goală la interior ca un tub rugos, neregulat (pl. 7/4-5).

La nivelul centurii scapulare se înregistrează o puternică artroză clavicule -acromială (totuşi mai accentuată pe dreapta) (pl. 6 / 2, 5 – 6).

Cavităţile glenoide ale omoplaţilor precum şi capetele humerale dovedesc prin marginile periarticulare doar o formă uşoară (incipientă) de artroză, însă articulaţiile humero – radio – ulnare prezintă modificări artrozice profunde şi de o gravitate deosebită.

Astfel la membrul drept, epifiza humerusului are gulere şi margini exostotice periarticulare continuii, în mod deosebit pe marginea medială a trohleii şi de asmenea o punte exostotică transversală în fosa olecraniană.

Se înregistrează şi zone de polizare cu aspect de fildeş lucios (eburnare) datorită distrugerii cartilajului şi frecării os pe os în timpul mişcării. Astfel de polizări s-au produs, pe o suprafaţă extinsă în sectorul medial al trohleii humerale şi corespunzător pe apofiza coronoidă a cubitusului înspre medial, şi pe o suprafaţă mai mică pe marginile laterale ale trohleii (faţa posterioară) şi cavităţii sigmoide (pi. 7 / l – 3). La cotul stâng artroza este evidentă, dar de un grad mai mic şi fără polizări osoase.

Articulaţiile sacro – iliace nu prezintă modificări de amploare deosebită (sacroileită). Remarcăm totuşi prezenţa unei exostoze gigantice pe marginea superioară a coxalului stâng ce se învecinează (fără a se sinostoza) cu o alta de pe aripa sacrală care este şi articulară cu lombara L 5, precum şi câteva mici exostoze pe marginile articulaţiei din dreapta (pl. 10/1).

Articulaţiile coxo – femurale nu au fost afectate, dar genunchii prezintă similar articulaţiilor cotului modificări artrozice de gravitate deosebită.

Astfel femurele prezintă gulere exostotice continuii pe marginile feţelor articulare ale condilior, exostoze gigantice la marginea posterioară a condilior mediali precum şi o exostoză intraarticulară pe faţa inferioară a condilului medial al femurului stâng (pl. 8/1-4 şi 10/2).

De asemenea pe marginile platourilor articulare ale tibiilor s-au dezvoltat galere exostotice continui mai accentuate şi cu aspect de ciupercă la cea dreaptă. Spinele tibiale prezintă şi ele exostoze gigantice (pl. 9/1-3).

Zone de polizare se înregistrează numai pe condilii laterali ai ambelor femure la partea lor anterosuperioară (pl. 8 / 2). La cel drept suprafaţa polizată este mai extinsă decât la stângul.

Acestea se datorează frecării accentuate os pe os cu feţele articulare laterale ale rotulelor, frecare cauzată şi de atitudinea posturală deja anormală.

Ca şi la membrele superioare, genunchiul drept a suferit transformări artrozice mult mai puternice decât cel stâng.

Situaţia se reflectă şi la nivelul articulaţiei dintre astragalul şi calcaneul piciorului drept ce prezintă exostoze pe marginile lor, precum şi suprafeţe de polizare pe faţeta laterală posterioară a calcaneului şi cea corespunzătoare a astragalului (pl. 9 / 5 – 6). De asemenea şi navicularul respectiv prezintă un guler şi mici exostoze pe marginea articulaţiei lui cu astragalul.

În sfârşit mai trebuie menţionată şi existenţa enthesopatiilor de la nivelul crestei iliace, tuberozităţii ischiadice şi spinei iliace posteroinferioare, precum şi lipsa afectării articulaţiilor interfalagiene de la mână şi picior (cel puţin la cele care s-au păstrat) Iată deci că au putut fi anlizate, aceasta şi datorită bunei stări de conservare a materialului, toate criteriile de diagnostic diferenţial.

Rezumându-le observăm: 1) prezenţa unui bloc vertebral realizat prin sindesmofite non – marginale şi aproape asimetric aranjate; 2) absenţa sacroileitei propriu – zise; 3) prezenţa enthesopatiilor în locurile tipice; 4) afectarea asimetrică şi predominantă la membrele inferioare a articulaţiilor prin sinovite cu erodări articulare.

Lipsa afectării articulaţiilor sacroiliace (bilateral şi simetric), a umărului şi şoldului exclud fără îndoială spondilita anchilozantă şi artrita enteropatică ce prezintă manifestări osoase oarecum similare, iar lipsa erodărilor şi fuziunilor interfalagiene (cu aspect de pencil – and – cups) precum şi prezenţa sinovitelor (asimetrice) la membrele inferioare exclud artrita psoriazică.

Toate acestea permit deci, să conchidem că persoana a suferit de o artrită reactivă (sindromul Reiter) ajunsă în momentul decesului în stadiul tardiv de evoluţie (Bruintjes şi Panhuysen, 1995: 74).

Prezenţa eburnărilor şi lipsa anchilozelor la articulaţiile membrelor arată că acest bărbat a prestat o activitate fizică permanentă, sfidând suferinţele generate de boală.

O altă observaţie demnă de subliniat priveşte diafizele tibiilor. Acestea prezintă o îngroşare deosebită şi sunt uşor cubate înspre medial (pl. 9 / 4). De asemenea feţele lor mediale au striaţii longitudinale ce dovedesc o puternică reacţie periostică.

În lipsa unor secţiuni şi radiografii diagnosticul este dificil. Credem totuşi că poate fi vorba de o periostită cu etiologic nedeterminabilă (traumatică, infecţioasă sau vasculară) (Trancho, Campillo şi Sangose 1995: 407-415), ce a constituit un episod mai vechi din istoria biopatologică a personajului fără vreo legătură cauzală evidentă cu artrita reactivă care i-a dominat viaţa.

Urme de violenţă perimortem

Examinarea atentă a tuturor segmentelor scheletice prezente arată lipsa urmelor produse de obiecte tăioase. De asemenea rupturile şi distrugerile catalogate de noi „din vechime” dovedeşte că în majoritatea cazurilor nu este vorba de fracturarea traumatică a osului proaspăt.

Excepţiile pe care le prezentăm şi le interpretăm cu prudenţă le constituie oasele omoplate şi mandibula.

Astfel omoplatul stâng prezintă o fractură a acromionului cu o eschilă osoasă înspre fosa supra – spinoasă (pl. 6 / 2), iar cel drept o altă fractură a marginii axilare (pl. 6 / 4). Mandibula prezintă şi ea distrugerea alveolelor (şi implicit a coroanelor) incisivilor (pl. 3 /1-2).

Aspectul şi patina suprafeţelor acestor fracturi indică cu multă probabilitate că ele ar fi putut fi produse pe osul proaspăt prin aplicarea unor lovituri cu obiecte contondente în regiunea posterioară a umerilor şi a feţei, iar lipsa oricărei urme de reacţie osoasă postfractum arată că persoana a decedat la scurt timp după acesta.

Cauza morţii nu poate fi dovedită, dar nu trebuie să uităm totuşi că atât craniul cât şi primele două vertebre, lipsesc.

SCHELETUL 2

Starea de păstrare şi integritate

Din sectorul cefalic se păstrează numai mandibula cu ramul orizontal stâng rupt din vechime. O porţiune lipsă de la nivelul bazal împiedică relipirea celor două fragmente. Sunt prezenţi şi 10 dinţi.

Din centura scapulară ambele clavicule sunt întregi (una necesitând totuşi restaurări în urma rupturilor proaspete), iar omoplaţii în stare fragmentară dar cu acromioanele şi corcoidele prezente.

Din cuşca toracică sternul este reprezentat doar prin corpul său (intact), manubriumul lipsind, iar coastele sunt în general fragmentare. Se înregistrează ambele coaste l, şi de asemenea numeroase fragmente din capetele vertebrale şi sternale. S-au reîntregit mai multe exemplare.

Din coloana vertebrală sunt prezente în bună stare de păstrare 13 vertebre: atlasul (C 1), 8 toracice (T 2 şi T 6 – T 12) şi 4 lombare (L l – L 4).

La membrele superioare humerusul drept prezintă mai multe rupturi de la excavare. A fost refăcut dar cu mici porţiuni lipsă din capul humeral (totuşi apt pentru dimensionare). Stângul avea epifiza distală distrusă din vechime.

Radiusurile au rupturi proaspete cât şi din vechime în regiunea colului. Dreptul a fost refăcut în întregime dar stângul a rămas cu capul radial separat de diafiză din cauza lipsei fragmentelor respective.

Cubitusurile prezintă şi ele rupturi proaspete dar au fost refăcute cu unele lipsuri: olecranul la cel drept şi unele porţiuni din peretele diafizei la cel stâng.

Din bazin, sacrul este întreg şi este format din şase vertebre (!), iar coxalele sunt fragmentare cu rupturi proaspete din timpul excavării. Au fost refăcute cu unele lipsuri. Astfel din cel drept lipsesc partea anterioară şi posterioară a aripii iliace, o bună parte din sprânceana acetabulară şi ramul pubian superior. Restul pubisului a rămas separat deoarece prezintă doar slabe puncte de contact cu ischionul. Stângul a fost refăcut ceva mai complet prezentând lipsuri doar la parte posterioară a iliacului şi a corpului acestuia.

Din membrele inferioare doar tibia stângă se află intactă, restul oaselor prezentând rupturi şi distrugeri actuale, dar şi unele din vechime. Cu excepţia peroneului drept reprezentat de două fragmente (epifiza superioară şi un segment din diafiză) neanite între ele, celelalte au fost restaurate dar cu unele lipsuri.

Astfel la femurul drept lipsa unei porţiuni din col împiedică realipirea corpului femoral la restul epifizei, iar la cel stâng o parte din trohanterul mare şi cel mic sunt distruse. De asemenea lipsesc unele porţiuni din creasta anterioară a tibiei drepte.

Sunt prezente ambele rotule în stare foarte bună de conservare.

Din scheletul mâinii şi piciorului se înregistrează câteva carpiene şi metacarpiene, ambele perechi de astragale şi calcanee, navicularul stâng, mai multe metatarsiene şi falange.

Diagnoza sexului

Caracterele vizuale şi dimensionale ale bazinului indică fără cea mai mică îndoială sexul masculin. Aripile coxalelor sunt înalte şi strâmte cu relief muscular foarte dezvoltat pe creasta iliacă ce are forma de S marcat. Incizura sciatică strâmtă şi adâncă. Sulcusul preauricular lipseşte, iar faţeta auriculară este foarte rugoasă şi modelată. Unghiul subpubian este ascuţit (Ferembach, Schwidetzky şi Stloukal, 1979. 9-11).

Prin masivitatea şi rosbusticitatea sa şi restul scheletului întăreşte această diagnoză, (vezi fig. l şi 2).

Estimarea vârstei

După aceiaşi metodă complexă de determinare a vârstei scheletice (Nemeskéri şi colab. 1960) întrebuinţată şi în cazul scheltului l, simfiza pubică ce prezintă o suprafaţă cu rămăşiţe granulare ale structurii originale şi o „ramă” continuă a marginilor ventrale şi dorsale, permite o încadrare în faza III de evoluţie, iar secţiunile prin epifizele proximale ale humerusului şi femurului datorită apexurilor cavităţilor medulare şi sistemelor tuberculare, în faza II de evouţie pentru ambele oase (pl. 11/1-3).

Combinaţia acestor trei indicatori după tabelele lui Sjøvold (1975: 9-22), indică o vârstă de 49,00 ani cu o margine de eroare de ? 3 ani, valabilă pentru 80-85 % din cazuri.

Judecând şi după alte elemente această vârstă ni se pare însă a fi mult mai înaintată faţă de realitate. Probabil acest lucru se datorează unei evoluţii mai rapide a suprafeţei simfizei pubice (vezi şi discuţia unui asemenea caz la Acsádi & Nemeskéri 1970:134).

Ţinând cont de faptul că la nivelul articulaţiilor oaselor lungi lipsesc semnele de osteoartroză, că între vertebrele sacrale l şi 2 linia de unire este nesinostozată (Pl. 15/1) şi mai ales de faptul că la molarii 2 şi 3 de pe mandibulă doar emailul este uzat fără a se ajunge la insule de dentină (pl. 11 / 4), credem că vârsta cronologică la deces a acestei persoane se afla în intervalul de 30 – 40 ani, mai degrabă la începutul acestuia.

Caractere antropologice

Mandibula este foarte robustă cu regiunea simfizară proeminentă şi gonioanele modelate şi uşor răsfrânte în afară (vezi tab. 1).

Starea ei de conservare nu a permis dimensionarea lăţimilor. După scările de clasificare ale lui Alexeev & Debeţ (1964: 112-127), simfiza are o înălţime foarte mare iar ramul vertical este înalt.

De asemenea înălţimea corpului mandibular (la foramenul nutritiv) este foarte mare dar grosimea sa ce se încadrează doar în categoria mare îi conferă un indice din categoria mică.

Scheletul postcranian este foarte robust , cu musculatura dezvoltată, eutrofic. Femurele au un indice pilastric puternic la dreptul şi mijlociu de dezvoltat la stângul. În regiunea subtrohanteriană ambele sunt aplatizate, platimere.

Tibiile sunt mezocneme mai accentuat la stânga.

Sacrumul este şi el mijlociu de larg.

Statura, determinată după metodele clasice citate mai sus oferă valori între 170 şi 176 cm ce se încadrează în categoria staturilor mari în scara de clasificare a lui Martin (vezi tab. 2).

Istoricul bio-patologic

Mandibula prezintă 10 dinţi şi câteva alveole libere ce permit aprecierea patologiei dentomaxilare. Astfel molarul 1 drepta a fost pierdut intravitam şi alveola resorbită. Molarii 2 şi 3 tot din drepta prezintă carii incipiente (dar de suprafaţă nare) localizate vestibular la colet. Pe ramul stâng premolarul 2 a avut o carie ocluzală ce a distrus în întregime coroana, iar molarul 3 prezintă o adâncă carie vestibulară la colet, în regiunea molarilor l şi 2 a intervenit distrugerea subliniată la starea de integritate. După porţiunile rămase se poate aprecia însă că aceşti dinţi prezentau abcese radiculare (pl. 12/1-4).

Pentru scheletul postcranian şi în acest caz coloana vertebrală reprezintă sectorul de interes pentru istoria biopatologică a personajului.

Astfel prima vertebră lombară (LI) prezintă un aspect cu totul deosebit. Faţa sa superioară este prăbuşită prezentând un fel de rupturi oblice dinspre drepta spre stânga cu scufundări şi neregularităţi vindecate prin resorbţie şi apoziţii osoase neregulate Faţa inferioară etalează aceiaşi ruptură înspre partea centrală dar în general suprafaţa este plată, vertebra modificându-şi grav înălţimea anterioară a corpului doar prin prăbuşirea feţei superioare.

Ambele margini vertebrale superioare şi inferioare prezintă exostoze şi osteofite ce formează manşoane continui ce îmbracă marginile vertebrelor învecinate. Procesele articulare prezintă şi ele modificări exostotice (pl. 14 / 8, 8a, 8b, 8c).

Deoarece nu se observă abcese sau alte urme ale unor procese infecţioase credem că modificările acestei vertebre reprezintă urmările vindecate ale unui traumatism petrecut cu mulţi ani în urmă.

Consecinţele au fost totuşi importante, coloana vertebrală căpătând la limita dintre sectorul toracic şi cel lombar o angulaţie (cifoză) posterioară ce a modificat atitudinea posturală a persoanei (pl. 13/1-3).

Câteva detalii asupra celorlalte vertebre prezente pot fi şi ele elocvente pentru aprecierea evoluţiei compensatorii a cazului.

Astfel dintre toracale T 6 este normală şi neafectată, iar la T 7 se observă doar un nodul Schmorl pe faţa superioară. La T 8 şi T 9 se înregistrează noduli pe feţele superioare cat şi inferioare iar corpul celei din urmă capătă deja o uşoară asimetrie şi o margine superioară proeminentă dar neexostotică precum şi una inferioară proeminentă în afară şi cu osteofite spre stânga.

La T 11 feţele articulare sunt curate dar marginea superioară a corpului prezintă osteofite importante spre partea stângă (corespunzând celor de la vertebra anterioară). Marginea inferioară este doar marcată.

T 12 prezintă un corp uşor asimetric, în faţa superioară arată o uşoară prăbuşire spre dreapta, cea inferioară fiind ?plană? dar cu un aspect foarte rugos. Marginea superioară este doar marcată, iar cea inferioară prezintă văluriri exostotice sub formă de guler continuu corespunzător celui de la L l descrisă mai sus.

La celelalte vertebre lombare se poate observa că au feţele superioare şi inferioare normale, iar marginile corpurilor proeminente dar normale. Un guler osteofitic coninuu se înregistrează doar la L 2 pe marginea superioară cât şi pe cea inferioară.

Urme de violenţă perimortem


La humerusul drept, pe marginea laterală, aprope de epifiza distală se observă o urmă provocată de un obiect tăios ce a crestat diafiza oblic de sus în jos. Fără a fi profundă, crestătura prezintă mici eschile cu aspect de ruptură în lemn verde (Pl. 16/1-3).

De asemenea, diafiza peroneului stâng prezintă în treimea sa distală o fractură completă, neregulată şi cu eschile lipsă, provocată de o lovitură laterală cu un obiect contondent (Pl. 17/2-4).

Deosebit de importantă este însă fracturarea corpului mandibular pe partea stângă. Astfel în urma unei lovituri foarte puternice acesta s-a sfărâmat în mai multe porţiuni şi eschile (ce din păcate nu mai sunt prezente) (pl. 12/2, 4). Probabil şi maxilarul corespunzător a suferit acelaşi lucru.

Lipsa oricăror semne de reparaţie osoasă la aceste trei traumatisme arată că persoana a decedat la scurt timp după producerea lor.

Cauza morţii

În mod excepţional prima vertebră cervicală, atlasul, dovedeşte că moartea a survenit în urma decapitării.

Vertebra foarte bine păstrată, prezintă faţetele articulare inferioare secţionate dinspre posterior spre anterior de o lovitură executată cu un obiect foarte ascuţit (PI. 13/4).

Lama obiectului, probabil sabie, a pătruns printe arcurile posterioare ale atlasului şi axisului, fără să le atingă, secţionând numai marginile laterale ale faţetelor (care sunt înclinate oblic în jos dinspre medial spre lateral) până aproape de capătul lor anterior, unde se observă mici linii de ruptură.

Lovitura a retezat probabil şi dintele axisului (care ne lipseşte însă), iar moartea a survenit rapid în urma secţionării măduvei cervicale.

ÎNMORMÂNTAREA 2

Starea de păstrare şi integritate

Din neurocraniu este prezentă doar calota craniană cu porţiuni importante lipsă, în general datorită distrugerilor recente. Lipseşte astfel regiunea glabelară şi părţile dinspre stânga ale frontalului şi parietalului, împreună cu temporalul stâng şi de asemenea partea inferioară a occipitalului şi baza craniului.

Din masivul facial este prezent doar zigomaticul stâng (incomplet).

Mandibula prezintă distrugeri din vechime. Lipsesc ambii condili mandibulari şi coronoida stângă. Se înregistrează şi deteriorarea unei porţiuni ale pereţilor alveolelor. Sunt prezenţi 4 dinţi.

Din centura scapulară sunt prezenţi, restauraţi parţial, ambii omoplaţi şi clavicula dreaptă (întreagă), iar din cuşca toracică, sternul cu manubriumul neunit cu corpul sternal şi destul de puţine fragmente de coaste cu capete sternale şi vertebrale, între care şi coasta 1.

Din coloana vertebrală sunt prezente toate vertebrele cervicale ce se află în stare bună de păstrare (exceptând atlasul ce prezintă rupturi recente), 4 vertebre toracice întregi (T l, T 10 – T 12) şi fragmente din altele, precum şi lombarele L l – L 4.

Din membrele superioare humerusul drept are lipsă treimea inferioară (distrageri vechi), iar stângul a fost reîntregit (cu unele mici lipsuri la capul humeral) în urma distrugerilor recente. De asemenea sunt prezente numai radiusul şi cubitusul din stânga în stare perfectă de păstrare.

Din bazin, în afară de sacrumul întreg se păstrează doar un fragment de ram pubian cu o jumătate din suprafaţa simfizei pubice.

La membrele inferioare se păstrează numai femurul şi tibia din dreapta, întregi, şi un fragment distal din peroneu.

Din scheletul mâinii şi piciorului sunt prezente câteva metacarpiene, astragalul stâng şi fragmente disparate de calcaneu, câteva metatarsiene şi falange.

Diagnoza sexului

În lipsa coxalelor şi a unor largi porţiuni din craniu ne-am folosit pentru diagnoza sexului de funcţiile discriminante calculate de Cerny & Komenda (1976: 67-70) pentru humerus şi femur, de Pettener & Brasili Gualandi (1979: 59-68) pentru femur, şi de Pettener, Brasili Gualandi & Cavicchi (1980: 363-372) pentru tibie.

Rezultatele calculelor atât pentru scheletul din această înmormântare, cât şi pentru cele din înmormântarea 1 sunt ilustrate în fig. l şi 2.

Scorurile realizate arată deosebita gracilitate a acestui schelet ce a aparţinut unei femei. Această diagnoză este confirmată şi de caracterele sexuale (prezente) ale craniului: mastoida mică şi gracilă, reliefurile supraorbitale şi occipitale şterse.

Estimarea vârstei

După metoda complexă de determinare a vârstei (Nemeskéri şi colab. 1960: 70-95), secţiunile epifizele sagitale prin epifizele humerusului şi femurului arată că acestea se află în faza IV şi respectiv III de evoluţie (Pl. 19 / l – 2), suprafaţa simfizei pubice în faza III, iar suturile craniene ce nu prezintă nici un punct de sinostoză atât exo-cat şi endocranian în faza 1.

Pe baza acestor patru indicatori tabelele lui Sjøvold (1975: 9-22) arată o vârstă de 48,25 ? 2,5 ani confirmată şi de uzura mijlocie a dinţilor mandibulari (Pl. 19/3).

Patologie

În afară de căderea intravitam a molarului 2 stânga de pe mandibulă, nu mai sunt alte elemente de semnalat. Coloana vertebrală este lipsită şi ea de spondilartroză.

Caractere antropologice

În norma verticală calota craniană (Pl. 20/1-3) este ovoidă şi estimat dolicocrană, iar în norma laterală prezintă un meplat (aplatizare) obelic şi occipitalul bombat. Singurele dimensiuni posibil de prelevat sunt coarda şi arcul parietal (b – 1) care au 115 şi respective 125 mm realizând un indice de 92,00 ce arată destul de puternica aplatizare a parietalului.

Mandibula este gracilă cu reliefuri musculare şterse şi simfiza puţin proeminentă (Pl. 20 / 4 – 6). După scările de calsificare ale lui Alexeev & Debeţ (1964: 112-127) (vezi dimensiunile în tabelul 1), lărgimea goniacă este mijlocie, unghiul mandibular este mijlociu la limita superioară a categoriei, iar indicele de grosime – înălţime (robusticitate) al corpului mandibular se încadrează în categoria mică (vezi dimensiunile observate şi indicii în tab. 1).

Oasele lungi ale scheletului postcranian sunt gracile cu inserţii musculare şterse. Femurul are însă un pilastru dezvoltat (indice 111,53), iar în regiunea subtrohanteriană este platimer (aplatizat). Tibia are la mijlocul diafizei o secţiune triunghiulară iar la nivelul foarmenului nutritiv este euricnemă.

Sacrumul are un indice sacral platyhierich (larg).

Statura a fost determinată după lungimea oaselor membrelor cu ajutorul metodelor clasice. Exceptând metodele lui Manouvrier (1893: 347-402) şi Pearson & Lee (1899: 169-244) ce dau subestimaţii dar sunt bune pentru comparaţia cu date mai vechi, prin metodele lui Bach (1965: 12-25) şi Trotter & Glseser (1952: 463-514) se poate estima o statură de 157 – 159 cm (vezi tab. 2) ce se încadrează în categoria supramijlocie spre mare a lui Martin.

ALTE OSEMINTE DESCOPERITE „ÎN CAMERA 2” DUPĂ BILEŢELELE ÎNSOŢITOARE

  1. Radius şi cubitus dreapta cu lungimi de 68 şi respectiv 81 mm aparţinând unui copil în vârstă de câteva luni (PI. 21/1).
  2. Radius şi cubitus stânga, ambele prezentând treimea proximală lipsă. Epifizele sunt nesudate (prezentă este doar cea a radiusului) (Pl. 21 / 2). La mijlocul diafizei, radiusul are diametrele transversl (4) şi sagital (5) de 13,5 şi respectiv 10,5 mm, iar perimetrul de [5(5)] de 37 mm. Cubitusul are diametrul dorso-ventral (11) şi cel transversal (12) de 12 şi respective 15 mm. Aparţin unui copil, mai mare ca primul (infans II).
  3. Parietal stâng (incomplet) aparţinând unui copil de 2 – 3 ani. La partea posterioară spre sutura lambdoidă prezintă hiperostoza porotica (Pl. 21/3-4).
  4. O porţiune din partea stângă a unui craniu de adult, alcătuită din frontal, parietal, temporal precum şi un mic fragment de occipital (Pl. 21/5-6). Relieful supraorbitar este şters, marginea supraorbitară ascuţită, mastoidele mici şi gracile pledează pentru sexul feminin.
  5. Fragmente disparate dintr-un craniu de adult – matur. Probabilitatea ca ele să aparţină unui singur individ este însemnată (Pl. 22/1):
    1. Fragmente din partea stângă a frontalului articulate cu aripa mare a sfenoidului şi un fragment de temporal cu apofiza zigomatică şi zigomaticul corespunzător.
    2. Porţiuni din partea centrală şi dreapta frontalului cu nasalele şi partea superioară a apofizei frontale a maxilarului, porţiuni din zigomatice.
    3. Fragmente din maxilarul stâng şi marginea aperturii piriforme şi două fragmente din maxilarul drept, precum şi 3 dinţi prezenţi. Remarcam în această privinţă patologia, pierderea intravitam a molarilor 3 bilateral şi abcese radiculare puternice la incisivul 2 şi premolarul 1 din stânga.
    4. Mai multe fragmente de dimensiuni mici şi neracordate din bolta craniană. Cu multă probabilitate sexul a fost feminin.
  6. Fragmente craniene disparate aparţinând la minimul 3 persoane adulţi – maturi (Pl. 22/2):
    1. Mastoidă stânga de dimensiuni mijlocii plus o porţiune din unghiul postero – inferior al parietalului (sex masculin ?).
    2. Mastoidă dreapta (de la alt individ decât cel anterior) şi partea inferioară a squamei occipitale.
    3. O porţiune din bazisfenoid şi o stâncă temporală.
    4. Un fragment de parietal prezentând urme de oxizi verzi de cupru, precum şi un fragment de squamă occipitală.
  7. Două corpuri vertebrale lombare de adult – matur, foarte poroase (Pl. 22 / 4).
  8. Diafizele oselor lungi de la cel puţin 3 persoane adulţi – maturi (Pl. 22 / 5):
    1. Femur dreapta, diafiză fragmentară reîntregită cu unele lipsuri, are pilastru dezvoltat şi este platimer la limita superioară a categoriei.
    2. Femur dreapta fragmentar, gracil, cu pilastru mediu şi platimer.

      Dimensiuni şi indici a) b) 6. Diametrul sagital 30,5 26 7. Diametrul transversal 27 24 9. Diametrul transversal subtrohanterian 29.5 31 10. Diametrul sagital subtrohanterian 25 24 6:7. Indice pilastric 112.96 108.33 10:9. Indice platimeric 84.74 77.41
    3. Fragment diafiză tibie cu diametrul sagital (8) şi transversal (9) la mijocul diafizei de 30 şi 25 mm, iar la nivelul foramenului nutritiv (8a şi 9a) de 32 şi 22 mm. Indicele de secţiune (9:8) este de 83,33 iar cel cnemic (9a:8a) de 68,75 din categoria mezocnemă.
    4. Trei fragmente din diafizele peroneelor de la 3 persoane.
    5. Fragment diafiză humerus cu diametrul maxim (5), minim (6) şi perimetrul (7a) la mijloc de 23; 20,5 şi 63 mm.
    6. Mic fragment de claviculă.
    7. Astragal stâng fragmentar şi câteva falange.
    8. Numeroase fragmente de coaste.
  9. Un grup de oseminte cu patină albă curată, deosebită de cele anterioare, alcătuit din 4 metacarpiene, 4 falange (Pl. 23 / 1) şi câteva coaste (între care şi coasta 1) (Pl. 23 / 3). Una dintre coaste prezintă impregnări cu oxizi verzi de cupru, iar o falangă, I, prezintă o fractură incompletă în lemn verde fără urme de vindecare (Pl. 237 2a-b).
  10. Oase de animale: metapodii şi fragmente craniene de bovidee şi ovicaprine, un fragment mandibulă de la un purcel de lapte, 2 fragmente oase de pasăre (Pl. 24).

Consideraţii finale

După cum precizam în introducere, elucidarea tuturor problemelor pe care le ridică această fabuloasă descoperire pentru istoria creştinismului, necesită coroborarea faptelor arheologice cu rezultatele analizei antropologice şi confruntarea lor cu izvorul istoric.

Din păcate, în acest moment, datele arheologice sunt cunoscute doar printr-o comunicare susţinută de domnii M. Zahariade şi O. Bounegru la data de 27.02.2002, la Muzeul de Naţional Istorie din Bucureşti, comunicare în care s-a insistat mai mult pe problematica generală a descoperirii şi mai puţin pe amănunte asupra situaţiei arheologice din teren.

Vom prezenta astfel în finalul acestei cercetări antropologice, expusă în seci şi riguroşi termeni de specialitate, doar câteva modeste şi imediate observaţii şi concluzii, în speranţa impulsionării publicării arheologice a monumentului şi de asemenea a inteprinderii unui studiu critic istorico – filologic al textului izvorului istoric.

Prima problemă ce ne atrage atenţia o reprezintă înmormântarea nr. 2, practicată la o dată ulterioară spargeii şi jefuirii criptei, într-un nivel de pământ galben la partea superioară dromosului. Interpretarea acesteia de către descoperitori ca aprţinând unei înalte feţe bisericeşti, eventual un episcop, i se opun însă atât sexul feminin cât şi poziţia chircită a scheletului (observaţii făcute de noi în urma vizionării unor fotografii ale mormântului prezentate de către descoperitori).

Neclară ni se pare de asemenea şi situaţia celorlalte oseminte ce aveau bileţele cu notaţia „camera 2”, asupra cărora descoperitorii nu au făcut însă nici un fel de precizări.

După cum rezultă analiza lor prezentată mai sus, este vorba de resturi osteologice disparate de la 3 copii (un sugar, un infans I şi un infans II) şi de la cel puţin 5-6 adulţi – maturi de ambele sexe. Impregnările cu oxizi verzi de cupru dovedesc că unele dintre aceste oseminte au fost însoţite şi de inventare funerare. De asemenea, împreună cu ele au fost identificate şi oseminte de animale (ofrande?).

Fără îndoială lămurirea acestei probleme nu poate fi adusă decât de continuarea şi extinderea cercetării arheologice în aria respectivă. Până atunci însă se poate presupune că toate acestea aparţin unui nivel de înmormântări (necreştine), cronologic posterior criptei şi fără vreo legătură cu aceasta, dar a cărui punere în evidenţă poate constituii un capitol important din istoria cetăţii.

Camera funerară a monumentului, adăpostea osemintele a două personaje cărora ne-am străduit să le reconstituim (în măsura în care acest lucru a fost posibil) datele esenţiale de identificare (sex, vârstă, caractere antropologice), istoria biopatologică, cauza şi împrejurările morţii.

Rezumând cele dezbătute observăm că este vorba de doi bărbaţi, care se aflau în momentul decesului, primul în cea de a VI – a decadă a vieţii şi cel de-al doilea la începutul celei de a III – a. Ambii erau de constituţie robustă şi aveau staturi din categoriile mijlocie – mare, primul şi mare cel de-al doilea.

Lipsa craniilor nu ne permite o caracterizare a tipurilor antropologice (fizice) dar cu prudenţa necesară putem însă observa că aspectul şi caracterele mandibulei celui de-al doilea personaj, la care se adaugă şi statura înaltă ar putea pleda pentru apartenenţa sa la tipul antropologic dinaro – armenoid, tip răspândit în regiunile muntoase din nordul Indiei, Anatolia şi până în Alpii Dinarici.

Din punct de vedere biopatologic, cel puţin ultimele două decenii din viaţa primului personaj i-au fost dominate de o spondiloartropatie seronegativă ce i-a afectat coloana (bloc vertebral) precum şi alte articulaţii ale membrelor. Ajunsă în momentul decesului în stadiul tardiv de evoluţie, boala i-a cauzat acestuia accentuate şi permanente suferinţe. De asemenea şi în viaţa celui de-al doilea personaj a intervenit (posibil la limita de vârstă dintre adolescent şi adult) un episod traumatic în urma căruia corpul primei vertebre lombare a fost fracturat şi tasat. Vindecat probabil după o îndelungată convalescenţă, accidentul a avut ca repercusiuni o cifoză dorso – lombară.

Ultimele zile din viaţa acestor doi bărbaţi au fost însă fără îndoială tragice, semnele de violenţă (perimortem) de pe unele oase (mandibulă şi omoplaţi la primul, mandibulă, humerus şi peroneu la al doilea) ce nu prezintă urme de vindecare (reacţie osoasă postfractum), dovedind că au decedat la scurt timp după producerea lor.

Cauza decesului (din punct de vedere strict medico – legal) nu a putut fi stabilită decât pentru cel tânăr la care prima vertebră cervicală, atlasul, poartă dovada (caz extrem de rar în paleoantropologie) că moartea a survenit în urma decapitării.

Lipsa primelor două vertebre cervicale ne împiedică să facem aceiaşi constatare şi pentru cel vârstnic, dar ţinând cont de celelalte elemente discutate putem presupune că ambii au avut acelaşi sfârşit.

Iată deci principalele rezultate ale analizei antropologice a acestor extraordinare documente osteologice, pe baza cărora se poate afirma fără cea mai mică îndoială (chiar şi în absenţa documentului scris) că avem de a face cu rămăşiţele pământeşti (moaştele) a doi martiri creştini, schingiuiţi şi apoi executai prin decapitare.

Confruntarea acestor rezultate cu sursa istorică (şi identificarea personajelor) constituie o rară ocazie, cu totul deosebită pentru paleoantropologie. Fără să intrăm în amănunte (pe care le vor dezbate specialiştii în domeniu) precizăm că sursa la care ne referim este un act martiric ce nu s-a păstrat decât printr-o copie de secol XV la arhivele Bisericii Mântuitorului din Utrecht. Acesta a fost publicat în 1615 de eruditul iezuit Herbert Rosweyde, iniţiatorul marii colecţii hagiografice Acta Sanctorum.

Documentul ce descrie martiriul Sfinţilor Epictet şi Astion la Halmyris, la data de 8 iulie 290, în vremea împăratului Diocleţian, şi abundă (din fericire) în amănunte asupra vieţii, activităţii, înfăţişării, chinurilor şi sfârşitului acestora, a avut şi el soarta lui, multă vreme veridicitatea istorică a celor relatate fiind pusă la îndoială.

Contribuţiile ulterioare a erudiţilor din domeniu au elucidat însă problema, unii dintre aceştia exprimânu-şi convingerea că săpăturile arheologice vor aduce într-o zi la lumină cripta cu moaştele celor doi martiri (Em. Popescu, 1994: 92-99). De asemenea şi localizarea cetăţii Halmyris a variat, identificarea ei cu ruinele de la Murighiol fiind rezultatul cercetărilor arheologice din ultimele decenii (Suceveanu şi Zahariade, 1987: 87-96).

Pentru scopul limitat pe care ni l-am propus, partea cea mai importantă a documentului o constituie capitolul III unde sunt descrise ultimele 35 de zile din viaţa celor doi martiri (de la arestare şi până la execuţie). Folosindu-ne de traducerea în limba română, datorată I.P.S. Nestor Vornicescu (Craiova, 1990), reţinem din acest capitol, că Epictet avea în jur de 60 de ani şi era de statură înaltă, iar Astion avea 35 de ani şi o frumoasă alură (paragraf 20). Referitor la supliciile la care au fost supuşi se relateză flagelarea lor cu vergi peste corp şi lapidarea cu pietre a feţelor (paragraful 27), iar în cele din urmă execuţia prin decapitare (paragraf 28 şi 31).

Toate acestea sunt confirmate de analiza antropologică, care ne permite să credem că moaştele din cripta de la Halmyris aparţin întradevăr martirilor Epictet (Scheletul 1) şi Astion (Scheletul 2).

Foarte interesant de observat este de asemenea şi faptul că studiul osemintelor aduce la lumină şi alte amănunte din viaţa şi soarta lor postumă, amănunte neconsemnate de sursa scrisă. Este vorba în primul rând de suferinţele pe care aceştia le-au îndurat de-a lungul vieţii: artropatia cronică a lui Epictet şi accidentul la coloană al lui Astion, a căror punere în evidenţă contribuie desigur la întregirea portretelor caracteriologice descrise în document.

În sfârşit în ceea ce priveşte soarta lor postumă mai trebuie explicată şi comentată lipsa craniilor dintre osemintele celor doi martiri. Astfel capitolul IV relateză îngroparea de către Vigilantus a trupurilor martirilor într-un loc secret din afara cetăţii (paragraful 32, 43 şi 44). Mai târziu, după legiferarea creştinismului, osemintele au fost exhumate şi depuse cu onorurile cuvenite în cripta construită intramuros.

Probabil cu această ocazie craniile au fost păstrat de cei care au făcut această operaţiune, fie în scopul expunerii lor spre adoraţie, fie pentru a fi repatriate. Descoperirea lor într-o bună zi ar reîntregii în modul cel mai fericit această extraordinară pagină din istoria creştinismului universal.

Mulţumiri

Acest studiu nu ar fi fost posibil fără îndemnul, sprijinul financiar şi logisnc al domnului prof. dr. Gavrilă Simion, director al Instiutului de cercetări Eco – Muzeale din Tulcea, căruia îi suntem recunoscători şi îi aducem respectuoase mulţumiri şi pe această cale.

De asemenea datorăm recunoştiinţă şi sincere mulţumiri, Maicii Ioana, stareţa Mănăstirii Celic Dere şi Părintelui Protosinghel Andrei, stareţul Mănăstiri Cocoş pentru sprijinul, atenţia şi dragostea cu care ne-au înconjurat în timpul cercetării osemintelor.

Gândul nostru frumos se îndreaptă şi către pietenul Alexandru Dinu, doctorand la Universitatea Madison, din Wisconsin, S.U.A., pentru inegalabila generozitate cu care ne-a donat o parte din aparatura electronică necesară studiului

Nu în ultimul rând datorăm mulţumiri şi domnilor Mihail Zahariade şi Ovidiu Bounegru atât pentru descoperire cât şi pentru informaţiile necesare înţelegerii situaţiei arheologice.

BIBLIOGRAFIE

  • Acsádi Gy., Nemeskéri J., 1970, History of human life span and mortality, Akadémiai Kiado, Budapest.
  • Alexeev V.P., Debetz G.F., 1964, Kraniometrija. Metodika antropologičeskih issledovanij, Nuaka, Moskva.
  • Bach H., 1965, Zur Brechnung der Körperhohe aus den lagen Gliedmassen knochen weiblicher Skelette, Anthrop. Anz., 29, p. 12-21.
  • Barnea, 1978, Bazilica „simplă” (A) de la Tropaeum Trăiani, Pontica, 11, 1978, p. 181-189.
  • Baumann V.H., 1972, Nouveau témoignages chrétiens sur le limes nord -scithique: La Basilique à martyrium de basse epoque romaine découverte à Niculiţel (Dep. De Tulcea), Dacia, N.S., 16, p. 189-202.
  • Braüer G., 1988, Osteometrie, in R. Knussmann (ed.), Anthropologie. Hancibuch der verleichen den Biologie des Menschen, Gustav Fischer Verlag, Stuttgart, New York, Bd. I: 160-232.
  • Bruintjes Tj. D., Panhuysen R.G.A.M, 1995, The paleopathological diagnosis of seronegative spondylarthropaties, in: Proceedings of the IX th European Meeting of the Paleopathology Association (Barcelona 1st – 4 th September 1992), Barcelona, p. 73-77.
  • Cerny M., Komenda St., 1976, Geschichtsbestimmung von Humerus und Femur mit Hilfe der Diskriminanzanalyse, Anthropologie, 14, 1-2, p.67-70.
  • Dougados M., Van der Linden S., Juhlin R., Huitfeld B., Amor B., Calin A., Cats A., Dijmans B., Oliveri I., Pasero G, Veys E. & Zeider H., 1991, The european spondylarthropathy study grup preliminary criteria for the classifcation of spondylarthropathy, Arthritis and Rheumatism, 34, p. 1218-1227.
  • Duţu Al., Bloşiu H.D., 1978, Reumatologie clinică:, Cluj – Napoca.
  • Ferembach D., Schwidetzky L, Stloukal M. 1979, Recommendation pour déterminer l’âge et la sexe sur le squelette, Bull. et Mém. de la Soc. D’Anthrop. de Paris, ser. 13, 6, 1:7-45.
  • Işcan M.Y., Loth S.R., Wright R.K., 1984, Metamorphosis at the sternal reib end: a new method to estimate age at death in white male, Am. J. of Phys. Anthropology, 65, p. 147-156.
  • Manouvrier L. 1893, La détermination de la taille d’apres Ies grands os des membres, Mém. de la Soc. D’Anthrop. de Paris, 4, 347-402.
  • Martin R. 1914, Lehrbuch der Anthropologie in systematischer darstellung,, Gustav Fischer Verlag, Jena.
  • Miriţoiu N., Nicolăescu – Plopşor D., 1978, Analiza antropologică a osemintelor descoperite în cripta bazilicii ?Simple” (A) de la Tropaeum Traiani, Pontica, 11, p. 189-207.
  • Nemeskéri J., Harsány L., Acsády Gy, 1960, Methoden zur Diagnose des Lebensalters von Skelettfunde., Anthrop. Anz., 24, p.70-95.
  • Olivier G. 1963, L ‘estimation de la stature par Ies os des membres, Bull. et Mém. de la Soc. D’Anthrop. de Paris, ser. 11, 4, 3: 433- 449.
  • Pearson K. 1899, On the reconstruction of the stature of prehistoric races, Phylosofical Transactions of the Royal Society, ser. A, 192: 169-244.
  • Pettener D., Brasili Gualandi P., 1979, Lafunzione discriminante nella diagnosi del seso in base ai caratteri metrici del femore, Antropologia contemporanea, 2, 1, p.59-68.
  • Pettener D., Brasili Gualandi P., Cavicchi S., 1980, La determinatzione del sesso mediante analist multivariate di caractteri metrici della tibia, Antropologia contemporanea, 3, 3, p.363-372.
  • Popescu, Em., 1994, Saints Epictet et Astion, martyrs à Halmyris, în . Em. Popescu, Christianitas Daco – Romana, Bucureşti, p. 92-99.
  • Sjøvold T., 1975, Tables of the combined method for determinatin of age at death given by Neméskeri, Harsány, Acsády, Anthrop. Közl., 19, p.9-22.
  • Steinbock R.T., 1976, Paleopathological diagnosis and interpretation, Charles C. Thomas, Illinois.
  • Suceveanu, Al., Zahariade, M., 1987, Du nom antique de la cite romaine et romain tardive d’Indpendenţa (Dep. De Tulcea), Dacia, N.S., 31, p.87-96.
  • Trancho G.J., Campillo, Sangose N., 1995, Tibial periostitis in several individuals of the Vallisoletana necropolis at Wamba (Spain) (15 th – 17 th century a.d. ) in: Proceedings of the IX th European Meeting of Paleopathology Association (Barcelon l st – 4 th September 1992), Barcelona, 407-415.
  • Trotter M., Glesser G.C. 1952, Estimation of the stature