A mai spus: de la aproapele vine şi viaţa şi moartea. Că dacă ne câştigăm aproapele, îl câştigăm pe Dumnezeu; dar dacă ne smintim aproapele păcătuim faţă de Hristos. Pentru Avva Antonie, Patericul Egiptean
Cugetări patericale 330
Mai spunea avva Agathon: dacă mi-ar fi cu putinţă să găsesc un lepros, să-i dau trupul meu şi să-l iau pe al lui, aş fi mulţumit. Aceasta este milostenia desăvârşită. Pentru Avva Agaton, Patericul Egiptean
Cugetări patericale 314
Era un bătrân la Chilii, Apolló. Şi dacă venea cineva să-l roage pentru orişice muncă, mergea bucuros, zicând: voi lucra azi cu Hristos pentru sufletul meu, aceasta este răsplata mea. Pentru Avva Apolló, Patericul Egiptean
Cugetări patericale 313
A spus tot el despre primirea fraţilor: trebuie să ne închinăm fraţilor care vin, căci nu lor ne închinăm, ci lui Dumnezeu. Dacă-l vezi pe fratele tău, îl vezi pe Domnul Dumnezeul tău, şi asta am moştenit-o de la Avraam. Când primiţi pe cineva, siliţi-i să se întremeze; şi asta am învăţat de la Lot, […]
Cugetări patericale 240
A mai spus: cel care cunoaşte dulceaţa chiliei nu din dispreţ fuge de aproapele său. Pentru Avva Theodor al Fermei, Patericul Egiptean
Cugetari patericale 214
Zicea avva Ioan Colobós:– Nu se poate clădi casă de sus în jos, ci de la temelie în sus.– Adică?– Temelia este aproapele, ca să-l câştigi, şi acest lucru e cel dintâi, că de el atârnă toate poruncile lui Hristos. Pentru avva Ioan Colov, Patericul Egiptean
Cugetari patericale 184
L-a întrebat un frate pe avva Iosif:– Ce să fac? Fiindcă nici nu pot să îndur răul, nici să lucrez şi să dau milostenie?– Dacă nu poţi să faci nici una din acestea două, măcar păzeşte-ţi conştiinţa faţă de aproapele de tot răul, şi te vei mântui. Pentru avva Iosif din Panefó, Patericul Egiptean
Cugetari patericale 97
A spus avva Pimen, că un frate l-a întrebat pe avva Moise în ce fel omul se face mort faţă de aproapele său. Bătrânul i-a spus: dacă nu-şi pune omul în inimă că de trei zile e în mormânt, nu ajunge la cuvântul acesta. Pentru avva Moise, Patericul Egiptean
Cugetari patericale 94
A spus avva Moise, că omul trebuie să moară faţă de aproapele său, ca să nu-l judece întru ceva. Pentru avva Moise, Patericul Egiptean
Cugetari patericale 21
A mai zis: nu se găseşte dragoste mai mare decât aceasta, a-şi pune cineva sufletul pentru aproapele său. Dacă aude cineva cuvânt rău, adică întristător, putând să zică şi el la fel, şi se luptă să nu spună; dacă e asuprit şi îndură, şi nu răsplăteşte la fel – unul ca acesta îşi pune sufletul […]