Dictionar Bisericesc
There are currently 3 names in this directory beginning with the letter I.
Iad
(lat. inferna,-orum -- iadul, gr. Ἅιδης, ὁ -- u aidis = iad, chinurile iadului ?i gr. γέεννα, ἡ -- gheena = iad)
-- se numește, în concepția religioasă, locul de ispășire după moarte, unde se duc sufletele celor păcătoși. În iconografia ortodoxă (Icoana Judecății de apoi), iadul este închipuit ca un râu de foc undeva în adâncul pământului, în care sufletele celor păcătoși sunt aruncate de diavoli și supuse la tot felul de chinuri (Ex. În pictura exterioară la mănăstirile din Moldova -- la Sucevița, Voroneț, Moldovița ș.a. -- este zugrăvită pe peretele de apus, la intrarea în biserică, această imagine a iadului, în icoana Judecății din urmă). În Noul Testament sunt numeroase locurile în care se vorbește despre iad (I Petru 3, 18-19; Romani 10, 7 etc), conceput chiar ca un foc chinuitor, cum citim în parabola spusă de Iisus despre „Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr”: murind și bogatul a ajuns „în iad” de unde „ridicându-și ochii, fiind în chinuri, el a văzut... pe Avraam”, către care s-a rugat, „strigând...: Părinte Avraame, fie-ți milă de mine și trimite pe Lazăr să-și ude vârful degetului în apă și limba, căci mă chinuiesc în această văpaie” (Luca 16, 23-24). Iadul ca loc de pedeapsă și cumplită suferință în lumea cealaltă rezultă și din finalul Parabolei talanților spusă pe Muntele Măslinilor, unde, într-un șir de cuvântări, caută să pregătească pe ascultătorii Săi pentru viața de apoi, când cei necredincioși vor fi aruncați „întru întunericul cel mai din afară”, unde, „va fi plângerea și scrâșnirea dinților” (Matei, 25, 30; 24, 51). Ca loc al pedepsei veșnice prin foc, iadul a fost numit și Gheena. Denumirea de Gheena vine de la numele unei vâlcele așezată la sud-est de Ierusalim și care se numea Ghe Hinom -- valea lui Hinom (Iosua 15, 8) unde, pe vremea lui Solomon, când se instalase iar în țară închinarea la idoli, erau jertfiți copii zeului Moloch. După întoarcerea din robia babiloniană, iudeii au considerat acest procedeu ca o barbarie, iar locul, atât de odios, încât nu l-au mai socotit demn decât să se depoziteze în el gunoaiele și toate spurcăciunile, care trebuia să fie arse, fapt pentru care acolo se întreținea un foc continuu(MDNT, p. 47-48). De aici, probabil, și cuvântul „Gheenă”, cum se numesc crematoriile (locul de ardere a gunoaielor) din blocurile de locuit.
Înger
(gr. ἄγγελος -- aggelos = înger, vestitor; lat. angelus)
-- în concepția ortodoxă este o ființă necorporală (spirituală), supranaturală, un obiectiv al cultului, ca și sfinții. Îngerii au fost creați de Dumnezeu înainte de a fi lumea. Ei sunt mijlocitori între Dumnezeu și oameni, vestitori ai voii și poruncilor divine, slujitori ai mântuirii oamenilor, ocrotitori și ajutători ai omului. Îngerii constitue idealul de perfecțiune și puritate și sunt reprezentați în iconografie ca niște copii sau tineri cu aripi. Scriitorul bisericesc Dionisie Areopagitul (autor foarte controversat, pentru care a fost și numit Pseudo-Dionisie Areopagitul) vorbește despre îngeri într-una din lucrările sale intitulată „Despre ierarhia cerească”, arătând că această ierarhie este formată din nouă cete îngerești împărțite în trei triade: 1. Serafimii, Heruvimii, Tronuri (Scaune); 2. Domnii, Puteri, Stăpânii; 3. Începătorii, Arhangheli, Îngeri. Acestea sunt nume ale cetelor îngerești, căci nume individuale se cunosc numai trei: arhanghelii Mihail, Gavriil și Rafail. Despre toate aceste cete îngerești ne vorbește Sfânta Scriptură, atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, precum și Sfinții Părinți ai Bisericii (Ignatie Teoforul, Irineu, Clement Alexandrinul, Chiril al Ierusalimului, Vasile cel Mare, Grigorie cel Mare sau Dialogul, Fer. Augustin, Ioan Damaschin ș.a.). Ierarhia cerească (lumea spirituală) a fost creată prin voința lui Dumnezeu, Care a rânduit și slujirile fiecărui rang: „...întru El au fost făcute toate, cele din ceruri și cele de pe pământ, cele văzute, și cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El și pentru El” (Coloseni 1, 16). Despre rostul și slujirea îngerilor, Biserica creștină și-a formulat învățătura în Mărturisirea Ortodoxă, în care scrie că: „îngerii sunt duhuri create de Dumnezeu din nimic, pentru ca să-L preamărească și să-L servească și afară de aceasta, să servească în lume oamenilor, povățuindu-i la împărăția lui Dumnezeu. Ei se dau și pentru apărarea orașelor, a împărățiilor, a țărilor, a mănăstirilor, a bisericilor și a oamenilor, clerici și mireni..., de asemenea păzesc și pe prunci. Ei aduc înaintea măririi dumnezeiești... rugăciunile și milosteniile noastre și alte faceri de bine... În Vechiul Testament, mai înainte de a fi dată Legea prin Moise, îngerii învățau pe strămoșii noștri Legea și voia lui Dumnezeu și le arătau calea mântuirii, după cum mărturisește Dionisie... Iar pe urmă, după ce s-a dat Legea, îi învățau și-i povățuiau spre cele bune... Ei de asemenea descoperă lucrările dumnezeiești... și, după porunca lui Dumnezeu, se află pretutindeni, lângă fiecare om, ne păzesc de toată primejdia și alungă pe dușmanul sufletelor noastre, care muncește fără milă pe om, dacă vede că Dumnezeu îl îngăduie să facă aceasta” (Mărturisirea de credință..., Ed. 1952, p. 19). La început, toți îngerii au fost în comuniune cu Dumnezeu, dar ulterior, abuzând de libertatea lor, și îndemnați de căpetenia lor, Lucifer, care a vrut să fie asemenea lui Dumnezeu, o parte dintre îngeri L-au părăsit pe Dumnezeu, Care i-a creat, și căzând în păcatul nesupunerii și mândriei, și-au pierdut puritatea și vrednicia demnității corespunzătoare firii și menirii lor, devenind îngeri răi, diavoli sau satana, cauză a răului pentru ei și pentru toate făpturile. Sf. Ioan Damaschin spune: „Dintre puterile îngerești, întâistătătorul cetei celei mai de jos (Lucifer), satana, nu a fost făcut rău prin natură, ci a fost bun, a fost făcut spre bine și nu avea în el de la Creator nici cea mai mică urmă de răutate, cu toate acestea n-a suferit luminarea și cinstea pe care Creatorul i-a dăruit-o, ci, prin voința lui liberă, s-a mutat de la starea sa naturală la o stare contrară naturii sale și s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu, Care l-a făcut, voind să se împotrivească Lui... Mulțimea nenumărată de îngeri, așezați sub ascultarea lui, s-a dezlipit, a urmat lui și a căzut împreună cu el. Așadar (demonii), cu toate că erau de aceeași natură cu îngerii, totuși au devenit răi, înclinându-și de bună voie voința lor, de la bine spre rău”. Acești îngeri căzuți, diavolii, au fost pedepsiți de Dumnezeu, Care i-a alungat din lumina feței Sale, aruncându-i în întunericul cel veșnic, în împărăția iadului, dupăcum spune Mântuitorul: „Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer” (Luca 10,18). Sf. Apostol Petru scrie într-una din Epistolele sale: „Dumnezeu n-a cruțat pe îngerii care au păcătuit, ci, legându-i cu legăturile întunericului în iad, i-a dat să fie păziți spre judecată” (II Petru 2, 4). Această cădere a însemnat rupere definitivă de Dumnezeu, împietrire în rău, pentru care nu mai e posibilă nici pocăința nici mântuirea, așa cum spune Sf. Ioan Damaschin: „Ceea ce este moartea pentru oameni, aceea este căderea pentru îngeri. După cădere ei nu mai au posibilitatea pocăinței, după cum nu o au nici oamenii după moarte”. Această posibilitate a pocăinței s-a pierdut pentru totdeauna pentru diavol, după ce, pe lângă păcatul mândriei -- care i-a adus căderea -- a păcătuit și prin invidie, căci a ispitit pe om, creatura lui Dumnezeu, pură și fericită inițial, tocmai pentru a-l face și pe om să păcătuiască și să-și piardă astfel și el fericirea și curăția în care fusese creat să trăiască. Fiindcă urăște adevărul și face totul împotriva voinței lui Dumnezeu, diavolul este caracterizat, în numeroase texte ale Noului Testament, ca „tatăl minciunii”, căci „de la început a fost ucigător de oameni și nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el... căci este mincinos și tatăl minciunii” (Ioan 8,44), ca „cel ce înșeală pe toată lumea” și pe care Arhanghelul Mihail și îngerii lui l-au aruncat din cer: „Mihail și îngerii lui au pornit război... și a fost aruncai balaurul cel mare, șarpele cel de demult, care se chiamă diavol și satana, cel ce înșeală toată lumea...” (Apocalipsa 12, 7 și 9), cel care și pe Iisus Hristos a încercat să-L ispitească (Luca 4, 3-13). Omul poate să se împotrivească înșelăciunii și ispitirii diavolului prin puterea credinței în Dumnezeu, prin post și rugăciune, așa cum Iisus Însuși a arătat (Luca 4); omul este liber să slujească lui Dumnezeu sau diavolului care-l ipitește, dar nu-i poate hotărî voința de a rămâne credincios lui Dumnezeu, Care dă har și putere celor statornici în credința în El: „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har. Supuneți-vă deci lui Dumnezeu. Stați împotriva diavolului și el va fugi de la voi. Apropiați-vă de Dumnezeu și se va apropia și El de voi... Smeriți-vă înaintea Domnului și El vă va înălța” (Iacov 4, 6-8 și 10). Cultul îngerilor buni, slujitori ai voii lui Dumnezeu și ocrotitori ai oamenilor, a fost susținut din epoca apostolică și patristică și există nu numai în Biserica creștină ci și în alte credințe, ca cea mozaică și islamică. Biserica Ortodoxă le-a închinat sărbători speciale: 8 noiembrie, 26 martie, 6 septembrie și le-a consacrat o zi de pomenire săptămânală, ziua de luni; alte forme de cinstire a lor sunt Acatistele și Paraclisele, ca rugăciuni speciale adresate îngerilor, hramurile de biserici cu numele Sfinților Arhangheli, ca și numele purtate de credincioși:Anghel, Angela, Mihail, Gavriil (Gabriel), Rafael, Serafim etc. În Ceaslov, între rugăciunile dimineții este și una închinată îngerului păzitor. Rugăciunea către îngerul păzitor este printre primele pe care le învață fiecare copil ortodox (Înger, îngerașul meu...).
-- în concepția ortodoxă este o ființă necorporală (spirituală), supranaturală, un obiectiv al cultului, ca și sfinții. Îngerii au fost creați de Dumnezeu înainte de a fi lumea. Ei sunt mijlocitori între Dumnezeu și oameni, vestitori ai voii și poruncilor divine, slujitori ai mântuirii oamenilor, ocrotitori și ajutători ai omului. Îngerii constitue idealul de perfecțiune și puritate și sunt reprezentați în iconografie ca niște copii sau tineri cu aripi. Scriitorul bisericesc Dionisie Areopagitul (autor foarte controversat, pentru care a fost și numit Pseudo-Dionisie Areopagitul) vorbește despre îngeri într-una din lucrările sale intitulată „Despre ierarhia cerească”, arătând că această ierarhie este formată din nouă cete îngerești împărțite în trei triade: 1. Serafimii, Heruvimii, Tronuri (Scaune); 2. Domnii, Puteri, Stăpânii; 3. Începătorii, Arhangheli, Îngeri. Acestea sunt nume ale cetelor îngerești, căci nume individuale se cunosc numai trei: arhanghelii Mihail, Gavriil și Rafail. Despre toate aceste cete îngerești ne vorbește Sfânta Scriptură, atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, precum și Sfinții Părinți ai Bisericii (Ignatie Teoforul, Irineu, Clement Alexandrinul, Chiril al Ierusalimului, Vasile cel Mare, Grigorie cel Mare sau Dialogul, Fer. Augustin, Ioan Damaschin ș.a.). Ierarhia cerească (lumea spirituală) a fost creată prin voința lui Dumnezeu, Care a rânduit și slujirile fiecărui rang: „...întru El au fost făcute toate, cele din ceruri și cele de pe pământ, cele văzute, și cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El și pentru El” (Coloseni 1, 16). Despre rostul și slujirea îngerilor, Biserica creștină și-a formulat învățătura în Mărturisirea Ortodoxă, în care scrie că: „îngerii sunt duhuri create de Dumnezeu din nimic, pentru ca să-L preamărească și să-L servească și afară de aceasta, să servească în lume oamenilor, povățuindu-i la împărăția lui Dumnezeu. Ei se dau și pentru apărarea orașelor, a împărățiilor, a țărilor, a mănăstirilor, a bisericilor și a oamenilor, clerici și mireni..., de asemenea păzesc și pe prunci. Ei aduc înaintea măririi dumnezeiești... rugăciunile și milosteniile noastre și alte faceri de bine... În Vechiul Testament, mai înainte de a fi dată Legea prin Moise, îngerii învățau pe strămoșii noștri Legea și voia lui Dumnezeu și le arătau calea mântuirii, după cum mărturisește Dionisie... Iar pe urmă, după ce s-a dat Legea, îi învățau și-i povățuiau spre cele bune... Ei de asemenea descoperă lucrările dumnezeiești... și, după porunca lui Dumnezeu, se află pretutindeni, lângă fiecare om, ne păzesc de toată primejdia și alungă pe dușmanul sufletelor noastre, care muncește fără milă pe om, dacă vede că Dumnezeu îl îngăduie să facă aceasta” (Mărturisirea de credință..., Ed. 1952, p. 19). La început, toți îngerii au fost în comuniune cu Dumnezeu, dar ulterior, abuzând de libertatea lor, și îndemnați de căpetenia lor, Lucifer, care a vrut să fie asemenea lui Dumnezeu, o parte dintre îngeri L-au părăsit pe Dumnezeu, Care i-a creat, și căzând în păcatul nesupunerii și mândriei, și-au pierdut puritatea și vrednicia demnității corespunzătoare firii și menirii lor, devenind îngeri răi, diavoli sau satana, cauză a răului pentru ei și pentru toate făpturile. Sf. Ioan Damaschin spune: „Dintre puterile îngerești, întâistătătorul cetei celei mai de jos (Lucifer), satana, nu a fost făcut rău prin natură, ci a fost bun, a fost făcut spre bine și nu avea în el de la Creator nici cea mai mică urmă de răutate, cu toate acestea n-a suferit luminarea și cinstea pe care Creatorul i-a dăruit-o, ci, prin voința lui liberă, s-a mutat de la starea sa naturală la o stare contrară naturii sale și s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu, Care l-a făcut, voind să se împotrivească Lui... Mulțimea nenumărată de îngeri, așezați sub ascultarea lui, s-a dezlipit, a urmat lui și a căzut împreună cu el. Așadar (demonii), cu toate că erau de aceeași natură cu îngerii, totuși au devenit răi, înclinându-și de bună voie voința lor, de la bine spre rău”. Acești îngeri căzuți, diavolii, au fost pedepsiți de Dumnezeu, Care i-a alungat din lumina feței Sale, aruncându-i în întunericul cel veșnic, în împărăția iadului, dupăcum spune Mântuitorul: „Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer” (Luca 10,18). Sf. Apostol Petru scrie într-una din Epistolele sale: „Dumnezeu n-a cruțat pe îngerii care au păcătuit, ci, legându-i cu legăturile întunericului în iad, i-a dat să fie păziți spre judecată” (II Petru 2, 4). Această cădere a însemnat rupere definitivă de Dumnezeu, împietrire în rău, pentru care nu mai e posibilă nici pocăința nici mântuirea, așa cum spune Sf. Ioan Damaschin: „Ceea ce este moartea pentru oameni, aceea este căderea pentru îngeri. După cădere ei nu mai au posibilitatea pocăinței, după cum nu o au nici oamenii după moarte”. Această posibilitate a pocăinței s-a pierdut pentru totdeauna pentru diavol, după ce, pe lângă păcatul mândriei -- care i-a adus căderea -- a păcătuit și prin invidie, căci a ispitit pe om, creatura lui Dumnezeu, pură și fericită inițial, tocmai pentru a-l face și pe om să păcătuiască și să-și piardă astfel și el fericirea și curăția în care fusese creat să trăiască. Fiindcă urăște adevărul și face totul împotriva voinței lui Dumnezeu, diavolul este caracterizat, în numeroase texte ale Noului Testament, ca „tatăl minciunii”, căci „de la început a fost ucigător de oameni și nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el... căci este mincinos și tatăl minciunii” (Ioan 8,44), ca „cel ce înșeală pe toată lumea” și pe care Arhanghelul Mihail și îngerii lui l-au aruncat din cer: „Mihail și îngerii lui au pornit război... și a fost aruncai balaurul cel mare, șarpele cel de demult, care se chiamă diavol și satana, cel ce înșeală toată lumea...” (Apocalipsa 12, 7 și 9), cel care și pe Iisus Hristos a încercat să-L ispitească (Luca 4, 3-13). Omul poate să se împotrivească înșelăciunii și ispitirii diavolului prin puterea credinței în Dumnezeu, prin post și rugăciune, așa cum Iisus Însuși a arătat (Luca 4); omul este liber să slujească lui Dumnezeu sau diavolului care-l ipitește, dar nu-i poate hotărî voința de a rămâne credincios lui Dumnezeu, Care dă har și putere celor statornici în credința în El: „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har. Supuneți-vă deci lui Dumnezeu. Stați împotriva diavolului și el va fugi de la voi. Apropiați-vă de Dumnezeu și se va apropia și El de voi... Smeriți-vă înaintea Domnului și El vă va înălța” (Iacov 4, 6-8 și 10). Cultul îngerilor buni, slujitori ai voii lui Dumnezeu și ocrotitori ai oamenilor, a fost susținut din epoca apostolică și patristică și există nu numai în Biserica creștină ci și în alte credințe, ca cea mozaică și islamică. Biserica Ortodoxă le-a închinat sărbători speciale: 8 noiembrie, 26 martie, 6 septembrie și le-a consacrat o zi de pomenire săptămânală, ziua de luni; alte forme de cinstire a lor sunt Acatistele și Paraclisele, ca rugăciuni speciale adresate îngerilor, hramurile de biserici cu numele Sfinților Arhangheli, ca și numele purtate de credincioși:Anghel, Angela, Mihail, Gavriil (Gabriel), Rafael, Serafim etc. În Ceaslov, între rugăciunile dimineții este și una închinată îngerului păzitor. Rugăciunea către îngerul păzitor este printre primele pe care le învață fiecare copil ortodox (Înger, îngerașul meu...).