Skip to main content

PĂRINTELE GHEORGHE, FOSTUL STAREŢ AL MĂNĂSTIRII DERVENT

La adormirea părintelui Arhimandrit Gheorghe Avram, fostul stareţ al Mănăstirii Dervent, ne facem o datorie în a aminti câteva cuvinte despre viaţa şi activitatea Sfinţiei Sale. Acesta a intrat ca frate începător în mănăstirea Cocoş la vârsta de 24 de ani, arătându-se de la început a fi serios, smerit şi harnic. Pentru meritele sale deosebite […]

IMAGINI DE LA SFINŢIREA LOCULUI ŞI PUNEREA PIETREI DE TEMELIE A BISERICII NOI CE SE RIDICĂ LA MĂNĂSTIREA DERVENT

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, s-a pus temelia acestei biserici întru cinstea şi pomenirea Sfântului Ierarh Iachint de Vicina, sub arhipăstorirea Înaltpreasfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului şi s-au aşezat părticele din moaştele Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion, ale Sfinţilor de la Niculiţel Zotic, Atal, Camasie şi Filip şi ale Sfinţilor Mucenici […]

MOMENTE DE LA RIDICAREA TEMELIEI BISERICII NOI CE SE RIDICĂ LA DERVENT

Cuvânt de recunoştinţă şi mulţumire adresăm tuturor celor care până acum au ajutat aşezământul nostru monahal, precum şi celor ce vor sprijini construirea viitoarei biserici, rugând pe Milostivul Dumnezeu să binecuvinteze pe cei ce iubesc frumuseţea bisericilor născute şi crescute din credinţă, dăruire şi dărnicie. Cu ajutorul lui Dumnezeu, nădăjduim că această biserică va dăinui […]

Edita a VII-a a Taberei Internationale de Creatie Contemporana ‘Dunarea si Dobrogea crestina’ – partea I

Edita a VII-a a Taberei Internationale de Creatie Contemporana ‘Dunarea si Dobrogea crestina’ – partea I

Frumusetea meleagurilor dobrogene atrage de multi ani numerosi artisti plastici care doresc ca prin lucrarile lor sa descopere si sa recompuna locurile, pentru a ramâne marturie peste veacuri, dar si sa îmbogateasca patrimoniul cultural al Manastirii Dervent cu ‘peisaje ce povestesc într-un limbaj propriu despre lumina si ambianta inconfundabila a incintei, despre vecinatatile dealurilor si […]