Au venit odată unii la avva Lukios la Enat, călugări din cei care se numesc euhitai, adică rugători. Şi i-a întrebat bătrânul:
– Ce lucraţi cu mâinile?
– Noi nu ne atingem de lucrare a mâinilor, ci, cum spune apostolul, ne rugăm neîncetat.
– Da’ nu mâncaţi?
– Ba da.
– Când mâncaţi, cine se roagă pentru voi? De dormit, nu dormiţi?
– Ba da.
– Şi când dormiţi, cine se roagă pentru voi?
Şi n-au mai ştiut ce să-i răspundă la acestea. Atunci el le spuse:
– Iertaţi-mă, dar nu faceţi cum spuneţi. Vă arăt eu, că lucrând cu mâinile mă rog neîncetat. Mă aşez cu Dumnezeu înmuind lujerii, şi împletind funie, zic „miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea” (Psalm 50, 2). Asta nu e rugăciune?
– Ba da.
– Atunci când lucrez toată ziua şi mă rog, fac şaisprezece bani, mai mult sau mai puţin. Din ei dau doi la poartă şi de ceilalţi mânc; şi cel care ia cei doi bani se roagă pentru mine când mânc sau când dorm, şi cu harul lui Dumnezeu mi se împlineşte ruga neîncetată.
Pentru avva Lukios, Patericul Egiptean
Niciun comentariu până acum