Prima parte a Sfintei Liturghii se încheie cu o ectenie în care rugăciunea se concentrează asupra celor care nu au primit botezul. Este vorba despre catehumeni, cei chemaţi să devină creştini, care au dreptul să participe la slujba numai până în acest moment.
Catehumenii sunt cei ce se pregătesc să primească botezul
Denumirea de catehumen vine de la verbul grecesc catiheo care înseamnă a răsuna, a vesti ceva de pe un loc înalt, a chema. În Noul Testament acest termen este folosit cu sensul de a învăţa pe altul prin viu grai. În Biserica primară, termenul de catehumeni este folosit, începând cu Tertulian (secolul al II-lea) pentru a-i desemna pe cei care sunt învăţaţi adevărurile de credinţă în vederea botezului. Din secolul al II-lea în Biserică se dezvoltă instituţia catehumenatului, adică împărtăşirea adevărurilor de credinţă celor ce doreau să devină creştini, în mod organizat, înainte de botez. Catehumenatul atinge apogeul în secolul al IV-lea şi începe să dispară spre sfârşitul secolului al V-lea, odată cu generalizarea botezului copiilor.
Catehumenii erau primiţi de regula dintre oamenii liberi, cu ocupaţie onorabilă, iar dintre sclavi cu voia stapânilor lor. Admiterea în catehumenat o aprecia şi aproba episcopul, candidatul fiind prezentat de unul sau mai mulţi credincioşi care garantau pentru el. Dupa ce episcopul îl cerceta asupra vieţii şi dorinţei de a deveni creştin, el facea făgăduinţa de a-şi schimba viaţa. Apoi era consacrat sacramental printr-o rânduială de slujbă numită rânduiala catehumenatului (pastrată şi săvârşită până azi înainte de slujba propriu-zisă a Botezului) prin care era eliberat de sub stăpânirea diavolului şi îşi mărturisea credinţa în Hristos şi dorinţa de unire cu El. După aceea catehumenul era încredinţat unui catehet (învăţător) care să-l iniţieze în adevărurile de credinţă şi primea dreptul să participe la prima parte a Sfintei Liturghii care, pentru această, se numeşte până azi şi Liturghia catehumenilor.
Catehumenatul, care la început dura doar câteva luni, a ajuns ca, pe măsura dezvoltării sale, să se întindă pe o perioadă de doi sau trei ani. Catehumenii erau împărţiţi, în funcţie de etapa în care se aflau, în două, apoi în trei categorii: catehumenii propriu-zişi, energumenii şi fotizumenii (cei pentru luminare). La sfârşitul Liturghiei catehumenilor se făceau rugăciuni speciale pentru fiecare dintre aceste categorii după care părăseau biserica. Până astăzi se păstrează în rânduiala Liturghiei darurilor mai înainte sfinţite rugăciunea pentru fotizumeni, rostită începând cu mijlocul Postului Mare. La Liturghiile Sfinţilor Ioan Gură de Aur şi Vasile cel Mare s-a păstrat doar ectenia catehumenilor.
Cei credincioşi, pentru cei chemaţi să ne rugăm, ca Domnul să-i miluiască pre dânşii. – Doar primul şi ultimul îndemn al ecteniei este adresat catehumenilor, această ectenie fiind de fapt o rugăciune a comunităţii credincioşilor care îşi exercită preoţia împărătească mijlocind pentru catehumeni. Sfântul Ioan Gură de Aur (1) arată că catehumenii nu răspund la cererile ecteniei şi sunt trimişi apoi din biserică înainte de începerea Liturghiei euharistice (a credincioşilor) deoarece ei, nefiind botezaţi, sunt în afara cămărilor împărăteşti, rugăciunea lor nu este cea a lui Hristos (Ioan 14, 13), nu au libertate filială şi trebuie ca alţii să le fie mijlocitori. Totuşi catehumenii sunt îndemnaţi, la începutul ecteniei, la rugăciune pentru că rugăciunile credincioşilor nu pot avea efect dacă nu se roagă şi ei pentru ei înşişi.
Să-i înveţe pre dânşii cuvântul adevărului. – Cuvântul adevărului este conţinutul învăţăturii pe planul cunoaşterii. Numai Dumnezeu îi poate învăţa cuvântul adevărului căci nu putem numi pe nimeni învăţător pe pământ (Matei 23, 8), toţi creştinii sunt ucenicii lui Hristos (Isaia 54, 13) şi sunt învăţaţi de Dumnezeu ( Ioan 6, 45).
Să le descopere lor Evanghelia dreptăţii. – Evanghelia nu aduce doar curăţirea de păcate ci şi îndreptarea prin credinţă căci „Hristos Iisus, pentru noi S-a facut înţelepciune de la Dumnezeu şi dreptate şi sfinţire şi răscumparare” (I Corinteni 1, 30). Înţelegerea profundă a acestui adevăr face să se nască în om dorinţa de a se boteza.
Să-i unească pre dânşii cu Sfânta Sa Sobornicească şi Apostolească Biserică. – Finalitatea spre care înaintează catehumenii este unirea cu Biserica cea adevărată prin botez.
Mântuieşte, miluieşte, apară şi păzeşte pre dânşii, Dumnezeule, cu Harul Tău. – Cererea ce rezumă ectenia mare şi prin care ne punem sub ocrotirea lui Dumnezeu îndreptându-ne plini de încredere spre El ca spre un Părinte iubitor o rostim acum pentru catehumeni într-o formă uşor modificată cerând în primul rând mântuirea lor.
Cei chemaţi, capetele voastre Domnului să le plecaţi. – În încheierea ecteniei catehumenii sunt îndemnaţi să-şi plece capul pentru a primi binecuvântarea. Plecarea capului este gestul prin care omul arată că aşteaptă revarsarea bunătăţilor cereşti asupra lui cu conştiinţa că „toată darea cea buna şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare” (Iacov 1, 17). Plecându-şi capetele catehumenii arată de asemenea că sunt gata să ia jugul cel bun al lui Hristos ( Matei 11, 30).
Rugăciunea de binecuvântare, rostită azi în taină, era spusă la început de către protos cu voce tare ţinând mâna asupra capetelor plecate ale catehumenilor. Potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur binecuvântarea este dovada că Dumnezeu a primit rugăciunea pentru ei „căci nu omul este cel ce binecuvintează ci, prin mijlocirea limbii şi a mâinii sale, Împăratului Însuşi îi oferim capetele celor prezenţi (ale catehumenilor)”.
Având o forma diferită în Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur şi în cea a Sfântului Vasile cel Mare dar fiind asemănătoare în conţinut, rugăciunea de binecuvântare este plină de referinăe biblice. O vom prezenta în continuare în redacţia Sfântului Ioan Gură de Aur:
Doamne, Dumnezeul nostru, Cela ce întru cele de sus locuieşti (Psalm 112, 5) şi spre cele smerite priveşti, Care ai trimis mântuire neamului omenesc pre Unul Născut Fiul Tău şi Dumnezeu, pre Domnul Nostru Iisus Hristos, – invocarea lui Dumnezeu se face prin afirmarea universalităţii voinţei Sale mântuitoare arătată în Întruparea Mântuitorului.
Caută spre robii Tăi cei chemaţi, cari şi-au plecat grumajii înaintea Ta, şi-i învredniceşte pre dânşii, la vreme potrivită, de baia naşterii celei de a doua (Tit 3, 5), de iertarea păcatelor (Matei 26, 28) şi de veştmântul nestricăciunii; uneşte-i pre dânşii cu Sfânta Ta Sobornicească şi Apostolească Biserică şi-i numără pre dânşii cu turma Ta cea aleasă. – se reia cererea ecteniei pentru catehumeni de a fi uniţi cu Biserica indicându-se că această unire se face prin botez care este naştere din nou şi aduce iertarea păcatelor şi veştmântul nestricăciunii. A fi mădular al Bisericii înseamnă a fi numărat în turma cea aleasă a lui Hristos.
În rugăciunea de la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se mai arată că intrarea în Biserică înseamnă asumarea de bună voie a jugului celui bun al lui Hristos (Matei 11, 30) şi că prin botez şi intrarea în Biserică se deschide calea spre cunoaşterea adevăratului Dumnezeu.
Ca şi aceştia împreună cu noi să slăvească Preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău: al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. – Prin intrarea catehumenilor în Biserică ne unim în dreapta slăvire a lui Dumnezeu adică în ortodoxie. Rostind acest ecfonis preotul face semnul sfintei cruci cu buretele peste antimisul pe care l-a desfăcut în timpul ecteniei. Prin aceasta se arată că numai prin cruce putem ajunge la dreapta slavire a lui Dumnezeu.
Câţi sunteţi chemaţi, ieşiţi. Cei chemaţi, ieşiţi. Câţi sunteţi chemaţi, ieşiţi. Ca nimenea din cei chemaţi să nu răm&âcirc;nă. – Catehumenii sunt îndemnaţi acum să părăsească biserica deoarece „uşa Hristos şi Împărăţia Sa nu se deschide decât prin botez şi mirungerea cu Duhul Sfânt şi duce la Potirul euharistic”.
Ectenia catehumenilor este expresia caracterului misionar al Bisericii
În zilele noastre mulţi liturgişti au pus problema scoaterii ecteniei catehumenilor din Sfânta Liturghie argumentând prin aceea că catehumenatul a dispărut încă din secolul al VI-lea şi ca urmare această ectenie se adresează unei „categorii inexistente de asistenţi”. Liturghierul prevede de altfel posibilitatea de a o lăsa afară „la nevoie” şi în practică acest lucru se întâmplă des.
Şi totuşi catehumenii nu mai sunt „o categorie inexistentă de asistenţi”. Se întâmplă azi ca oameni maturi să-şi asume calitatea de catehumeni în vederea botezului. Chiar mai mult, după căderea comunismului, în unele Biserici Ortodoxe (Sârba, Rusa etc) a început organizarea catehumenatului pentru cei nebotezaţi în perioada de ateism şi care doresc să devină creştini ortodocşi. În aceste condiţii ectenia catehumenilor devine foarte actuală.
Mai mult decât atât, după cum sublinia Părintele Alexander Schmemannn, trebuie să înţelegem ca tradiţia liturgică păstrează plinătatea ideii şi învăţăturii despre lume. Adaptând rânduielile de cult mentalităţii omului contemporan riscăm să pierdem elemente importante ale tradiţiei liturgice. De aceea obiceiurile şi tradiţiile liturgice trebuie evaluate nu raportat la contemporaneitate ci în funcţie de măsura în care exprimă prin sine ceva veşnic şi esenţial. Privită din acest punct de vedere ectenia catehumenilor este expresia liturgică a chemării de bază a Bisericii şi anume Biserica îndreptată spre lume cu scopul de a o întoarce la Hristos, este expresia caracterului misionar al Bisericii.
Lumea în care trăim este departe de a fi creştină. Creştinii sunt o minoritate. Mai sunt atâtea zeci de milioane de oameni care nu l-au cunoscut pe Hristos. Ectenia catehumenilor este o rugăciune pentru aceştia şi, în acelaşi timp, o aducere aminte a misiunii pe care ne-a încredinţat-o Hristos: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţacirc;ndu-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 19-20).
De aceea este important ca ectenia catehumenilor să fie menţinută în cadrul Sfintei Liturghii, putându-se renunţa eventual la îndemnul final adresat catehumenilor pentru a părăsi biserica.
Pr. Florin Botezan