de Nicolae Labiş

O sfântă din icoane cu faţa zâmbitoare,
Cu ochii de cărbune, cu părul ca de nea,
De-o bunătate rară, cu inima deschisă,
Curată ca şi crinul. Aşa-i bunica mea.O, cum o văd şi-acum, cu furca-n brâu înfiptă,
O văd şi simt cum trece prin mine un fior,
Căci parcă-aud şi-acum povestea cu crăiese
Şi fusul la ureche cum sfârâie uşor.

Această poezie iţi este închinată,
Bunică scumpă, ţie, din tot sufletul meu.
Eşti sacră pentru mine şi te asigur buno,
Că vie şi măreaţă rămâne-vei mereu.