Deschiderea antimisului marchează sfârşitul Liturghiei catehumenilor, deschisă participării tuturor, care are un caracter predominant catehetic, de propovăduire a Evangheliei lumii. În ea Dumnezeu Cuvântul ne vorbeşte, ne învaţă şi ni se împărtăşeşte prin cuvânt. Urmează cea de a doua parte a Sfintei Liturghii, Liturghia credincioşilor sau euharistică, în care Biserica se separă de lume pentru a aduce, în Hristos, jertfa euharistică cea fără de sânge şi a fi înălţată în Împărăţia cerurilor, la ospăţul Stăpânului, primind ca hrană însuşi Trupul şi Sângele Domnului.

La început toţi credincioşii se împărtăşeau la Liturghie

În Biserica primară era de neconceput ca cei ce participă la Liturghia euharistică să nu se împărtăşească. Canoanele 8 şi 9 apostolice şi canonul 2 al sinodului de la Antiohia sunt categorice în această privinţă ameninţând cu afurisirea (excomunicarea) atât pe clericii cât şi pe laicii care participă la slujbă şi nu se cuminecă. De aceea la sfârşitul Liturghiei Cuvântului părăseau biserica atât catehumenii cât şi penitenţii, adică cei opriţi de la împărtăşanie datorită unor păcate grave, la îndemnul diaconului: „Cei care nu participă la împărtăşanie să paraseasca adunarea!”. „Potrivit sensului liturgic numai cei ce se împărtăşesc, numai credincioşii participă la Sfânta Liturghie. Şi este un privilegiu înfricoşător”. Cât de mult ne-am îndepărtat în zilele noastre de la această înţelegere când majoritatea credincioşilor rămân în biserică la Liturghia celor credincioşi fără să conştientizeze privilegiul înfricoşător pe care îl reprezintă aceasta, fără să-şi pună problema că ar trebui să ducă o astfel de viaţa încât să poată să se împărtăşească de fiecare dată şi fără să înţeleagă că numai împărtăşindu-se au participat deplin la Liturghie.

Participarea la Liturghie înseamnă un privilegiul înfricoşător

Liturghia credincioşilor începe cu rostirea de către diacon a două ectenii mici. Aceste ectenii sunt o rămăşiţă a ecteniei mari care în secolele IV-V era rostită doar după plecarea catehumenilor şi a penitenăilor. După mutarea ecteniei mari, mai întâi înainte de trisaghion iar din secolul al XIII-lea în locul ei actual, la începutul Liturghiei credincioşilor întâlnim în manuscrise doua ectenii cu un număr variabil de cereri stabilite astfel încât să dea posibilitatea preotului de a citi rugăciunile pentru credincioşi.

Iniţial se rosteau trei rugăciuni pentru credincioşi, prima în taină celelalte cu voce tare, după cum aflăm din canonul 19 al sinodului de la Laodiceea (363). Dar manuscrisele liturgice, începând cu cele mai vechi (secolul al VIII-lea) cuprind doar câte două rugăciuni, diferite pentru Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur şi Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. În ceea ce priveşte a treia rugăciune s-a emis ipoteza că ar fi rugăciunea plecării capetelor de la Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur aflată astăzi după Tatăl Nostru.

Rugăciunile pentru credincioşi rostite în numele clerului dar îmbrăţişându-i pe toţi credincioşii scot în evidenţă faptul că privilegiul înfricoşător de a participa la Liturghie înseamnă o împreună-slujire a clericilor şi a laicilor în care se distinge clar slujirea preoţiei harismatice de slujirea preoţiei împărăteşti a credincioşilor. În cele ce urmează ne vom apleca asupra rugăciunilor de la Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur prezentându-le pe scurt şi pe cele ale Sfântului Vasile cel Mare.

Rugăciune a clericilor spre a fi învredniciţi să mijlocească pentru popor

„Mulţumim Ţie Doamne, Dumnezeul Puterilor, Care ne-ai învrednicit pe noi a sta şi acum înaintea Sfântului Tău Jertfelnic şi a cădea la îndurările Tale, pentru păcatele noastre şi pentru păcatele cele din neştiinţă ale poporului. Primeşte, Dumnezeule, rugăciunea noastră; fă-ne să fim vrednici a-Ţi aduce rugăciuni, cereri şi jertfe fără sânge pentru tot poporul Tău; şi ne învredniceşte pe noi, pe care ne-ai pus întru această slujbă a Ta, cu puterea Duhului Tău Celui Sfânt, ca fără de osândă şi fără de sminteală, întru mărturia curată a cugetului nostru, să Te chemăm pe Tine în toată vremea şi în tot locul, şi auzindu-ne pe noi, milostiv să ne fii nouă, întru mulţimea bunătăţii Tale”.

Prima rugăciune pentru credincioşi a Sfântului Ioan Gură de Aur începe cu o mulţumire adusă de către protos în numele clericilor slujitori pentru vrednicia primită prin hirotonie de a mijloci pentru popor săvârşind Sfânta Liturghie.

Textul face trimitere la capitolul 9 din Epistola către Evrei în care Sfântul Pavel arată supremaţia lui Hristos, „Arhiereul bunătăţilor viitoare” (v. 11) şi „Mijlocitorul unui nou testament” (v. 15) faţa de arhiereul legii celei vechi. Arhiereul legii vechi aducea jertfe sângeroase „pentru sine şi pentru păcatele poporului” (v. 7) jertfe care „nu aveau însă puterea de a desăvârşi cugetul închinătorului” (v. 9).

Preoţia creştină a Noului Testament este împlinirea mijlocirii lui Hristos pe care preoţia legii vechi doar o preînchipuia. „De vreme ce firea omului nu poate suferi fiinţa dumnezeirii, cu iconomia Ta ai aşezat dascăli asemenea nouă care stau pe scaunul Tău ca să aducă Ţie jertfă şi prinos pentru tot poporul Tău” se arată în rugăciunea de la hirotonia episcopului.

La Sfânta Liturghie clericii se roagă să fie învredniciţi a aduce pentru păcatele lor şi pentru păcatele cele din neştiinţă ale poporului „rugăciuni, cereri şi jertfe fără de sânge”.

Jertfa fără de sânge este jertfa euharistică ce înlocuieşte jertfele sângeroase ale legii vechi, este actualizarea jertfei mântuitoare a lui Hristos care „a intrat odată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, şi a dobândit o veşnică răscumpărare” (v. 12). El „Care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine, jertfă fără de prihană, va curăţi cugetul vostru de faptele cele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu” (v. 14).

Acelaşi Duh Sfânt dă putere preoţiei creştine: „Dumnezeiescul Har, cel ce totdeauna pe cele neputincioase le vindecă şi pe cele cu lipsă le împlineşte” rânduieşte slujitorii ierarhiei sacramentale. De aceea la slujba hirotoniei arhiereul se roagă ca preotul „să primească acest mare har al Sfântului Tău Duh întru viaţă curată şi credinţă nestrămutată”, să se umple de darul Sfântului Duh „ca să se facă vrednic a sta fară prihană în faţa jertfelnicului Tău”.

La fiecare Sfântă Liturghie, rostind rugăciunea pentru credincioşi, preotul trebuie să-şi amintească că numai viaţa curată şi credinţa nestrămutată dobândită cu puterea Sfântului Duh îl poate face să-şi împlinească misiunea de mijlocitor către Dumnezeul cel milostiv şi iubitor de oameni fără de osândă şi fără de sminteală întru mărturia curată a cugetului precum Sfântul Pavel (II Corinteni 1, 12).

Rugăciunea paralelă a Sfântului Vasile cel Mare subliniază faptul că Dumnezeu este Cel ce ne-a descoperit mai întâi taina mântuirii (I Timotei 3, 16) şi a rânduit preoţia sacramentală în puterea Sfântului Duh, El fiind Cel care lucrează în slujitorii Lui (I Corinteni 12, 4-6).

Slujirea laicilor presupune înţelegerea duhovnicească a slujbei şi împărtăşirea cu Sfintele Taine

„Iarăşi şi de multe ori cădem la Tine şi ne rugăm Ţie, Bunule şi Iubitorule de oameni, ca privind spre rugăciunea noastră, să curăţeşti sufletele şi trupurile noastre de toată necurăţia trupului şi a duhului şi să ne dai nouă să stăm nevinovaţi şi fără de osândă înaintea Sfântului Tău Jertfelnic. Şi dăruieşte, Dumnezeule, şi celor ce se roagă împreună cu noi spor în viaţă, în credinţă şi în înţelegerea cea duhovnicească. Dă lor să-Ţi slujească totdeauna cu frică şi cu dragoste, şi întru nevinovăţie şi fără osândă să se împărtăşească cu Sfintele Tale Taine şi să se învrednicească de cereasca Ta Împărăţie.”

În cea de a doua rugăciune pentru credincioşi a Sfântului Ioan Gură de Aur clericii se roagă mai întâi pentru ei înşişi apoi, în cea de’a doua parte, pentru popor.

În prima parte se reia cererea din rugăciunea anterioara de a fi învredniciţi să stea „nevinovaţi şi fără de osândă înaintea sfântului jertfelnic”. Mărturisind nevrednicia pentru această înaltă slujire clericii îşi îndreaptă toată nădejdea spre Dumnezeu, singurul care ne poate face vrednici curăţindu-ne de toată întinăciunea trupului şi a sufletului.

Rugăciunea îi cuprinde apoi pe „cei ce se roagă împreună cu noi”, adică poporul dreptcredincios din biserică.

Pentru ei se cere sporul în viaţă, în credinţă şi în înţelegerea duhovnicească. Viaţa curată şi credinţa tare este aşadar o condiţie şi pentru slujirea laicilor. Înţelegerea duhovnicească potrivit Sfântului Pavel constă în cunoaşterea voii lui Dumnezeu şi împlinirea ei (Coloseni 1, 99). În contextul concret al acestei rugăciuni înţelegerea duhovnicească înseamnă şi angajarea conştientă în slujirea Sfintei Liturghii prin înţelegerea a tot ceea ce se săvârşeşte în timpul slujbei. În continuare rugăciunea ne descoperă felul în care trebuie să slujească laicii şi anume „cu frică, cu dragoste şi întru nevinovăţie”. Slujirea lor culminează în împărtăşirea cu Sfintele Taine care le deschide calea spre Împărăţia lui Dumnezeu. Învăţăm din această rugăciune că două caracteristici esenţiale ale slujirii laicilor la Sfânta Liturghie sunt înţelegerea duhovnicească a slujbei şi împărtăşirea cu Sfintele Taine.

Rugăciunea paralela a Sfântului Vasile cel Mare se concentrează pe pregătirea pentru săvârşirea jertfei euharistice, preotul cerând „cuvânt întru deschiderea gurii noastre, ca să chemăm harul Sfântului Duh peste Darurile ce se vor pune înainte”.

Să acordăm mai multă atenţie rugăciunilor pentru credincioşi

A fi credincios înseamnă a fi consacrat în slujirea lui Dumnezeu, fie în ierarhia sacramentală fie ca laic, un privilegiu şi o răspundere extraordinară pe care trebuie să o primim cu toată seriozitatea. Rugăciunile pentru credincioşi ne conştientizează asupra acestei răspunderi încă de la începutul Liturghiei credincioşilor. De aceea trebuie să le acordăm toată atenţia care li se cuvine deşi citirea lor în taină şi uneori în grabă îi împiedică pe preoţi să stăruie asupra lor iar pe laici chiar să le audă.

Pr. Florin Botezan