de Prezbitera Cristina-Daniela Aldea

E-atâta poezie sfântă
În glasul mamei când alintă,
În murmurul izvoarelor,
În pasul căprioarelor,
În freamătul de codru vara,
În clopotul ce sună seara,
În cântul ploii la ferestre,
În ochii umezi de neveste,
În tinereasca bărbăţie,
În dulcea mea copilărie…
E-atâta poezie sfântă
Când ciocârlia pe cer cântă,
Când plânge sfânt privighetoarea,
Când îşi frământă valul marea,
Când norii-şi duc povara grea,
Când noaptea cade câte-o stea,
Când greierii cântă în lan,
Când cântă-n fluier un cioban,
Când mă privesc copiii mei,
Când miros florile de tei…

E-atâta poezie sfântă
Când preotul cheamă şi cântă
Că-mi vine, Doamne, Bun şi Sfânt
Să cad răpusă la pământ;
Şi-acolo aripi să îmi crească
Să zbor spre lumea cea cerească.
Să mă primeşti Iisuse Sfinte,
Şi Tată, Tu, Preasfânt Părinte,
Şi Duhule şi Tu, Preasfântă!
E-atâta poezie sfântă!…