După ro.altermedia.info

Munca medicilor şi a asistentelor medicale are o mare însemnătate pentru oameni şi ea, în multe locuri, nu se bucură de răsplata cuvenită. Nedreptăţile sunt, în general, de ordin social, iar la acest nivel se produc nedreptăţi foarte multe cu alţi oameni, care, deşi îşi practică cu demnitate profesia, sunt puşi în faţa faptului de a nu avea resurse financiare pentru un trai demn pentru ei şi pentru copiii lor.

Munca medicilor ginecologi are, chiar în acest context, o însemnătate şi mai mare căci se desfăşoară acolo unde realităţile sunt de-a dreptul dramatice. Medicii decid dacă un copil din uterul mamei poate să trăiască sau nu. Avortul înseamnă moartea unui copil. Iar un copil poate plânge cu lacrimi fierbinţi pe umărul mamei sau poate fi văzut în uter, cu mijloacele tehnologiei moderne, cum îşi duce mâinile la ochi atunci când suferă.

Din păcate, o mare parte dintre oameni nu au ochi să vadă aceste zeci şi sute de mii de morţi. O parte din oameni sau, în anumite momente, toţi oamenii au ochii minţii şi ai sufletului orbiţi de o neştiinţă sau de o patimă omenească. Iar această orbire este întreţinută de multe guverne şi parlamente, prin legi care stimulează avortul. O mulţime de instituţii de stat sau de organizaţii finanţate de industria sexului nu ţin seama de realităţile dramatice ale avortului. Este o realitate confirmată de ştiinţa modernă că un copil în uterul mamei are toate însuşirile fundamentale omeneşti.

Genetica arată că în grăuntele uman se află înrădăcinate toate informaţiile biologice specifice omului. Este doar o problemă de timp, de vârstă, ca ochii noştri să vadă în copilul din nenăscut omul pe care îl respectăm mai târziu. Guvernele şi parlamentele se află în situaţia de a face legi care să-i selecteze şi să-i trimită la moarte pe copiii nenăscuţi vulnerabili doar pentru faptul că se deosebesc de noi prin locul unde se află.

Problema avortului, însă, poate fi cunoscută cel mai bine, dacă este privită din punct de vedere moral. Şi, deşi nu avem putere în multe momente să recunoaştem, viaţa omului are cea mai mare valoare doar în plan moral. Nu putem iubi dacă nu ascultăm vocea minţii şi a sufletului. Iar fără iubire, oricine o poate recunoaşte, nu poate fi viaţă omenească.

Cum să nu-i iubim pe cei slabi – pe părinţii bătrâni şi uneori neputincioşi, pe oamenii grav bolnavi, pe oamenii aflaţi la mare ananghie? Iar copiii nenăscuţi se află printre aceşti oameni, ai nimănui. Legile nu-i apără. De ce să nu-i iubim la fel ca pe mamele lor, cărora în marea majoritate a deciziilor de avort, afirmăm că le salvăm viaţa sau, şi mai ciudat, afirmăm că le ajutăm să-şi facă viaţa mai frumoasă şi mai bună?

Din păcate, o mare parte dintre oameni apreciază mecanic, ca un calculator, care copil ne poate aduce fericirea, împlinirea morală şi care nu. În România, aproape toate femeile au 2-3 avorturi şi au decis să trăiască alături de ele un singur copil. Medicii ginecologi, din nefericire, sunt târâţi să fie parte decisivă în aceste tragedii. Cei care practică ginecologia pot aduce multă alinare femeilor suferinde. România este ţara cu cea mai mare densitate a cazurilor de cancer mamar şi uterin din Europa. Prin programe de prevenţie, coordonate de medici ar fi readuse de la moarte sigură multe din aceste femei. Multe lucruri bune pot fi făcute în domeniul bolilor cu transmitere sexuală şi HIV/SIDA.

Medicii ginecologi au cel mai însemnat rol în însănătoşirea femeilor care se află în suferinţă. Ei au de asemenea un rol la fel de însemnat în a asigura o viaţă sănătoasă copiilor din uter. Practicată în felul acesta meseria de medic ginecolog revine la marea tradiţie care spune că nu boala, ci omul bolnav, luat cu tot ce are, trup şi suflet, trebuie tratat. Această mare însemnătate pe care o are în plan uman îi conferă medicului autoritatea de a fi factor decisiv la crearea legilor ce ţin de sănătatea oamenilor. Faptul că avortul este legalizat arată că politicianismul şi jocul întâmplării decid asupra vieţii copiilor.

Dragi medici ginecologi, fie ca această zi de 1 iunie 2007 să marcheze începutul însănătoşirii morale şi sufleteşti a multora dintre noi. Să-i iubim pe copii ca pe noi înşine căci sufletele noastre pot fi la fel de curate ca ale lor. Şi cu atât mai mult, să-i iubim pe copiii nenăscuţi, cei neiubiţi şi neapăraţi de vreo lege.

Larisa Iftime, Asociaţia Provita Media, Bucureşti

Un rezultat la “Scrisoare de 1 Iunie adresată medicilor ginecologi şi asistentelor medicale”

   Daria :
   June 1st, 2007 at 9:30 am

Frumoasă scrisoarea dar nu cred să aibă vreun efect asupra medicilor fără Dumnezeu. Cea mai mare concurenţă la rezidenţiat este la chirurgie si ginecologie, asta pentru câştigurile băneşti pe care le presupune practicarea acestor două specialităţi.

Tânărul rezident, cu excepţiile de rigoare, de-abia aşteaptă să intre în pâine, să facă bani, să-şi ia Volvo etc. Chestiunile morale mai puţin contează.

Am ezitat dacă să prezint un caz din urbea mea dar, totuşi, am s-o fac. Studentă la medicină, anul V, naste un copil sănătos, undeva, într-o toaletă la UMF (Universitatea de Medicină şi Farmacie). Îl omoară, îl bagă într-o pungă de plastic, apoi îl pune în rucsăcel şi pleacă liniştită prin oraş să-l arunce la vreun tomberon. Ghinion, pe stradă o apucă o hemoragie puternică, ajunge la spital, doctorul îşi dă imediat seama că a născut şi, strânsă cu uşa, recunoaşte totul. Bine dar unde-i copilul? Păi unde-i, în rucsac! Căutaţi-l printre cursuri că-i în punga aia de nylon albastru.
Asanare morala de la medici?