preluat de pe site-ul ortodox Război Întru Cuvânt

   Înspre cinstirea cuvenită a Sfântului Lavrentie, prăznuit în preajma acestor zile, ne-am gândit că ar fi bine dacă ne-am reaminti/reciţi cu toţii aceste profeţii ale sale extrem de importante, dar şi de limpezi, nu spre îngrozire, ci spre trezire şi asumare barbatească, învingând în noi frica aceea atavică, iraţională, ce ne stârneşte fără încetare să contestăm, să negăm, să refuzăm, să relativizăm. Da, ne este frica, este firesc, dar putem să nu lăsam frica să ne întunece credinţa şi să nu lăsăm glasul sângelui celui căzut să înăbuşe trambiţa Duhului Sfânt. Sau, cum spunea minunata rugaciune a stareţilor optineni împotriva pecetluirii cu semnul lui Antihrist: Nu ne lăsa pe noi, Doamne, să ne îngrozim de frica diavolească mai mult decât de frica de Dumnezeu şi să ne depărtăm de Tine şi de Biserica Ta cea sfântă!

   Ca şi cuvintele Evangheliei, şi aceste descoperiri incontestabile ale Sfintei Treimi făcute unui mare sfânt al vremurilor noastre sunt puternice, veşnice şi de netăgăduit. Să nu ne amăgim, ele nu aparţin nici sectarilor milenarişti înşelaţi şi înşelători, nici unor obscuri şi dubioşi conspiraţionişti şi nu reprezintă nici nişte însemnări apocrife nevrednice de crezare. În plus, nimeni nu se poate amăgi, fie el călugăr sau preot, cum că pe el nu-l privesc astfel de lucruri, fiindcă ele anume pentru folosul nostru au fost transmise, ca să înţelegem şi să ne pregătim, să învăţăm să discernem şi să fugim de amăgirile apostaziei de pe urmă. Dacă ne puteam lipsi de ele cu uşurinţă, nu ni s-ar fi spus, iar voinţa de a le ignora şi a întoarce ochii nu este altceva decât punere a minţii noastre mai presus de voia lui Dumnezeu, atunci când nu o înţelegem sau nu ne place. Dumnezeu nu face nimic gratuit, de dragul miracolului şi al senzaţiei, ci numai spre luarea noastră aminte mântuitoare. Deci să învăţăm şi ascultăm glasul sfinţilor şi să nu dispreţuim profeţiile lor, lovind zadarnic cu piciorul în şepuşă! Numai de noi depinde să nu fim printre cei „mulţi surzi şi orbi” . . .

    „În anul 1949, noaptea, sfântul stareţ Lavrentie s-a învrednicit de vizita Evanghelistului Ioan Teologul. Era pe data de 26 septembrie pe stil vechi. Ei au discutat aproape şapte ore. Sfântul Evanghelist a completat cele spuse de proorocul Ilie şi dreptul Enoh şi i-a mai spus şi despre arătarea Crucii Domnului, despre învierea morţilor şi înfricoşata judecată a lui Hristos.

   Antihrist va cunoaşte toate vicleniile diavoleşti şi va face false minuni. Pe el îl va asculta şi îl va vedea, în acelaşi timp, întreaga lume. Sfântul lui Dumnezeu, mărturiseau arhiepiscopul Simon, arhiepiscopul Teodosie, episcopul Iacob şi arhimandritul Teofan, spunea: „Fericit şi preafericit va fi omul care nu va dori şi nici nu va vedea faţa spurcată a lui Antihrist. Cine va vedea şi va asculta cuvântul hulitor de Dumnezeu al lui Antihrist, făgăduinţele pentru toate bunurile pământeşti, acela va fi ademenit şi va merge cu închinăciune înaintea lui şi împreună cu el va pieri şi va arde în focul cel veşnic”.

   Ei l-au întrebat pe părintele: „Cum vor fi toate acestea?”. Stareţul a răspuns cu lacrimi: „în locurile cele sfinte va fi necurăţia pustiirii şi se vor arăta mârşavii ademenitori ai lumii care vor înşela oamenii ce s-au lepădat de Dumnezeu şi care vor săvârşi false minuni. După ei se va arăta Antihrist şi toată lumea îl va vedea deodată”.

   Părinţii l-au întrebat pe sfânt: „Unde? în locurile sfinte? în biserică?”. Cuviosul a răspuns:

   „Nu în biserică, ci în fiecare casă. În colţul unde stau acum sfintele icoane vor sta maşini ademenitoare, care vor înşela oamenii. Mulţi vor spune: trebuie să vedem şi să auzim noutăţile. În aceste noutăţi se va arăta Antihrist”.

(…) Una din surori, ascultând această discuţie, a întrebat:

   – Ce să fac, Părinte? Tare n-aş vrea să ajung vremurile acelea!

   – Tu eşti încă tânără, s-ar putea să ajungi, i-a răspuns Părintele.

   Atunci sora, îngrozită, a căzut la picioarele Părintelui, exclamând:

   – Părinte, mi-e frică, ce să fac?

   – Păi, tu alege una din două, sau cele cereşti sau cele pământeşti.

    Va fi război, continua Părintele povestirea, iar locurile prin care el va trece vor fi pustiite, vor dispărea şi oamenii şi toate vieţuitoarele. Dar înainte de aceasta Dumnezeu va trimite tot felul de boli pentru oamenii cei slabi şi ei vor muri. Când va veni antihrist la putere, bolile însă vor dispărea.

   Cel de-al treilea război mondial nu va fi pentru pocăinţă, ci pentru nimicire, pentru distrugere.

O soră l-a întrebat pe Părintele:

   – Asta înseamnă că vom pieri cu toţii?

   Nu, a răspuns Părintele. Cei credincioşi îşi vor vărsa sângele pentru credinţă şi atunci ei vor trece în rândul mucenicilor, iar cei necredincioşi vor merge direct în iad. Până când nu se vor completa rândurile îngerilor căzuţi, Dumnezeu nu va veni la judecată. În timpurile cele de apoi, Dumnezeu şi pe cei vii înscrişi în cartea vieţii îi va trece în rândurile îngerilor, completând astfel rândurile.

    Restaurarea bisericilor se va face până la venirea antihristului şi în toate va fi o bunăstare materială nemaipomenită. Iar voi, cu reparaţiile în biserica noastră să mai îngăduiţi, fiţi modeşti şi cu măsură în aspectul ei exterior, ci mai bine să vă rugaţi mai mult şi să umblaţi la biserică atâta timp cât încă se mai poate, şi mai ales să veniţi la Sfânta Liturghie unde se aduce Jertfa fără de sânge a Mântuitorului pentru păcatele întregii lumi. Să vă spovediţi cât mai des şi să vă împărtăşiţi cu trupul şi sângele lui Hristos, şi Dumnezeu vă va întări.

   Dumnezeu este mult milostiv. El îi va mântui şi pe evreii care vor refuza să primească ştampila lui antihrist şi vor exclama că: asta e amăgire şi minciună, că acesta este necuratul şi nu Mesia nostru, şi nu-l vor recunoaşte de mesia.

   Părintele discuta cu ierodiaconul Gheorghe despre timpurile de apoi şi vărsând lacrimi amare, spunea:

   – Mulţi duhovnici şi slujitori ai Bisericii îşi vor pierde sufletul în vremea antihristului!

Ierodiaconul Gheorghe întrebă:

   – Părinte, spuneţi-mi, eu cum să fac să nu pier, sunt doar diacon?

La care el i-a răspuns că nu ştie.

   Atunci ierodiaconul Gheorghe a început să plângă căzând la picioarele stareţului şi-l ruga pe Părintele Lavrentie să se roage bunului Dumnezeu pentru el ca să nu ajungă în iad. Părintele Lavrentie s-a ridicat şi a înălţat o rugăciune la Ceruri, apoi i-a spus:

   – Se mai întâmplă şi aşa, că omul se îmbolnăveşte, moare şi ajunge în Împărăţia Cerurilor.

   Această proorocie s-a împlinit întocmai. Noi îl cunoaştem pe acest diacon de la Lavra din Kiev. Era un călugăr foarte râvnitor şi făcea multă milostenie. S-a îmbolnăvit aşa, dintr-o dată, şi la scurt timp a murit.

   De flecare dată când Părintele se ruga sau când povestea despre viaţa de dincolo plângea amarnic. Surorile îl linişteau, dar el le răspundea vărsând şi mai multe lacrimi:

   – Cum să nu plâng, când întunericul cel veşnic (bezna- iadul) este plin de suflete omeneşti!

   Părintele Lavrentie a avut o dragoste duhovnicească puternică către toţi şi Bunul Dumnezeu l-a înzestrat cu darul rugăciunii inimii şi cel al înainte-vederii.

   În ultimul timp, Părintele, stând pe lângă corişti, ne povestea foarte des despre timpurile de apoi şi despre sfârşitul lumii acesteia. În timpurile acelea nu vor mai fi draci în iad, ci toţi vor fi pe pământ şi în oameni. Va fi o mare calamitate atuncea pe pământ, nici măcar apă nu va mai fi, apoi va fi războiul mondial (al treilea n. ed.). Vor fi nişe bombe atât de puternice, încât şi fierul şi pietrele se vor topi. Focul şi fumul se vor ridica până la cer şi pământul va arde, vor rămâne foarte puţini oameni, şi atunci ei vor striga: „Terminaţi cu războiul şi să ne alegem un singur împărat pe tot globul!”

   Şi vor alege de împărat pe unul ce va fi născut dintr-o desfrânată evreică din cel de-al doisprezecelea neam de desfrânaţi, din neamul împărătesc, şi va fi „el” frumos pentru cei necredincioşi, iar cei dreptcredincioşi îi vor vedea faţa lui adevărată: urâtă şi înspăimântătoare. Când se va plimba în mantie împărătească prin grădină cu mama sa, şi se va gândi cum va fi el în viitor să-şi conducă împărăţia, deodată se va deschide pământul, va izvorî apă, iar din apă va sări ceva, şi lui îi va părea că cineva e în spatele lui şi se va întoarce cu faţa înapoi să vadă. Atunci va vedea ceva groaznic, o grozăvie, şi, de frică, va deschide gura să ţipe; atunci diavolul se va sălăşlui în el şi din acel moment el va deveni antihrist.

   Nu o dată Părintele ne spunea: „antihristul va fi încoronat la Ierusalim. Acum însă diavolul este legat în iad, dar Dumnezeu îl va dezlega şi el se va sălăşlui în împăratul-antihrist”.***

   „Părintele spunea că „în ultimul timp cine va chema numele lui Dumnezeu se va mântui. Mai ales cei feciorelnici vor întregi numărul îngerilor căzuţi”.

   „Pe cei slabi, Dumnezeu îi va lua, iar alţii se vor curăţa prin boli. Unii, care la război îşi vor înmuia păcatele lor în sânge, vor fi număraţi cu mucenicii. Iar pe cei mai puternici Dumnezeu îi va lăsa să se întâlnească cu El”.***

   Înca înainte de începerea razboiului din 1941 Parintele a proorocit spunând direct:
   – „Pentru tot ce se face în afara rânduielilor bisericesti şi în sărbători, totul se va ruina şi va arde. Iar apoi se vor deschide mănăstirile şi oamenii se vor căi şi se vor ruga lui Dumnezeu, iar Dumnezeu, după mare mila Sa, le va mai da puţin timp, până când se vor completa rândurile îngerilor căzuţi”. Cu lacrimi în ochi, adeseori, el repeta aceste cuvinte.***

   „Cuviosul spunea că preoţii vor scurta slujbele: la început Psaltirea, iar apoi Ceasurile. Domnul nu va răbda şi ne va pedepsi. De frică mulţi vor chema numele Domnului şi se vor mântui prin credinţă”.

   „Au venit la părintele maica dirijoare şi alte surori şi vorbeau răsfoind calendarul bisericesc: « Părinte, priviţi câţi arhierei sunt!». Dar părintele a privit şi a spus: «Eu văd doar patru şi va mai fi şi al cincilea». Oftând din greu, a început să ne spună, ştergându-şi lacrimile: «Va veni timpul când şi preoţimea va fi atrasă de bogăţia lumească, deşartă. Vor avea maşini, vile, vor vizita staţiunile climaterice şi rugăciunea lui Iisus li se va lua. Chiar vor uita de aceasta. Apoi nu vor mai merge pe calea care trebuie să meargă, iar oamenii slabi de fire vor merge după ei. Dar voi să fiţi înţelepţi şi cuminţi. Cuvintele lor frumoase să le ascultaţi, dar să nu urmaţi faptele lor. Eu vă spun şi vă compătimesc că veţi cumpăra case mari şi frumoase din mănăstire. Nu vă va ajunge timpul pentru rugăciune şi doar aţi făcut făgăduinţe călugăreşti! În ultimele timpuri oamenii nu se vor mântui cu truda, ci cu înţelepciune! Întelepciunea va fi în rândul celor dintâi. Primii vor fi ca luminătorii, iar ultimii ca soarele».”***

   „În oraşul Kiev niciodată nu a fost patriarh. Patriarhii au trăit la Moscova. Să vă păziţi de grupa (biserica) autocefalilor ucraineni şi de uniaţie”.

   Locţiitorul Lavrei Peşterilor din kiev, părintele Cronid a replicat spunând că autocefalii şi uniaţii au dispărut din Ucraina. Parintele a răspuns cu tristeţe şi amărăciune:

   „Demonul va intra în ei şi cu o răutate satanica se vor năpusti împotriva credinţei şi a Bisericii Ortodoxe, dar vor avea un sfârşit infamant, iar urmaşii lor vor primi pedeapsa cerească de la Domnul şi Împăratul puterilor”.

   Părintele a prevăzut şi a ştiut dinainte totul. Acum a aparut un arhiereu ucrainean autocefal, numindu-se patriarhul Kievului. Dar unde? În America. Dar el nu ştie sau a uitat că la Kiev nu a fost niciodată patriarh… Trebuie să fim atenţi, de unde poate fi în America un patriarh al Kievului?! Iar unii spre moartea lor veşnică şi spre ruşinea lor strigă: „patriarhul nostru”.

   Părintele ne avertiza să fim credincioşi Patriarhiei de la Moscova şi să nu intrăm în niciun fel de schismă.

   „Feriţi-vă de aşa numita biserică de peste hotare şi să ştiţi că ea nu este amintită în dipticele Bisericilor Ortodoxe. Ea nu este o biserică [separată], ci o parte a Bisericii Ruse. Multpătimitoarea noastră Biserica a rezistat într-un stat ateu. (…) Se duc la eretici şi la schismatici doar cei nevrednici de mila lui Dumnezeu şi marii păcătosi care nu vor să ştie Cred într-una Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică şi că Biserica Ortodoxă este Trupul lui Hristos, care nu poate fi împărţit. Biserica este cămaşa lui Hristos, care nu poate fi ruptă în bucăţi. Nu îşi amintesc că este un Domn, o credinţă şi un botez. Domnul Iisus Hristos a zidit o singură Biserica (nu biserici), pe care nu o vor birui nici porţile iadului. Este o singură Biserică Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Celelalte, care se numesc biserici, nu sunt biserici, ci neghinele din grâu şi adunătura diavolului”.


Rugăciune către Sfântul Lavrentie de Cernigov

   O, preacinstite şi preafericite, Părintele nostru Lavrentie, mare şi preaminunat făcător de minuni, învăţător şi ocrotitor al credinţei ortodoxe, mustrătorul ereticilor, apărătorul Bisericii, din tinereţile tale ai iubit să mergi pe drumul crucii, nevoindu-te în rugăciuni şi osteneli, în posturi, privegheri şi în tăcere, chip al credinţei fiind pentru călugări, jertfă vie, sfântă şi plăcută aducându-te lui Dumnezeu.

   Când însă, după sfârşitul tău, mănăstirea Sfintei Treimi, din răutatea ateilor, a fost ruinată, pângărită şi pustiită, având mare îndrăzneală la împăratul ceresc, prin mijlocirea Maicii Domnului şi a ta a fost înnoită, iar moaştele tale sfinte şi cinstite au fost aşezate aici.

   Iar noi, credincioşii, care venim la racla sfintelor, şi cinstitelor tale moaşte, te rugăm pe tine, păstorul şi mijlocitorul nostru cel bun, nu înceta să te rogi la Domnul şi Dumnezeul nostru, să stingă toate eresurile şi schismele care vin din uneltirile vrăjmasului mântuirii noastre, întărindu-ne întru evlavie şi curăţie, iar cu roua harului Său să omoare văpaia patimilor noastre şi să ne încingă cu putere de sus împotriva lui Antihrist şi a hoardelor lui, impotriva vrăjmaşilor noştri văzuţi şi nevăzuţi; pe demoni izgonindu-i, izbăvindu-ne de toate bolile sufleteşti şi trupesti şi păzindu-ne de toate relele, să ne dăruiască tot binele şi să ne ocrotească cu pace şi bunăstare, ca noi toţi petrecând în pace, în linişte şi fără sminteală să preaslăvim Preasfânta Treime, pe Unul Dumnezeu, Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh şi milostiva ta mijlocire pentru noi în veci. Amin.

(Din Acatistul Sfântului Lavrentie)